Bunatatea e la moda

Din 1998, la nivel mondial, ziua de 13 noiembrie este Ziua Internationala a Bunavointei. Asemeni insa Zilei Indragostitilor, o supun si pe aceasta aceleiasi intrebari: avem oare nevoie de o zi speciala in care sa serbam un sentiment care ar trebui sa ne insoteasca permanent?

Este greu ca, in ritmul impus de viata fiecaruia, sa facem loc altuia cu problemele lui, nu-i asa? Nu-i asa ca fiecare le stie pe ale lui si noi ce putem face? Ne este mai usor sa cautam scuze pentru lipsa de implicare, sa ne relaxam constiinta cu sedative despre lipsa noastra de putere in a acorda ajutor si sa trecem nepasatori pe langa cel caruia am putea sa-i oferim atat de mult cu un singur gest. Oare daca am sti ca insusi actul de bunavointa aratat unei alte persoane ne permite sa ne distantam de propriile probleme si preocupari, l-am vedea cu alti ochi? Cu toate acestea, nu odata, in spatele altruismului care este, prin definitie, in totalitate dedicat celuilalt, exista nevoia de a ne simti noi bine cu noi insine.

IDENTIFICARE, EMPATIE

Gesturile marunte care ne aduc aproape de problemele altuia si sterg pentru o clipa indiferenta, sunt pline de recompensari nu doar la nivel mental, ci si fizic. Psihoterapeutul Daniela Irimia spune ca „bunavointa este reparatoare pentru ca presupune indreptarea in lumea interna si externa a unei situatii care a fost candva distructiva. E iesirea din identificarea cu agresorul, este capacitatea de a genera un alt tip de realitate, in care tu devii obiectul bun care ti-a lipsit, care repara distrugerea atat inauntru, in lumea interna, cat si inafara, in lumea celui cu care te identifici. Este si ceva egoist, dar lucrurile sunt mai complexe, datorita identificarii si faptului ca eu, cel care ofera ajutorul, stiu ca totusi nu sunt tu, sunt cineva ca tine“.

EFECTELE BINEFACERII ASUPRA ORGANISMULUI

Daca pana acum ati auzit de ciocolata ca fiind capabila sa produca serotonina si sa creeze o doza de buna dispozitie comparabila cu sentimentul de indragostire, aflati ca actele caritabile, bunavointa, micile atentii pentru ceilalti au acelasi efect atat asupra celui care daruieste, cat si asupra celui care primeste. Depresia este, prin excelenta, introspectiva, iar persoana suferinda ramane prinsa in limitele universului interior. Faptul ca prin actele de bunavointa ne distantam de noi insine, ne ajuta sa descoperim un simt al valorii si ne da un nou scop, incurajat si de efectele pozitive asupra celuilalt.

„Din cauza reticentei mele de a urma un tratament medicamentos, in episoadele depresive incerc, pe cat posibil, sa ma ridic cum pot, sprijinindu-ma de orice ajutor. As putea spune ca mi-am gasit echilibrul incepand sa ma duc, ocazional, la o casa de copii, unde, in weekend, le cant la pian si le citesc povesti. Faptul ca prezenta mea ii anima, ca imi solicita atentia foarte mult, ca le vad bucuria in priviri atunci cand stau cu ei, ma ajuta pe mine sa depasesc sentimentele de neputinta, de lipsa de valoare si importanta, cu care ma lupt pe parcursul episoadelor depresive. Sincer, ei sunt fericiti ca fac asta pentru ei, dar nu isi imagineaza cat de mult fac ei pentru mine“, povesteste I.P., profesor de istorie.

Daniela Irimia, psihanalist si psihoterapeut, considera ca „gesturile de bunavointa cu efecte pozitive asupra psihicului si somaticului sunt cele autentice, adica ivite din nucleul profund al fiintei noastre, si trebuie diferentiate de bunavointa narcisica de pe scena sociala, adica de gesturi exhibitioniste de bunavointa, mediatizate, filmate, etc. Cand spun «autentic», ma refer la acele gesturi nascute din dorinta de a repara suferinte in vietile unor oameni cu care ne identificam, constient sau nu. Bunavointa reparatoare presupune intotdeauna sa-l intelegi, sa poti simti inauntru suferinta, dificultatea celuilalt, ca si cum ar fi si a ta. Nu este doar un gest de complezenta sau de educatie sociala. Este, daca vrei, opusul atitudinii «daca eu n-am primit, am fost lovit, chinuit, umilit, lasa sa fie si altii».“

NE SCHIMBA LA NIVEL CHIMIC

Cercetatorii atribuie toate beneficiile care decurg din actele de binefacere, oricat de mici ar fi ele, eliberarii endorfinelor si serotoninei la nivelul creierului. Astfel, pe lista efectelor pozitive apare o stare de bine, o crestere a nivelului de energie, chiar o reducere a aciditatii stomacale (zona de altfel cunoscuta ca fiind afectata de cumularea de suparari si frustrari), o imbunatatire a sistemului cardiovascular si un sistem imun mai puternic. Toti acesti hormoni care, odata eliberati, reduc sentimentele de anxietate si stres, sunt o rasplata a organismului pentru decizia de a fi buni cu cei din jurul nostru.

Iar asemeni sentimentelor negative care, cumva, au rolul de a genera o avalansa de trairi sumbre, pe partea pozitiva, gesturile si gandurile pozitive au efectul bulgarelui de zapada, care, odata rostogolit la vale, ia amploare. Iar pentru ca astfel de lucruri sa se intample, este suficient sa zambim unei persoane pe strada, sa oferim locul in autobuz ori sa dam mana cuiva care are nevoie de ajutor sa traverseze strada. Sau putem sa ne oferim serviciile benevol asa cum fac voluntarii despre care Psychologies povesteste in urmatorul material.

BUNUL SAMARITEAN SI DILEMA PRIZONIERULUI

Pilda Bunului Samaritean a fost folosita cu sens peiorativ, pierzandu-se in sfaturile acelea „intelepte“, prin care nu ar trebui sa te preocupe altii, ci doar propria istorie. Desigur, binele pe care il faci altora isi pastreaza valentele pozitive atat timp cat nu inseamna negarea propriilor nevoi, distantarea de sine. Dar Bunul Samaritean ramane cel care poate uita o clipa de propriile necazuri pentru a ajuta un strain ori un apropiat, cu acelasi elan cu care s-ar ajuta pe sine. El este altruistul care isi gaseste resurse pentru un gest de atentie cat de mic, indiferent de starea in care se afla. Iar in timp ce unii oameni simt nevoia sa imparta cu altii atunci cand simt ei ca au o stare de bine, altii rezoneaza cu suferintele celor din jur taman atunci cand dau de greu.

„Pe seama mea, mai mereu se faceau glume, pana la a mi se spune Florence Nightingale, dar nu imi pasa prea tare. Stiu ca daca ajut pe cineva, indiferent ca imi este prieten sau un strain de pe strada, o fac pentru ca in momentul respectiv simt ca am resursele necesare pentru a ajuta. Da, este adevarat ca sunt foarte sensibila la suferintele celor din jur si imi doresc sa fiu utila. Dar cred ca este o trasatura a mea si ma simt bine cu mine insami sa fiu astfel. Nu as putea sa nu imi pese…“

„Facem un gest de bunavointa autentica pentru ca celalalt il reclama, si singura recompensa este aceasta reparatie interna. Pe asta s-ar sprijini altruismul. Altruistul ar spune «iti multumesc ca mi-ai oferit posibilitatea sa fiu bun cu tine, sa repar ceva pentru amandoi». In acest sens, sa faci terapie, care e legata si de bunavointa, e intotdeauna o actiune profund reparatoare pentru amandoi protagonistii“, spune psihanalistul Daniela Irimia. Poate ca tocmai aceste actiuni pornite cu sinceritate din interiorul fiintei noastre sunt ceva mai greu de inteles de catre toti acei care au puternicul sentiment al propriilor nevoi, detasat de nevoile reale ale celuilalt. Sau, poate, ele sunt cele care se nasc din anumite lipsuri identificate si corectate pe parcursul vietii, a caror importanta a fost suficient inteleasa incat sa genereze dorinta de a repara si la altul, nu doar la noi insine.

O VALOARE STUDIATA MULT

Dilema prizonierului poate fi vazuta ca un joc in care oamenii au de ales intre decizii cooperative sau individualiste. Cele de cooperare au in vedere un interes comun, care il depaseste pe cel personal, diminuand efectele benefice personale, iar cele necooperative isi vad doar propriul interes – insa nu fara anumite consecinte. Experimentul a fost facut de doi cercetatori, Duncan Luce si Howard Raiffa, care au imaginat doi raufacatori, complici, anchetati separat, fara a exista multe dovezi impotriva lor. Acestora li se propun urmatoarele variante: daca nu marturisesc, primesc pedeapsa minima, daca marturisesc impotriva celuilalt, acela primeste pedeapsa maxima iar ei sunt absolviti, iar daca ambii marturisesc, primesc o pedeapsa moderata, impreuna.

Astfel, cei doi se confrunta cu dilema cooperarii versus a competitiei. Si sunt conditionati de declaratia celuilalt, pe care nu au de unde sa o cunoasca. La nivel social, aceste jocuri au fost extinse si multiplicate, dar tinand cont de aceeasi interdependenta a actiunilor. De asemenea, accentul cade pe motivatia launtrica ce determina luarea deciziilor. Daca altul este inclus si luat in considerare sau egocentrismul castiga teren, cu riscul aferent al pierderilor.

BUNAVOINTA IN DRAGOSTE

Femei care iubesc prea mult este titlul unei carti a carei autoare, Robin Norwood, explica dramele si dilemele celor care ajung sa isi piarda reperele din dorinta lipsita de speranta de a primi un ajutor. Indiferent de natura acestui ajutor, de cele mai multe ori emotional, el este reperul capital, deseori neidentificat constient, dupa care se ghideaza in oferirea iubirii si atentiei neconditionate si nelimitate. Astfel de persoane trec de la a fi considerate altruiste si pline de intelegere si bunavointa, la a fi vazute ca adevarate victime ale propriei comportari.

Ajutorul si sustinerea oferite de ele nu mai au limite, indiferent de replica primita in schimbul acestui comportament. Sunt acele femei care iubesc in continuare, in schimbul unei foarte mici retributii afective, uneori chiar si in absenta ei. In aceste cazuri apare lipsa de valorizare, scaderea stimei de sine, adancirea tuturor lipsurilor care stau initial la baza acestui tip de atitudine si actiuni. Nevoia de a fi iubita, protejata, respectata, nesatis¬facuta in anumite perioade ale vietii, agravata cu trecerea timpului, ajunge sa blocheze o persoana intr-un tipar comportamental care o va convinge pe persoana respectiva ca nici nu merita ceea ce isi doreste. Reechilibrarea se obtine prin multa munca cu sine, terapie si dorinta de a iesi din cercul vicios.

NU UITA DE TINE INSUTI

Daniela Irimia spune ca „spre deosebire de gesturile altruiste de bunavointa, astfel de femei care iubesc prea mult, sunt determinate sa procedeze astfel pentru a controla, pentru a obtine, de pilda, dependenta sau atasamentul partenerului. Deseori cand simtim ca nu meritam iubire de la nimeni, cand ne dispretuim pe noi insine (cum probabil, au facut-o in trecutul timpuriu al lumii noastre psihice obiectele importante ale iubirii noastre) suntem dispusi sa ne sacrificam cele mai importante nevoi pentru a obtine atasamentul sau atentia altcuiva. Iubirea si bunavointa nu au nimic in comun cu conditionarea externa a celui pe care il iubim sau ajutam.Pentru ca, iubind si ajutand, iesim din infernul launtric si suntem, in esenta noastra, rasplatiti. Pe buna dreptate se spune in popor ca «dragoste cu de-a sila nu se face». Celalalt conteaza, este vazut, recunoscut si respectat in limitele lui ca fiind distinct de noi si nu poate fi ajutat sau iubit fara voia lui“.

Pe de-o parte, avem bunavointa nascuta fie din anumite lipsuri, care ne ajuta sa ne identificam cu altii asemanatori, fie cea pornita din simpla recunostinta ca am fost scutiti de asemenea experiente. Pe de alta parte, avem subjugarea intr-un comportament dedicat altuia, din dorinta de a fi valorizati, apreciati. In final, bunavointa autentica si benefica ramane aceea altruista, sincera, manifestata pentru altul si compensata prin propriile trairi interioare, fara a ne dedica morbid unui comportament mecanic si pana la urma autodestructiv.