Bunavointa ne face fericiti

A fi recunoscator celorlalti inseamna mai mult decat o virtute morala sau una sufleteasca. Recunostinta genereaza o senzatie de bine pentru cei care o adopta si o construiesc meticulos.

A spune „multumesc“ e doar o formalitate? Cati dintre noi isi aduc aminte gestul de a-i multumi unui om care le-a facut un bine? Considerata simpla politete, printre datoriile morale ale culturii noastre, recunostinta nu are mare pret. Dar, surpriza! In lumina celor mai recente studii americane de psihologie pozitiva, recunostinta ajuta la sanatatea emotionala a celui care o practica.

Cum? Intarind relatiile sociale, diminueaza emotiile negative, asigurand astfel o stare durabila de bine.

Mici exercitii de recunostinta

Carei persoane sau intamplari ii datorezi lucrurile care iti plac atat de mult: munca, intalniri, carti? Rememorarea iti va aduce o dubla bucurie: o data, pentru ca ai primit lucrul respectiv, apoi, pentru ca sesizezi valoarea celuilalt. „In general, avantajele exista in orice situatie, pozitiva sau chiar negativa. Intotdeauna avem ceva de castigat, chiar daca nu e neaparat ceva palpabil.

De exemplu, imbunatatirea rela­tiilor sociale. Starea de bine se asociaza mai degraba cu cresterea stimei de sine, de multumire fata de propriile decizii. Dar recu­nostinta este o actiune orientata spre ceilalti, nu spre sine. Cata vreme rezultatul acestei actiuni induce un confort psihic, putem spune ca persoana e apta sa dezvolte relatii sociale, sa le acorde timp, are capacitate de acceptare, de a fi politicoasa etc.“, remarca Ruxandra Marcu, psiholog clinician din Sibiu specializat in psihoterapie pozitiva.

Ce are re­cu­nostinta americana, unde exista chiar o sarbatoare dedicata acesteia, cu „multumescul“ de la noi, mol­fa­it adesea printre buze, a lehamite? Daca nu cumva e uitat cu totul. Nu ca ar fi cazul general, dar e destul de comun. In modelul romanesc de civilizatie, oameni scoliti, educati, alesi considera formule ca „va rog“ sau „multumesc“ cu totul inutile. Exercitiile de recunostinta nu prea au legatura cu mentalitatea noastra.

Liviu Rebreanu scria, in „Amalgam“, ca cea mai buna varianta sa pierzi un prieten e sa-l ajuti. Tocmai pentru ca „sentimentul romanesc al fiintei“ include mai rar recu­nos­tinta. Insa practica acestei virtuti aducatoare de con­fort psihic se poate exersa. Altfel, ne paste pericolul lipsei de recu­nostinta pentru ce ni s-a intamplat bun, semnalat de psihologul Ru­x­an­dra Marcu: „In momentele in care ne con­fruntam cu situatii stresante, multi dintre noi uitam de lucrurile pla­cute din existenta noastra. Focaliza­rea mentala pe evenimente negati­ve ne induce emotii negative (tris­tete, deza­magire, depresie, tole­ranta scazuta la frustrare, anxietate). A ne reaminti de propriile realizari confera echilibru emotio­nal si ventilare emo­tionala pozitiva, respectiv trairea unor emotii pozitive.“

O virtute deprinsa in copilarie

Recomandarea psihologului e sa constientizam ce anume ne face sa uitam ceea ce a fost si este frumos in viata noastra, sa realizam problema de baza care ne induce o astfel de reactie. Ruxandra Marcu continua: „La varful icebergului sta stresul. Iar felul in care reactionam la stres are diferite forme. Posibil ca in familia noastra valorile pozitive sa nu fi fost promovate, iar noi sa preluam la nivel inconstient acele valori si sa le ducem pe parcursul vietii adulte.

De exemplu, uitam ca avem o familie, pentru ca unul dintre parintii nostri a uitat, la randul lui, ca o avea, neglijand-o cand s-a confruntat cu si­tu­a­tiile stresante din viata. Unii dintre noi pastram modelele parintilor nos­tri mai departe, in viata adulta, re­actionand ca si ei in situatii similare. Altii, constientizand cauzalitatea si consecintele unui astfel de comportament, dezvolta contramodele si reactioneaza total diferit.

La ce ne-ar folosi sa ne amintim mai des de realizarile noastre? La recunoas­terea si constientizarea si a meritelor, nu numai a esecurilor noastre, la o autocunoastere mai buna, la formarea unei imagini corecte despre propria persoana“. Cercetatorii au con­statat ca persoanele care isi dezvolta in mod constient sentimentul de recunostinta sunt mai putin frustrate, mai deschise si mai optimiste decat restul. Ele nu fac din posesia bu­nurilor un scop si nu se inca­pataneaza sa se compare cu alte persoane. Mai mult, isi infrang invidia.