Bunavointa este o slabiciune?

Bunavointa este o valoare atat de putin inteleasa azi.

Suntem intr-o permanenta competitie pentru resurse, atat la nivel individual cat si la nivel de state, tari, continente.

Auzim despre intensificarea conflictelor si ne gandim ca numai la atitudine binevoitoare nu se raporteaza cei care le provoaca.

Ni se pare ca bunavointa vine de undeva, dintr-un timp revolut al religiei si meditatiei, ca le este proprie numai calugarilor budisti sau cine stie carui preot de tara… ca pana la urma toti trebuie sa traim si cine cedeaza primul e… mancat.

Admiram personalitatile puternice, dominatoare, nu pe cei care lasa de la ei pentru ca un conflict sa nu escaladeze.

Poate ca este si ceva adaptativ in aceasta atitudine. Nu ar fi supravietuit prea mult stramosii nostri daca din zorii umanitatii se gandeau adanc la faptul ca trebuie sa lase de la ei si sa cedeze in conflicte… da, dar nu ar fi supravietuit nici daca extrema dominantei si a egoismului ar fi devenit regula.

Bunavointa este conditia sine qua non a cooperarii sociale, a traiului cotidian normal.

Ea nu presupune sa fii submisiv si fraier, ci calm, rational, generos si intelegator. Este o valoare si o atitudine caracteristica maturitatii si intelepciunii.

„Daca vrei sa fii fericit, sa practici compasiunea. Daca vrei sa fie si altii fericiti, practica tot compasiunea“, spune Dalai Lama.

Rudyard Kipling scria „prefer sa cred ce e mai bun despre oameni, ma scuteste de multe probleme“.

Dar cati dintre noi preferam sa credem ce e mai putin bun, preferam suspiciunea si prezumtia de vinovatie? Cati dintre noi nu prefera sa judece inainte de a sti toate datele si, eventual, sa arunce vina asupra victimei, pentru a da sens unei intamplari?

Se pare ca simturile ascutite catre rau au ceva sens adaptativ si ele.

Le era mai usor stramosilor nostri sa supravietuiasca daca erau in alerta decat daca ar fi plutit pe un norisor zen de bunatate si iubire.

Dar astazi nu mai avem conditiile de trai de atunci. Azi dimpotriva, avem nevoie de gentilete ca de oxigen. Avem nevoie de bunavointa si de rabdare.

CE INSEAMNA BUNAVOINTA?

Valoare pozitiva care aduna generozitatea, gentiletea si altruismul, bunavointa are adesea o faima proasta.

Sinonima, pentru unii, cu naivitatea sau chiar cu simpla prostie, este trimisa rapid la capitolul „dulcegarie ieftina“.

In viata de zi cu zi, suntem convinsi mai degraba de eficienta egoismului si bataliei, conditii sine qua non pentru a reusi si a te face respectat.

Cel binevoitor, cel moale, cel submisiv, prea slab pentru a-si cunoaste propriile dorinte si a le impune celor din jur este, in mod fatal, un perdant, folosit de cei cinici pentru a-si indeplini scopurile.

„Multumesc, esti dragut…“ Spiritul de intrajutorare, ascultarea si amabilitatea… Oare de ce bunavointa se bucura de o faima atat de proasta?

In istorie a avut un sens cu totul diferit. Emmanuel Jaffelin, filosof contemporan francez, spune ca in Antichitatea romana gentilis insemna „cel care apartine nobilimii“.

Mai tarziu, in Renastere, se revine la puritatea aristocratica a cuvantului, dar „gentilomii“ sunt de fapt curteni, supusi regelui.

Azi nu o vedem decat din unghiul manipularii (o seductie abila care ne poate face sa ne indeplinim scopurile) sau al vulnerabilitatii.

Timidul este gentil, cel care nu stie sa spuna „nu“, cel care e gata sa faca totul pentru a se face si el iubit…

Un nonsens total daca e sa luam in considerare, alaturi de Serge Tisseron, psihiatru si psihanalist, ca fundamentul acestei valori, empatia, cere reciprocitate. „Sa ascult nevoile si emotiile celuilalt si sa accept ca si el are acces la ale mele, iata ceea ce ma poate invata o multime de lucruri despre mine insumi.“ O disponibilitate care cere siguranta de sine si incredere.

Departe de a fi o slabiciune care inhinba eul si care ne impiedica sa-l cunoastem pe celalalt, aceasta este o forta care ne permite sa ne deschidem catre celalalt.

„Pentru a fi bun si liber, trebuie sa putem fi si altfel“, subliniaza psihiatrul si psihoterapeutul Frédéric Fanget. Ca sa ne deosebim de cel anxios social care nu se poate afirma.

„Bunavointa consimtita depinde de context. Este o alegere comportamentala care imi lasa posibilitatea sa fac un pas in spate si sa vad daca celalalt nu o merita. Nu este un mecanism de submisiune“, continua specialistul.