Care sunt beneficiile tandretii?

Fara tandrete, copilul nu se poate dezvolta corect, adolescentul nu se poate emancipa, adultul nu poate forma un cuplu.

Fara tandrete, partenerii nu se iubesc cu adevarat, iar muribunzii lasa in urma lor regrete nespuse. Fara tandrete, nicio legatura sociala nu ar fi posibila, iar noi pur si simplu nu am exista.

Atentie, revolutia tandretei abia a inceput! Dar, de fapt, ce este tandretea?

Exista cuvinte care, rostite, redau o intreaga grila de concepte ce servesc la descifrarea unor idei si comportamente. Asa si cuvantul tandrete. Pana acum, tandretea era una dintre trasaturile interioare puternice – senzatii, emotii, sentimente – pe care iti era greu sa le exprimi, sa le explici sau sa le gasesti loc in viata ta. Se pune problema unei chestiuni erotice sau doar biologice ? Eticheta familiala, legatura intre parinti si copii?

Element de baza

Iata ca deja au trecut cateva decenii de cand savanti si medici, neonatologi sau psihoterapeuti admit importanta primordiala a tandretii in legatura dintre mama si nou-nascut.

Atasamentul micului mamifer – dimensiune vitala descoperita in anii ’30 de etologul Konard Lorenz – functioneaza si la oameni, dupa cum a demonstrat-o si Joseph Chilton-Perce.

Kinetoterapeuta Suzanne Robert-Ouvray, specializata in tonusul bebelusilor, explica cum, inca de la nastere, tandretea reprezinta un element de integrare in viata.

Mecanismul principal al acestei integrari ar fi alternanta dintre comportamentele dure si cele tandre, permitand copilului sa inteleaga faptul ca viata este si buna, si rea, ca mama, care uneori il lasa sa planga, este aceeasi persoana cu mama care il hraneste cu tandrete.

Intelegerea acestei ambivalente este o cheie esentiala a constitutiei psihice si afective. La cealalta extrema, se vorbeste din ce in ce mai mult despre importanta tandretei fata de persoanele care sunt la sfarsitul vietii si au nevoie de mai multa atentie. 

Forta firului de iarba

Daca tandretea se dovedeste a fi foarte importanta atat la inceputul, cat si la sfarsitul vietii, de ce ar fi mai putin importanta pe parcursul acesteia? O retea de terapeuti si cercetatori a aratat una dintre cele mai puternice componente ale naturii umane.

Chiar si acelora care se indoiau de importanta notiunii de tandrete, luand-o drept sensibilitate, sentimentalism sau erotism nefinalizat.

„Forta firului de iarba“, spune Jacques Salomé, „capabil sa treaca printr-o dala de beton sau prin macadamul drumului.“ Intr-o conferinta intitulata „Causul palmei si dragostea in infrarosu“, psihiatrul Jean-Pierre Klein, propune o definitie by default – tandretea presupune doua subiecte prezente.

Nu este nici posesie, nici supunere, nici pasiune sau adictie. Dupa parerea lui, subtilitatea tandretei – exprimarea unei iubiri adevarate – tine de „distanta clara“, foarte mica, dar reala, care ii separa pe cei doi parteneri. Klein citeaza din filozofii Lévinas, Jankélévitch, Ricoeur.

Pentru el, e vorba de un amestec de intimitate si respect, de contur, de anticipare a prezentei celuilalt… „sau de amintirea sa din causul palmei“. Atatea aluzii la subtilitate, cateodata departe de subiectul in sine.

Vorbind despre propriul demers terapeutic, art-terapia, „de neimaginat fara tandrete“, Jean-Pierre Klein, precizeaza: „Claritatea nu este neaparat cel mai bun drum spre lumina. A pune etichete pentru a interpreta sau defini o persoana, opreste relatia.

Este vorba despre a nu ramane in obscuritate, dar nici in lumina orbitoare. Mai mult in penumbra.“ In acelasi mod, tandretea ar fi de inchipuit drept o lumina care se poate discerne…

Problematica terapeutica

Inspirat de filozofii Max Pag¨s si Robert Misrahi, psihologul si psihoterapeutul Alain Delourme impinge un pic mai departe caracterul stiintific al tandretei.

E de parere ca „acest aspect nonpasional al iubirii“ aduce o cimentare afectiva indispensabila legaturilor sociale.

Caracterizata prin stabilitatea, delicatetea si dulceata sa, tandretea are trei functii esentiale: unirea dimensiunilor fizica, psihica si afectiva; securizarea, mai ales in fata fricii de abandon sau izolare; confirmarea (reciproca) a sentimentului.

„Caci, pana la urma“, intreaba Alain Delourme, „in ziua de azi de ce au oamenii nevoie cel mai mult?“ Raspuns: de dragoste, de sentiment, conditie fara de care nu poti avea o responsabilitate ca individ liber.

Dupa opinia sa, aceste doua dimensiuni, dragostea si sentimentul, amestecate una cu cealalta, definesc intocmai tandretea. Ceea ce ridica o problema in relatia terapeutului cu pacientul sau. Cum il poate ajuta daca nu il place si nu simte nicio tandrete fata de el ?

„De acum inainte“, spune Delourme, „refuz sa ma ocup de cineva care nu-mi place.“ Luand-o in sens invers, cum sa continui sa respecti renumitul tabu psihanalitic, conform caruia terapeutul nu trebuie sa se implice?

„In multe cazuri“, continua psihologul, „am simtit ca aceasta respingere a afectivitatii, pe care acceptam sa o conserv in numele sfintei reguli freudiene, se traducea prin sadism pentru asistenta neacordata persoanei cu probleme.“ Sa fie aceasta o adevarata revolutie in galaxia postfreudiana ?

Si in viata de zi cu zi ?

Daca printre contemporani exista un pionier care de cincisprezece sau de douazeci de ani insista in mod regulat asupra importantei tandretei in relatiile interumane, acela este, in mod sigur, francezul Jacques Salomé.

Organizator a numeroase stagii si autor al mai multor lucrari despre acest subiect, prezent de nenumarate ori in revista Psychologies, scriitorul Jacques Salomé aminteste mereu de dificultatea de a vorbi despre tandrete:

„Pentru ca sensul tandretei este de a trai, de a incerca, de a primi si de a da. Tandretea este o calitate deosebita a atentiei care se ofera, se propune, fara a fi contrazisa.“

Dar ea poate semnifica, precum intr-un moment din practica lui Alain Delourme, marca contactului fizic. Se poate discuta si in sens contrar: „O perioada lunga“, spune Jacques Salomé, „am legat tandretea de contactul fizic, referindu-ma la gesturile primite cu ocazia intalnirii dintre doua trupuri. Dar astazi stiu ca tandretea nu este neaparat fizica.

Este o senzatie fragila, o emotie imprevizibila, o miscare secreta si trecatoare, legata de ansamblul simturilor. Provine din tandretea fluidelor, a apei, din ceva stravechi, venit de dinainte de nastere, care ne trimite la o viata primara scaldata in «tandretea lichida» a universului“.

In final, concluzia vine tot de la Jacques Salomé, printr-o „declaratie a drepturilor omului in dragoste“: „Sa te iubesc fara sa te invadez, sa-ti marturisesc fara sa ma tradez, sa te am fara sa te posed, si sa fiu eu in cele mai adanci secrete ale tale“.

Editare de Andreea Radulescu