Am complexe privind aspectul fizic

Faptul ca au chip de inger sau forme atletice, e putin important. In fata oglinzii, ei nu-si vad decat defectele. De ce unii au o parere atat de proasta despre ei insisi?

Mihaela V., 36 de ani, nu-si da jos niciodata ochelarii colorati. O cochetarie? Ea vorbeste mai degraba de siretenie : „Fac asta pentru a ascunde un usor strabism“. Aceasta particularitate, ce confera privirii sale o intensitate tulburatoare, i-a adus in timpul copilariei numeroase insulte: „Sasia, Chioara – mi s-a spus in toate felurile”.

Acelasi lucru povesteste Stefan I., 42 de ani, posesorul unor urechi maricele: „Mi se spunea Dumbo in copilarie. Si am inca impresia ca e o diformitate”. Aceste dife­rente, care fac adesea farmecul nostru, sunt obsedante pentru unii si, dese­ori, le complica viata sociala.

„Mi-e foarte greu sa fiu deschisa fata de oameni“, confirma Mihaela. „Ma tem sa nu-mi va­da defectul si sa-si bata joc de mine.”

Corpul, purtatorul unei povesti

„Imaginea despre corp reflecta modul in care ne raportam la ceilalti si ne influenteaza increderea in noi insine. Prima noastra imagine o vedem in ochii mamei. De felul in care ea ne priveste depinde cum ne vom privi pe noi insine cand ne maturizam”, spune psihanalistul Raisa Constantinescu. Noi nu il vedem asa cum este el, ci in functie de felul in care il iubim sau nu. Ironiile din copilarie, aprecierile parintilor, apoi cele ale partenerilor ne marcheaza pentru mult timp. „Cu cat pa­rintii vor pune accent pe defecte sau le vor atrage copiilor atentia asupra lor in­tr-un mod jignitor, cu atat copilul se va accepta mai putin iar adolescenta lui va fi mai perturbata.”

Florentina T., 36 de ani, marturiseste: „Primul meu logod­nic mi-a spus ca am sani frumosi, desi cam mari. De atunci, mi-e rusine cu ei”. O jena a­se­ma­natoare cu cea a propriei mame, care nu se simtea bine in pielea ei de femeie. Caci anumite complexe se transmit de la parinti la copii.

O problema de educatie

Educatia isi are rolul ei in aparitia obsesiilor. „Parintii reactioneaza la defectele copiilor in functie de cat de capabili sunt sa suporte imperfectiunea copilului, pe care l-ar fi dorit perfect. Dorinta de a avea copii deosebiti vine uneori sa compenseze nereusitele proprii. Alteori ei pot vedea defecte acolo unde nu sunt: cand copilul nu se ridica la inaltimea asteptarilor sau cand acesta alege sa fie independent, sa-si creeze propria viata”, spune psihanalista. Tendinta de a sublinia ce nu este in regula la copilul lor poate sta la originea complexelor. Reflexe ale unui sentiment interiorizat de mediocritate, ele merg mana in mana cu un mare perfec­tio­­­nism. Cum niciun corp nu este perfect, a­­parenta lui devine suportul unei cautari zadarnice.

Perfectiune si tulburari

Perfectiunea fizica din reviste duce si ea la aparitia complexelor. „Perfectiunea e rece, moarta si mai ales departe de realitate. Putem alege s-o atingem, insa cu riscul de a ramane niste papusi de ceara perfecte, dar singure si golite de viata”, spune Raisa Constantinescu.

Oana, 28 de ani, cu talie de manechin si trasaturi fine, stie ceva despre asta. Confruntata cu imaginea ei din fotografii, ea isi „con­stata” imperfectiunile: „Sunt prea inalta, ochii sunt prea apropiati, nasul prea as­cutit, nici urechile nu sunt asa cum mi le-as fi dorit…”. La unii, exagerarea defectelor da nastere unor comportamente de fobie sociala. Ele sunt insotite de un profund dezgust fata de sine si de obsesia pentru imagine. La extrema, poate fi vor­ba despre ceea ce psihiatria numeste bo­dy dismorphic disorder (BDD) sau „tulbu­ra­re dismorfica corporala.” Terapia se do­­vedeste atunci necesara.

„Am invatat ca era mai bine sa ma joc cu defectele mele“
Elena C., 33 de ani, inginer
„In adolescenta, nu eram mai urata decat oricare alta, dar eram foarte complexata. Mama n-a stiut sa-mi puna in va­loare transformarile cor­pului. Ea insasi nu inva­tase sa se iubeasca pe sine. Obsesia mea erau soldurile, pe care le con­sideram diforme. Mama ma chinuia si ea spunan­du-mi ca soldurile mari erau vulgare. Ima­ginati-va ce impact poate avea aceasta afirmatie asupra unei adolescente! Le ascundeam sub haine prea largi. Mai tarziu, m-am supus unor re­gi­muri drastice, pana a­proa­pe de anorexie. Toate astea m-au dat pes­te cap la 24 de ani. Sora mea a avut un ac­cident de masina. Timp de cateva zile, nu am stiut daca va mai putea merge. Acest eveniment a avut asupra mea efec­tul unui electrosoc. Aveam solduri, cu si­gu­ran­ta, dar ele nu ma fa­ceau sa sufar. Nu am mai indraznit sa ma la­men­tez despre fizicul meu. Am decis, din con­tra, sa-mi rasfat cor­pul. Am inceput sa fac sport si i-am cerut unei prie­tene mai stilate sa ma a­jute sa-mi gasesc haine potrivite. Ea m-a invatat un lucru foarte imp­or­tant: ca era mai bine sa te joci cu defectele decat sa le ascunzi. De atunci, imi subliniez soldurile. Si imi place ca sunt rotunde.“

Ce este de facut?

• Ai grija de tine. Corpul tau este un motiv de tristete si de frustrare? Schimba-ti perspectiva a­supra lui. Fa sport, danseaza, du-te la ma­saj si rasfata-l, fa-ti timp si plimba-te in natura, savureaza-ti mesele… Cauta ce-ti place la tine, asculta si complimen­tele care ti se fac. Obiectivul: vei invata sa-ti privesti corpul ca pe un aliat si ca pe o sursa de placere.
• Relativizeaza. Defectele tale sunt tinta unei atentii exagerate a celorlalti? Si asta te face sa pierzi simtul realitatii? Imagineaza-te intr-o situatie care ti-ar afecta corpul intr-un mod violent, o operatie nedorita de tine, dar impusa de altcineva! Acest mic exercitiu poate sa te ajute sa-ti relativizezi complexele.
• Sfaturi pentru anturaj. E inutil sa incerci sa linistesti sau sa schimbi parerea cuiva care are tendinta sa nu-si vada decat defectele! Nu te va crede. Vorbeste-i mai degraba despre calitatile fizice, dar si despre cele interioare, pentru a o face sa ajunga la o perceptie globala si sa renunte la grija pentru detaliul fizic. Dar ai grija cum te exprimi, fiindca risti sa-si dea seama de truc, sa se supere si sa ia flatarile tale drept o dovada a recunoasterii defectelor sale.

Adaptare: Adriana Mocca
Foto: dreamstime.com

de citit: Imaginea inconstienta a corpului de Francoise Dolto Editura Trei, Bucuresti, 2008. Cum se construieste imaginea despre propriul corp? Afla din acesta carte ce spune psihanaliza.