Totul incepe cu increderea primitiva in viata

Pentru Boris Cyrulnik, specialist in refacerea dupa trauma, forta psihica este o constelatie de elemente genetice, psihologice, afective si culturale. Si, mai ales, spune el, nimeni nu poate fi puternic daca este singur.

Psychologies: Cum ati defini forta interioara?
Boris Cyrulnik: As spune ca este un fel de foame nestapanita de viata care ne permite sa ne confruntam sau sa depasim constrangerile existentei. Aceasta forta alcatuita din vointa, incapatanare si incredere in sine ne da o asemenea pofta de via­ta, incat suntem capabili sa depasim frustrarile, abandonul, pier­derile, lipsurile si sa ne organizam viata in ciuda oricaror gre­utati. Este o calitate ce trebuie exersata.

Aceasta mare pofta este determinata biologic?
Stim azi ca toate manifestarile psihologice rezulta dintr-o constelatie de determinari, relationale si afective, dar in aceeasi masura genetice si biologice. Constatam, de exemplu, ca nou-nascutii au deja un germen al temperamentului lor viitor. De la bun inceput, ei pot fi, fara nici o greutate, unul vioi, altul mai adormit, iar altul extrem de speriat. Inca din timpul vietii intrauterine, de fapt, diagnosticarile prenatale pot identifica eventuale anomalii privind secretia de hormoni, de dopamina sau serotonina, care sunt ‘euforizantii” nostri naturali si care, in consecinta, ne „dopeaza” practic forta psihica.

Dar si aceste secretii sunt comandate de factori relatio­nali: ele sunt mai lente in cazul sugarului lipsit de ingrijiri si de surse de placere, dar ritmul lor creste in cazul in care cineva il ajuta si se ocupa de el. Stim, asadar, ca aproximativ 2% dintre nou-nascuti vin pe lume cu un potential de forta psihica scazut.

Este forta psihica un bun castigat definitiv?
Nu. Este de presupus ca ea sa fie deteriorata de anumite evenimente ale vietii. Este un proces care se tese pe tot parcursul existentei. De altfel, in psihologie nimic nu e dat o data pentru totdeauna. Elvetienii, care, de-a lungul istoriei, au furnizat mercenari pentru toate armatele Europei, si care si-au conturat portretul unor indivizi cu o rezistenta nemaipomenita, cad in melancolie si in apatie imediat ce si-au parasit muntii lor ca sa apuce spre locuri necunoscute.

Francezii au experimentat si ei un fenomen identic in timpul razboiului din 1914-1918. Sute de soldati, care-si dovedisera curajul si tenacitatea in transee, s-au prabusit atunci cand au fost trimisi sa lupte la Rif, in Maroc. Au devenit morocanosi si suparaciosi, chiar daca medicii vremii, ignoranti fata de realitatile spirituale, isi pusesera in minte sa elimine „parazitul bosumflarii”.

Mutarea intr-un mediu strain poate fi, asadar, o amenintare pentru forta noastra psihica?
Exilul este intotdeauna si pentru oricine un traumatism. Si suntem in pericol mai ales daca schimbarea se face in imprejurari care nu au nici un sens din perspectiva noastra. In schimb, observarea populatiilor imigrate scoate in evidenta un anumit numar de elemente protectoare. Grupurile care se adapteaza cel mai bine la noul mediu sunt cele care au plecat din proprie initiativa. Astfel, aceasta categorie reuseste sa se integreze, pastrandu-si insa mandria si amintirea obiceiurilor si a limbii din tinuturile lor originare. Mai ales, beneficiaza de un sprijin afectiv din partea anturajului lor si in sanul noii lor patrii.

Forta psihica se hraneste, deci, din legatura cu ceilalti, din relatiile afective?
Exact. Chiar daca este perfect sa­na­tos din punct de vedere genetic, niciun individ nu devine puternic de unul singur. Lasati singuri, fara posibilitatea de a se atasa de alte fiinte, copiii ar muri. Iar capacitatea de a stabili legaturi intr-un mod productiv nu apare din senin. Ea se construieste de-a lungul primelor zece-douas­pre­zece luni din viata, gratie ingrijirilor parintesti, iar copilul isi va inscrie – sau nu – in memorie urmele unui atasament securizant care il va face capabil sa-si exploreze mediul inconjurator si sa mearga inaintea altora.

Studiile arata ca mai mult de 65% dintre copiii de un an au dobandit aceasta capacitate: in prezenta mamei lor, se aventureaza increza­tori in spatiu si, chiar si in lipsa ei, dupa un scurt moment de panica, isi depasesc angoasa si isi reiau activitatile de explorare. Acesti copii au dobandit forta psihica, in sensul ca memoria lor s-a impregnat cu o incredere primitiva in viata.