Blogul meu si eu

Pe blogul lui, F. isi povesteste calatoriile, visurile, munca, relatia de cuplu, plictiseala intr-o viata nu tocmai plictisitoare. „Incerc sa imi inteleg dorintele si sa le canalizez“, spune el.

„Blogul meu este un fel de alt «eu». Un refugiu care permite fantezia, dar pune si interdictii. Ma ajuta sa ma distantez raportandu-ma la mine insumi.“

A povesti de pe tastatura, a se refugia in spatele ecranului, a impartasi cu necunoscuti indoieli si suferinte permite bloggerului sa existe, sa se compare.

Dar totul are limite, asa ca multi depasesc aceasta bariera virtuala si ajung sa se intalneasca.

Confluente puternice si originale, intrucat blogul intruchipeaza o anumita forma de afinitati selective. Medii, varste, tari diferite, dar aceleasi interese, aceeasi cautare de originalitate sau cautare de sine.

Pe care doar „viata adevarata“ ne permite sa o aprofundam si sa o consolidam. Blogul poate fi, astfel, o buna oglinda a sufletului, o deschidere asupra sinelui si asupra celorlalti, asupra vietii care urmeaza sa vina.

Intoarcerea la real

M. a scris pe blogul ei zilnic, mai mult de doi ani. Pana in ziua in care a avut sentimentul de „gol“: „Prietenii mei stiau tot ce mi se intampla citindu-mi blogul.

Ma saturasem. Am simtit nevoia sa revin la discutii adevarate, spontane, pline de curiozitate, de dorinta de a sti, de a cunoste. Am simtit nevoia de a reveni la viata palpabila.“ La real.

Adolescenti pe bloguri

Adolescentii sunt mari bloggeri. Nu au scrupule in ceea ce priveste limbajul si au o imensa nevoie de a comunica intre ei. Poze ale prietenilor, ale sportivilor preferati, muzica, postere, caricaturi…

Parintii pot citi blogul fiului sau fiicei? Se pare ca specialistii nu recomanda acest tip de intruziune. Caci blogul nu le este destinat parintilor! In schimb, discutiile nu sunt tabu.

„Mi-am gasit un psiholog in hartia virtuala“ – Olivia, 27 de ani

„Am avut primul blog in 2003. Inca il tin in mare secret. Am simtit nevoia sa le vorbesc prietenilor mei si oamenilor fara a ma ascunde in spatele unui blog oarecum anomim – asadar, acum mai bine de trei ani am pornit www.papusaruseasca.wordpress.com Imi doream sa scriu, pentru ca mi-a placut intotdeauna si m-a relaxat aceasta activitate singuratica in aparenta.

Scrisul este, intr-adevar, terapeutic – asadar, mi-am gasit un psiholog in hartia virtuala si in prietenii reali si imaginari, in ochii cititorilor. Incercand sa scriu doar pentru mine (fara a publica), am realizat ca nu este palpitant. Simteam, de fapt, nevoia sa impartasesc lucruri.

Este, poate, o nevoie de atentie. Faptul ca lumea ma citeste, imi influenteaza scriitura – deci blogul nu vine 100% din suflet, ci are nevoie de o anumita cizelare pentru a face randurile acceptabile pentru societate. Scriitura fara cenzura este doar cea anonima, in ceea ce ma priveste. Dupa un timp am vrut sa extind latura personala a scrisului catre cea profesional-personala, si am dat startul unei noi aventuri in randuri: www.papusaruseasca.ro.

Aici mi-am dorit sa scriu „beauty“ asa cum nu am putut sa o fac intr-un cadru oficial al unei publicatii cu reguli stricte legate de publicitate, sa scriu liber, dar in acelasi timp documentat, sa scriu real si fara bariere impuse de clienti.“

Editare de Catalina Cristescu