Cand increderea in sine se zdruncina

Ruptura

„Daca el nu ma mai iubea, a­tunci nimeni nu avea sa ma mai iubeasca“
Victoria U., 40 de ani

„Zece ani de casnicie, de casnicie frumoasa, cu tandreturi, cu plecari si vacante minunate, cu certuri, ca peste tot, insa nimic amenintator. Ne iubeam mult.

Intr-o zi, cade trasnetul. Ma a­nun­ta cu jumatate de glas ca s-a in­­dra­gostit de alta femeie si ca ar vrea sa se casatoreasca cu ea. Cand a ple­cat, am simtit ca se prabuseste ca­sa peste mine. Acestui barbat ii da­ruisem totul, iar el nu apreciase ni­­mic. Ma simteam de parca cineva m-ar fi jefuit, si nu mai aveam ni­mic. Nu mai aveam deloc incredere in mine. Daca ma uitam in oglinda, nu vedeam decat o femeie batrana si urata.

Am inceput sa mananc mult, ca sa uit, si am luat zece kilogra­me. Daca voiam sa mai imbrac o rochie frumoasa, imi aminteam ca era cumparata de el sau ca lui ii pla­cea foarte mult culoarea. Daca el nu ma mai iubea, atunci nimeni nu a­vea sa ma mai iubeasca! Am aruncat toate albumele cu poze, nu suportam sa le mai vad“.

Insa Victoria este astazi o doamna distinsa si destul de… in forma. „M-am trezit la realitate cand mi-am dat seama ca imi neglijez copi­lul. Am o fiica de sapte ani care tre­buia sa mearga la scoala si de ca­re aproape ca uitasem. Ea crestea si ii citeam in ochi supararea si tris­te­tea ca ma vede asa. Nu intelegea ce e cu mine, unde e tata… A trebuit sa ma „extrag“ din mlastina de gan­­­­duri negre in care ma com­pla­cu­sem si in care imi plangeam de mi­la.

A fost greu, parca eram de plumb, dar, incetul cu incetul, mi-am revenit singura si sunt man­dra de asta. M-am fortat pentru fa­ta mea sa redevin om, sa nu ma mai gandesc la sotul meu, sa am grija de ea, pentru ca ea era cea importanta. Multa vreme m-am simtit paralizata cand ma gandeam la el sau cand ii auzeam numele, insa as­tazi pot spune ca mi-e aproape indiferent. Am pe altcineva langa mine, cineva special, care m-a invatat ca sunt inca o femeie frumoasa si dorita.“

Boala

„Nu mai eram femeie, eram o fiinta mutilata“
Andreea, 35 de ani

„Am aflat ca am cancer la san. Pentru ca l-am descoperit tarziu, a trebuit sa mi se amputeze sanul. Eu am fost mereu mandra de formele mele inainte de asta. Nu am avut niciodata nevoie de push-up. Aveam o viata amoroasa picanta si destui amanti. Eram mandra de feminitatea mea, de farmecul meu.

Dupa operatie… oroare. Nu mai eram femeie, ci doar un monstru mutilat. Moralul meu cazuse complet. Nu mai vo­iam sa ma imbrac in tricou, sa ma schimb in fata unei prietene sau sa ma dezbrac in fata unui barbat. Iar amorul pe intuneric nu a fost nicio­da­ta stilul meu! Asa ca nu am mai facut amor deloc.

Dupa doi ani, am facut o operatie de reconstruc­tie a sanului. Pentru ca ajunsesem sa nu ma mai suport. Sanul meu fals e destul de reusit, mai ales cand sunt imbracata. Daca sunt goala, e putin diferit de cel natural, dar nu mai sunt atat de comple­xata.

Insa ceea ce m-a ajutat in mod real a fost spri­­jinul prietenului meu. Pentru el, fizicul meu nu a fost atat de important asa cum era pentru ce­la­lalt – Dany, cel cu care eram pe peri­oada bolii si care, dupa ope­ra­tie, nu mai putea sa faca dragoste cu mi­ne. Nu mai recunostea in fi­in­ta mea suferinda pe femeia cu ca­re ii pla­cea sa se a­fi­se­ze. Pentru ca me­reu am fost o fata sexy, nu m-a de­ranjat niciodata ca barbatii se uitau mai mult la decolteul meu de­cat la ceea ce spun.

Dany m-a pa­ra­sit, si asta m-a daramat cu totul. Nu mai aveam deloc increde­re in mine. Am avut o perioada lun­ga de sin­gu­ra­ta­te. Apoi l-am intalnit pe Alex. El ma iubeste asa cum sunt. Mul­tu­mi­ta lui mi-am re­ga­sit incre­de­­rea in mine, ca femeie. Mi-am dat seama ca inainte de o­pe­ra­tie a­veam o imagine stereotipa despre mine. Astazi nu mai vreau sa se­duc, vreau sa comu­nic. Visul meu es­­te sa raman in­sar­cinata cat mai repede, imi doresc enorm un copil“.

Adaptare: Iuliana AlexaFoto: dreamstime.com; GULIVER / Stone.