Ce ascunde gustul pentru risc?

Unii se arunca in gol cu parasuta sau fac rafting pe rauri rapide. Ce vor ei de fapt sa simta? E masochism la mijloc sau cautare a identitatii? Ei spun ca infruntarea propriilor limite ii ajuta sa afle mai multe despre ei insisi.

„Suntem anchilozati, lip­siti de spatiu, nu mai tra­­­­im deloc sau traim foarte putin in situatii pe­­­­riculoase, ne lipsesc stimulii declan­satori”, spune un dependent de adrenalina, expert in base jump, ultimul nascut dintre sporturile extreme. Tehnica este simpla: ajunge sa te arunci de pe o faleza cu bra­te­le in cruce si sa-ti deschizi pa­ra­suta… chiar inainte de sosire. Adrenalina e garantata. Accidentele sunt frecven­te.

Pe aceasta limita din ce in ce mai stramta dintre viata si moarte nu tre­ce mai mult de o saptamana fara o noua performanta. La rame, in ba­lon, in crampoane. Femei si barbati, la egalitate, provoaca elementele si isi asuma riscuri extraordinare. Sunt ei maniaci ai gesturilor inutile? Exploratori ai limitelor omenesti? Sufera de masochism ori sunt in cautarea identitatii? Ce incearca sa-si dovedeasca acesti „dansatori la marginea vidului”, intr-o societate care nu incetea­za sa valorizeze siguranta?

Cucerirea marii… si a lumii intregi

In explicarea psihologiei acestor temerari, sa o luam de la inceput. In descoperirea universului sau, copilul incepe prin a escalada propriul patut. Intalneste repede teama, din cauza unui genunchi julit sau a unui cucui pe frunte. Dar nimic nu ii opreste nevoia de a dobandi cunostinte, de a-si depasi temerile si de a-si creste astfel increderea in sine. Asa e copilaria, dar motiveaza aceste gesturi gustul pentru risc de la maturitate?

„In ca­u­tarea limitelor, individul testeaza ceea ce este, invata sa se cunoasca, sa se diferentieze de altii, sa dea valoare existentei sale”, analizeaza sociologul francez David le Breton. „Placerea consta in a im­­plini un lucru care, atunci cand te-ai gan­dit prima oara la el, parea mai pre­sus de posibilitatile tale”, con­fir­ma temerarul Gérard d’Aboville, care a traversat Pacificul intr-o barca cu vasle in 134 de zile, in 1991. Cand a fost intrebat de ce a facut-o, d’Aboville a raspuns: „Pur si simplu. Pare stupid, numai ca a muri de cancer nu este deloc mai inteligent. Dar a fi viu inseamna oricum sa mergi spre intalnirea cu moartea”.

Psihanalis­tul austriac Heinz Kohut avansea­za o alta explicatie: scos in lume brutal din burta protectoare a ma­­­­­­­mei, fragil in prima copilarie, cel ce va deveni aventurier mai tarziu isi dezvolta, pentru a depasi senzatia de neputinta, un ego supradimensionat care il impinge la a con­firma ne­incetat ca este o fiinta ex­­­­cep­­tionala, minunata. „Nu esti in stare!” este provocarea lui catre sine insusi – cu riscul de a se pierde in ea, precum si cu riscul insuportabilelor suferin­te. E vorba si despre sexualitate in cazul acesta, ar fi spus Freud, ascultandu-i pe acesti aventurieri evocan­du-si „excitarea, extazul, tensiunea, vertijul”. O confruntare „extrem de falica” pe care Denis Rey, cel care detine recordul de „feeride” (schi extrem) il proclama cu tarie: „Ce in­­seamna competitia? Inseamna o masura in plus”. Si este la fel pentru cei care actioneaza solitar. Sunt „primii”, in traducere, „cei mai pute­rnici”. Dar aventurierii?

Un rebel care are nevoie de aer

Sub clopotul protector pe care i-l ofera confortul arhisuficient care de la un punct incolo il plictiseste, aventurierul se sufoca. Ii este teama sa nu se stinga. Plasamente sigure, pensii, securitate, cariera, asigurarea de viata etc. Aceste inventii ale omului modern pentru a elibera spriritul si pentru a scapa de griji devin franghii de plumb cand intreaga existenta se organizeaza in jurul fricii de a le pierde. A ramane viu si a-ti pastra increderea in capacitatile tale – acesta este motto-ul celui care isi testeaza limitele pentru a se simti viu.

Gasirea adevarului

„Flirtul” cu necunoscutul, da, niciunul dintre ei nu neaga aceasta evidenta. Toti stiu ca sunt la cheremul unui val, al unei crevase, al unei furtuni care ii poate arunca de pe versant, al unui fulger neprevazut. Dar a trai prezentul, a fi de acord cu legile universului, in armonie cu ceilalti si cu sine, acestea sunt formule ce revin in limbajul celor care si-au de­pasit indoielile si temerile.

Depasirea fricii este un demers initiatic, o forma de disciplina, prin care isi cauta locul si adevarul. Cum isi descriu ei sen­zatiile? „La inaltime te simti incredibil de liber, senzatie pe care am mai intalnit-o doar in varful muntelui. Practic, lumea se asterne la picioarele tale, esti deasupra tuturor. Ce emotii ma incearca!