Care este secretul memoriilor uimitoare?

Conform unei pareri raspandite, autistii au o memorie extraordinara. Din nefericire, nu este adevarat, iar copiii cu deficiente mintale au, in general, o memorie mai putin buna, un limbaj mai putin elaborat s.a.m.d.

Totusi, este adevarat ca unii copii autisti (5% dintre autisti) au inzestrari extraordinare, dar intr-o singura directie. De exemplu, un astfel de copil are o memorie “fotografica” si este capabil sa redeseneze din memorie cu un realism uimitor fatadele unor edificii fara sa uite nici o fereastra sau coloana. Un altul reproduce din memorie arii pe care tocmai le-a auzit (desi fara sa le armonizeze).

Théodule Ribot, parintele psihologiei stiintifice din Franta, cita cazul unui oligofren (cu o debilitate avansata) care tinuse minte din ultimii 35 de ani datele tuturor inmormantarilor din parohia sa, numele si varsta persoanei decedate si numele tuturor persoanelor care participasera la ceremonie. Dar o foarte buna memorie este caracteristica mai curand geniilor. Astfel, atunci cand moartea l-a surprins pe Borodin inainte sa-si fi scris pana la capat opera Printul Igor, Glazunov a putut sa reconstruiasca din memorie uvertura si detaliile importante ale operei pe care compozitorul le cantase la pian in prezenta lui. Ganditi-va de asemenea la dirijorii de exceptie, cum ar fi Toscanini sau Karajan, care tin minte partiturile simfoniilor sau opere intregi, ori la oameni de stiinta, istorici, campioni de sah sau bridge.

Sa ne oprim asupra cazului lui Veniamin, celebrul mnemonist profesionist rus al carui numar consta in invatarea in fiecare seara pe o scena de music-hall a unor tabele de cifre si a unor liste fara semnificatie de o suta de cuvinte! Cazul sau este foarte bine cunoscut, datorita psihologului rus Alexander Luria, care a urmarit acest subiect extraordinar timp de 30 de ani (1970). Veniamin insusi nu era constient de capacitatile sale speciale; a venit sa fie consultat de Luria numai la sfatul unuia dintre angajatorii sai.

Aptitudinile sale erau totusi exceptionale: dintr-un tabel cu 50 de cifre dispuse pe patru coloane era capabil sa le enunte pe toate: cifrele de pe diagonale, din fiecare parte patrata a tabelului (patru linii pe patru coloane) si pe cele de pe marginile tabelului. In prezenta academicianului Orbelin, Veniamin a memorat un tabel de 25 de randuri si sapte coloane notate cu litere din alfabet, adica un total de 175 de elemente dispuse la intamplare. Putea sa memoreze apoi sa reproduca fara greseala 30, 50 sau 70 de cuvinte in ordinea originala sau in ordine inversa, iar dupa 15 ani putea sa reproduca liste intregi de cuvinte sau de elemente fara semnificatie.

Atunci cand a fost intrebat cum reuseste sa memoreze, Veniamin a raspuns ca „vede” tabelul de cifre sau de litere. Asa se explica usurinta cu care-si putea aminti elementele unui tabel in functie de diverse puncte de plecare sau de directie. Aceasta “fotografiere” (pe care Neisser a numit-o mai tarziu „memorie eidetica”) are o atat de mare acuratete, incat Veniamin putea sa fie victima unor greseli de .recitire., atunci cand cifra sau litera erau scrise gresit. Atunci cand, dupa 15 ani, luandu-l pe nepregatite, Luria i-a cerut sa-si aminteasca o lista, dupa cateva momente de reflectie, Veniamin a declarat: „Da, de acord, eram in fostul dumneavoastra apartament, stateati asezat in fata unei mese, iar eu intr-un fotoliu rabatabil. Erati imbracat intr-un costum gri si ma priveati cam asa. Iata ce-mi spuneati…”

Dimpotriva, memoria semantica nu era chiar atat de buna. Vigotski, un alt psiholog rus, ii daduse o lista de cuvinte care continea, printre altele, mai multe nume de pasari. Cativa ani mai tarziu, un alt psiholog, Leontiev, i-a dat o lista cu mai multe nume de lichide. Apoi, i s-a cerut sa-si aminteasca doar numele de pasari din prima lista si numele de lichide din a doua. Veniamin nu a fost in stare sa reconstituie aceste doua categorii, spre deosebire de cea mai mare parte a oamenilor, care le clasifica in mod spontan.

Tinand cont de teoriile contemporane, am putea spune ca, in cazul lui Veniamin, memoriile vizuala, in imagini, si vizual-spatiala erau hipertrofiate, in detrimentul memoriei semantice. Atunci cand, fara o educatie speciala, capacitatile sunt extraordinare, putem crede ca anumite zone ale creierului sunt mai dezvoltate. Cazul cunoscut al sindromului Williams dovedeste cu prisosinta acest lucru.

In numeroase legende intalnim personaje mici si dragute, cu dintii vizibili, cu un suras bine definit si urechi mici si ascutite care poarta denumiri diverse: elfi, spiridusi etc. Descrierea nu este chiar atat de legendara: cardiologul neozeelandez Williams a descris copii care au aceasta fizionomie, dar si deficiente ale sistemului vascular (in special ale inimii) si care imbatranesc prematur. In cadrul acestor atribute (sindromul Williams), competentele cognitive generale sunt foarte deficitare, ca la copiii trizomici (de exemplu, IQ-ul mediu este 60), dar indivizii sunt de foarte multe ori inzestrati cu talent muzical.

Anomalia genetica a fost identificata in 1993 si pare sa fie cauzata de cromozomul 7, care este deteriorat pe banda ce produce elastina, de unde ridurile si imbatranirea prematura, precum si malformatiile vasculare („coaja” vaselor si a organelor). Studiul creierului (autopsia dupa deces sau radiografiile) pune in evidenta numeroase diferente, dar in special caracteristici anatomice care ar explica partial talentele muzicale ale persoanelor cu sindromul Williams: cortexul auditiv primar (lobul temporal) si regiunea auditiva adiacenta, planum temporale, sunt mai voluminoase decat in mod normal. In plus, planum temporale este in mod normal mai voluminos in emisfera stanga [sunetele limbajului] decat in cea dreapta, dar la unele persoane cu sindromul Williams este anormal de mare in emisfera [dreapta], la fel ca la muzicienii profesionisti.

Concluzie

Asadar, dupa cate se pare, unele talente speciale au o origine biologica. Totusi, antrenamentul conduce in egala masura la modificari considerabile. Un studiu care a utilizat tomografiile (Lenhoff, 1998) a comparat pianistii si persoanele ce nu aveau nici o legatura cu muzica. Zona auditiva corespunzatoare sunetelor muzicale prezinta o crestere ce poate ajunge pana la 25% in cazul pianistilor. In plus, aceasta crestere depinde de numarul de ani de practica, pe cand zona sunetelor pure nu este modificata. Aceste rezultate dovedesc faptul ca antrenamentul, joaca, au, de asemenea, un rol primordial in „inzestrarile” memoriei. Geniul ar putea proveni din combinarea dispozitiei biologice cu antrenamentul.

Mai multe despre memorie, in cartea: