Cauzele biologice ale depresiei
Dr. Eric R. Kandel propune o noua abordare a psihiatriei in ecuatia depresiei. Preocupati de structura creierului si de factorii genetici, cercetatorii opteaza pentru aprofundarea laturii biologice a cauzelor depresiei.
Intrucat aceasta tulburare nu constituie un fenomen de sine statator, studiile se arata interesate de problemele premergatoare, determinante si cu greu cogniscibile care sunt corelate cu starea persoanelor depresive.
Dr. Kandel afirma ca pentru inregistrarea unui progres in cunoasterea cauzelor depresiei se poate dovedi importanta cercetarea unor regiuni ale creierului, precuri Aria Brodmann 25. Totusi, progresul va depinde, in mod indiscutabil, si de studierea unor cazuri clinice care sa confirme existenta sindromului generat de cauzele naturale pe care le prefigureaza ipotezele stiintifice.
Pentru descoperirea factorilor determinanti pentru un fenomen psihic, studiul trebuie efectuat asupra unor subiecti care dezvolta in mod natural o afectiune. Generarea artificiala a unui sindrom se poate dovedi irelevanta pentru studierea cauzalitatii biologice a psihismului.
Depresia consta in „jonctiunea” mai multor boli separate :
• Melancolia patologica, caracterizata prin tristete coplesitoare, tendinte suicidale si de frecvente explozii psihotice. Este confirmata de anormalitati la nivelul glandei tiroide si este tratabila cu antidepresive triciclice. Nu se poate ameliora prin psihoterapia sau prin inhibitori selectivi ai recaptarii serotoninei.
• Tulburari psihonevrotice, care cu usurinta deriva in melancolie distructiva; ele se pot trata cu ajutorul psihoterapiei.
• „Depresia atipica”, dupa cum o numesc cercetatori Institutului de Psihiatrie din New York.
Aceste sindroame se deosebesc in mod esential, iar clinicienii si neurocercetatorii din echipa Dr. Kandell afirma ca nu va mai exista progres in neurostiinte pana cand nu vor ignora sensul cuvantului „depresie” ca sa cerceteze un sindrom verificabil – cel mai bine definit ramanand melancolia.
MAX FINK – profesor emerit de psihiatrie si de neurologie la facultatea din Stony Brook
EDWARD SHORTHER – profesor de istorie a psihiatriei si medicinei la Universitatea din Toronto.
„Viziunea sa ingusta asupra geneticii si mecanismelor neuronale, pe care le desemneaza drept cauze ale bolilor mentale, il face sa ignore faptul ca mintea si creierul nu pot fi sustrase din circuitul din care mai fac parte sistemele hormonale si de imunitate, precum si cel gastro-intestinal, nutritia, toxicologia, genetica si epigenetica, experienta personala si spiritualitatea, precum si factorii sociali, socio-economici si familiali. Intrucat tulburarile mentale sunt cauzate de factori complecsi, psihiatria neurocentrica nu poate deveni, de una singura, o solutie optima”.
ROBERT J. HEDAYA – fondator al Centrului National (American) de Psihiatrie Holistica
„Conceptiile lui Kandel despre mintea umana se inspira din psihologia cognitiva, din neurostiinte si din genetica si ignora mediul social, concentrandu-se exclusiv asupra structurilor biologice ale creierului. Un exemplu elocvent pentru eroarea sa – biasurile rasiale si de gen influenteaza considerabil dinamica bolilor mentale. Nicio stiinta nu poate fi completa daca nu tine cont de integrarea ei in paradigma umana”.
DOROTHY E. ROBERTS – director al programului despre Rase, Stiinta si Societate din cadrul Universitatii din Pennsylvania.
„Kandel elucideaza complexitatea interactiunii dintre minte si creier, subliniind ca detinem un control neglijabil asupra factorilor genetici si premiselor biologice implicate in tulburarile mentale. Problema este, insa, cu mult mai complexa. Cercetarile evidentiaza ca efectele acestor factori pot fi ameliorate sau transformata prin prisma experientei interpersonale, incepand inca din copilarie. Iar asupra acestui tip de experienta detinem un control considerabil. ”
SYDNEY J. BLATT – psiholog, profesor emerit de psihiatrie la Universitatea din Yale.
„Noile stiinte care studiaza mintea sunt fascinante si educative, dar se pot dovedi si seducatoare. A invata despre regiunile creierului nu e acelasi lucru cu a invata despre minte. Suntem in pericol sa ne indepartam de obiectivul fundamental. A considera ca neurostiinta, care ne invata despre mecanismele biologice care conditioneaza fenomenele psihice, va fi in masura, in cele din urma, sa studieze mintea in sine, nu este departe de a crede ca o papusa din lemn se va preschimba intr-un baietel numit Pinochio. Neurostiinta poate vorbi despre ea insasi – intr-adevar, instructiva si interesanta, dar nu despre insasi mintea umana”.
Autor: Tudor Logofatu
Sursa: Nytimes.com
Foto: Shutterstock
