Ai un scenariu de viață? Află ce este și cum îți influențează alegerile
Un scenariu de viață se formează în copilărie și este influențat de ceea ce vedem în familie sau în jurul nostru. Într-un fel, atunci ne creionăm destinul, ne facem un plan de viață inconștient. Iată mai multe detalii.
Citește și:
Reguli de igienă mentală pentru mai mult optimism
Ce înseamnă și cât de importantă este acceptarea de sine
Încă din copilărie preiei obiceiuri și moduri de gândire care urmează să îți determine existența. Încă de mic înveți dacă urmează să ai rolul de învigator sau de învins, dacă urmează să te implici în acțiuni care să determine schimbarea a ceea nu îți place sau să te conformezi cu rolul de victimă, încă de mic îți dobândești convingerile.
Consider că e necesar să menționez că scenariul de viață nu este neapărat, negativ ci poate să fie unul pozitiv. Acesta este determinat de ceea ce ai văzut în copilărie.
Dacă în copilărie ai observat persoanele dragi că stau în relații toxice sau abuzive, din păcate, există posibilitatea ca adult să faci același lucru.
Asta se întâmplă deoarece aceasta a fost normalitatea ta, asta ai învățat că se întâmplă într-o relație. Poate că te simți copleșită și ți-e greu, însă uitându-te în spate, la trecutul tău, realizezi că s-a schimbat numele partenerului, s-au schimbat câteva detalii însă tiparul este tot același.
Astfel putem concluziona că fiecare om își scrie încă din copilărie scenariul care urmează să îi determine viața.
Poate că ai observat că ai tendința de a intra mereu în același tipar de relații, în aceleași situații care s-ar putea să nu te ajute prea mult, același tip de loc de muncă ce poate nu te mulțumește.
În cazul în care te afli într-o astfel de situație, vreau să-ți spun că acest scenariu de viață nu este bătut în cuie și nu îți e predestinat până la finalul vieții.
Totodată doresc să menționez că scenariul de viață nu poate să fie folosit drept scuză pentru modul în care suntem ca adulți. Exact cum spuneam mai sus, nu este bătut în cuie, poate să fie schimbat.
Dacă lucrezi tu cu tine, dacă faci ședințe de psihoterapie, dacă te dezvolți personal, conștientizezi unde e „hiba”, înseamnă că ești pe cale de a schimba ceva ce nu funcționează chiar așa cum ți-ai dori.
Conștientizarea este primul pas. Nu ne iese întodeauna, uneori se poate întâmpla să conștientizăm după ce deja se încheie relația sau ieșim dintr-o situație neplăcută, însă important este că o facem. Realizăm ce anume se întâmplă și s-a întâmplat cu noi.
E nevoie să ai răbdare tu cu tine. Sunt mecanisme pe care le-ai preluat și învățat întreaga ta viață. Este clar că nu se pot schimba peste noapte, dar important este să nu renunți.
Astăzi poate realizezi un pas mai mic, peste o perioadă unul mai mare, ulterior poate ai tendința, exact ca un bebeluș, să cazi. Ȋnsă cu aceași perseverență să te ridici și să faci încă un pas. Important este să continui și să știi că oricât de greu pare, nu este imposibil.
Nu vreau să te mint și să îți spun că e ușor să îți îmbunătățești viața sau să o schimbi (depinde care îți este obiectivul).
Pot însă să îți spun că totul depinde doar de tine, de cât ești dispus să lucrezi tu cu tine, tu cu psihoterapeutul tău, de cât de mult ești dornic să „sapi” în trecut pentru a vedea ce anume te activează, ce mecanisme de apărare ai, ce te-a determinat să ajungi să gândești sau să te comporți în modul în care astăzi o faci. Ce îți dorești de la tine? Cine ești tu? Ce te motivează? Ce te sperie? Cât de sincer poți să fii în relație cu cineva?
E important să știi că un mecanism de apărare (chiar și când ajungi în terapie) este tendința să te minți, implicit să încerci să îți minți terapeutul.
Asta se întâmplă pentru că nu este un proces ușor. Acesta e unul dintre motivele pentru care nu foarte mulți oameni pot continua un proces terapeutic, însă din experiența mea personală și profesională pot să-ți spun că merită tot efortul.
Rezultatele pot să fie magnifice, și asta datorită ție. Datorită efortului pe care îl faci, timpului pe care îl petreci pentru a te înțelege, datorită efortului financiar depus, deoarece știu că nu e tocmai ușor. Și nu în ultimul rând datorită faptului că ai intrat într-o relație sănătoasă și ai continuat să faci terapie chiar și când lucrurile nu erau ușoare.
După ce realizezi această schimbare a scenariului de viață, după ce conștientizezi care sunt tiparele tale și ce anume se întâmplă, ce te determină să reacționezi într-un anume fel și cum anume poți schimba asta, se poate întâmpla ca în momentul în care treci printr-o perioadă dificilă, să ai impresia că ai lucrat degeaba și că ești iar în același punct.
Însă lucrurile nu stau chiar așa. Este doar o perioadă grea în care simți că s-a „formatat” munca ta. După ce trece această perioada „furtunoasă”, lucrurile se liniștesc și realizezi că aceasta este tot acolo.
Doresc să închei aceste rânduri, întrebându-te: tu ce faci pentru a-ți îmbunătăți stilul de viață? Tu ce faci astăzi pentru tine?
De Alexandra Voica, psihoterapeut
Tel.: 0766.44.10.28