Arta razboiului si a pacii

Conflicte avem cu totii, mai devreme sau mai tarziu in viata. Nimeni nu scapa de asa ceva, nu? Potentialul lor distructiv este foarte mare, atat la nivel personal, cat si intre grupuri, intre tari. Dar exista oare o stiinta a razboiului elegant? Un mod de a depasi contrele si de a ajunge la consens?

Raspunsul este da! Stiinta analizarii conflictelor este destul de recenta. Te si miri ca omenirea nu s-a trezit mai devreme sa-si puna intrebari despre un fapt cu care se confrunta de cand e civilizatia. Oamenii s-au certat din zorii vietii sociale, s-au luptat, s-au omorat reciproc.

Atunci, poate ca e cazul sa se aplece serios asupra cauzelor care duc la asemenea efecte distrugatoare. Si, mai important, cum pot fi si oamenii educati cu privire la rezolvarea constructiva a unei pricini? Noi credem ca aceste intrebari au o importanta capitala si ca stiinta negocierii ar trebui deprinsa inca din clasele primare. Cine are urechi de auzit…

Diverse stiluri personale

Inca de la inceput, se cuvine spus ca exista oameni si oameni. Sunt unii mai certareti, mai pricinosi, mai agresivi si mai greu de impacat. Sunt cei pasiv agresivi, carora mereu le casuneaza pe ceva, sunt morocanosi si nu spun de ce. Si sunt cei senini, care trec usor peste un nor negru de emotii negative sau, si mai si, nici macar nu se enerveaza prea des. Acestia cum fac oare?

De unde le vine spiritul luminos, pozitiv, cald si impaciuitor? Cel mai probabil, din familie. Oamenii cu familii conflictuale in copilaria lor perpetueaza, intr-un fel sau altul, „clima rece“. Fie ca sunt la fel de agresivi, fie ca se duc spre extrema cealalta si devin pasivi, suporta multe, se lasa dominati, ca sa nu izbucneasca nenorocirea. Conflictul, adica. Acestia sunt cei care evita furtunile cu costul propriei lor opinii, stari de bine, lasa de la ei. Pana cand nu mai pot, izbunesc in plans, fac o depresie…

Principiile unei comunicari pozitive

Nimeni nu stie „de la mama“ sau din „cei sapte ani de acasa“ cum sa se comporte intr-o situatie conflictuala. Noi, toti, aproximam cum putem raspunsul la agresivitate, incercand sa nu ne lasam calcati in picioare sau lasand de la noi, fiind la fel de agresivi sau, dimpotriva, incercand sa fim eleganti si sa nu coboram discutia in trivial.

Dar exista niste principii ale cooperarii interumane care fac din orice negociere o situatie cu bune premise de rezultat… win-win. In Handbook of Conflict Resolution (Josey Bass, 2009 New York), Morton Deutsch, cercetator american al conflictelor, enumera principiile unei bune cooperari. In primul rand, climatul de discutie este unul de sprijin reciproc si de ajutor, nu de competitie.

Iata cateva idei care ar trebui sa fie pe ordinea de zi a oricarei sedinte sau discutii in cuplu:

1. Comunicarea este pe fata. Ideile sunt verbalizate, membrii grupului sunt atenti unii la altii, accepta ideile celorlalti, se lasa influentati de ele. Nu au dificultati in a comunica sau in a se intelege cu ceilalti din grup.

2. Prietenie, intrajutorare. Acestea sunt exprimate concret in discutie. Membrii sunt multumiti de solutiile gasite de ceilalti, dau feedback pozitiv celorlalti membri la ideile lor.

3. Se vede coordonarea eforturilor, diviziunea muncii, orientarea catre rezolvarea problemei, ordine clara in cursul discutiei, productivitate marita in idei. Acestea sunt calitati vizibile intre oamenii care coopereaza corect.

4. Un sentiment de acord cu ideile celorlalti, de similaritate in credinte si valori, incredere in ideile proprii si in valorile celorlalti.

5. Se vede recunoasterea si respectarea celuilalt printr-un comportament atent fata de nevoile acestuia.

6. Se vede dorinta de a-i creste celuilalt puterea personala (a-l ajuta sa obtina abilitati, cunoastere, resurse etc.). Cand capacitatile celuilalt sunt sprijinite, tu esti sprijinit, la randul tau. Ele sunt valoroase si pentru tine, si pentru celalalt. Si el, la randul sau, va beneficia de pe urma cresterii tale personale.

7. In comunicarea buna, orientata catre rezolvarea problemelor, conflictul de interese trebuie sa fie definit ca o problema comuna ce va fi rezolvata prin efort si colaborare. Interesele celuilalt vor fi recunoscute, ascultate, nu negate. Solutia trebuie sa fie in beneficiul tuturor!

Competitia este buna. Sau nu?

Doctor House spunea ca „fara competitie am fi ramas si azi la stadiu unicelular“. Asa este! Competitia face lumea sa mearga inainte, ne motiveaza sa fim mai buni, ne stimuleaza. Caii de curse campioni sunt antrenati sa alerge mai repede punand un cal mai lent sa alerge langa cel cu miza mare, pentru ca acesta sa il depaseasa si sa invete sa asocieze astfel recompensa cu depasirea.

Dar cum se prezinta un grup in care domneste competitia? Iata cateva trasaturi ale celor care alearga ca la 100 de metri garduri, adica in paralel, fara sa ajunga la o solutie care sa ii uneasca.

Multi dintre noi vor recunoaste climatul sedintelor periodice de la companie.

1. Comunicarea este obstructionata de faptul ca partile (oameni, departamente, grupuri, tari chiar) incearca sa castige avantaje prin inducerea in eroare a celuilalt. Prin false promisiuni, dezinformare, tactici de intimidare. Cei aflati la masa negocierilor simt ca nu pot avea incredere in ce spune celalalt…

2. Lipsa cooperarii si atitudini reciproc negative. Suspiciune fata de intentiile fiecaruia. Perceptia asupra celuilalt tinde sa se concentreze pe lucru rile negative si sa ignore ceea ce este pozitiv.

3. Cei implicati in aceast tip de interactiune sunt incapabili sa isi imparta echitabil sarcinile. Adesea, isi dubleaza munca unii altora si verifica ceea ce face celalalt.

4. Sunt destul de des in dezacord si exista critici fata de ideile celuilalt. Asta reduce increderea in sine a fiecaruia. Dar si increderea mutuala.

5. Climatul competitiv dintr-un grup sau doar dintre doi oameni (cine nu a simtit asta intr-o banala cearta conjugala?) duce la ideea ca solutia nu poate fi decat impusa de una sau alta dintre parti. Ceea ce duce la folosirea de tactici coercitive, cum ar fi agresivitatea, fie ea fizica sau emotionala. Fiecare dintre parti tinde sa creada ca are superioritate si legitimitate. Conflictul devine o lupta de putere sau o problema de principiu moral. Nu mai este vazut in contextul prezent, „aici si acum“. Escaladeaza, si participantii sunt tot mai motivati sa nu cedeze.

Ceva cotidian

Suna cunoscut? Majoritatea belelelor cu care ne confruntam zi de zi, in cuplu, cu parintii sau cu copiii mai mici ori mai mari, pornesc de la accidente de comunicare. Conversatiile se polarizeaza, mama trece de o parte, fiica de cealalta, fiecare isi astupa urechile si nu vrea nici sa auda ce are cealalta de spus. Se radicalizeaza, fiecare pe pozitia ei, nu mai ajung la consens, la mijloc, la cel mai mic numitor comun.

Oamenii nu mai au rabdare sau disponibilitate spre a auzi si ceea ce are de spus celalalt, de a-i acorda incredere si de a recunoaste ca are dreptatea lui.

Are si un nume aceasta surzenie la care ajung cei in conflict: acest stadiu se numeste „ostilitate autista“ si inseamna ruperea contactului cu celalalt. Si se perpetueaza, pentru ca nu mai exista niciun prilej de a afla ca poate sa se bazeze pe o simpla neintelegere…