Ce ascunde nevoia de a epata
Exemplul persoanei care isi cumpara masina de 80.000 de euro, dar locuieste in garsoniera sau in trei camere cu parintii, fratele si cumnata, este deja clasic. La fel, hainele de designer purtate ostentativ, mentionandu-se, cat se poate de des, pretul lor si brandul. Epatarea este mai pregnanta la noi? Si ce ascunde ea, de fapt? Psihologul Alexandru Cojocaru explica radiografia acestui fenomen.
Epatarea la romani
Fenomenul epatarii se intalneste in toate societatile si culturile din aceasta lume si este legat de dorinta de manifestare a puterii si de iesirea din anonimat. Este o dorinta puternica de a fi vazut, de a fi admirat, de a sari in ochi si de a fi altfel.
In tarile din fostul lagar comunist, nevoia de epatare a fost cu atat mai mare pentru ca nu existau diferentiatori intre oameni: cu totii ne imbracam de la aceiasi doi, trei producatori de haine, toti ne duceam la aceleasi frizerii si ne cumparam alimentele din aceleasi piete.
Astazi, optiunile sunt aproape nelimitate si este foarte usor sa vrei sa epatezi dupa o perioada de restriste. Insa este legitim sa te intrebi de ce la aproape un sfert de veac de la evenimentele din 1989 lucrurile se perpetueaza si nu se intrevede nicio schimbare?
Si aici putem gasi un raspuns, pentru ca modelul parental se transmite din generatie in generatie. Inca de mici ne dorim sa fim speciali, sa fim apreciati, sa avem timp dedicat noua, dragoste etc. De cele mai multe ori, persoanele care epateaza sunt de fapt oameni tristi, oameni secati de dragoste, care prin comportamentul si atitudinea lor incearca sa cumpere atentia noastra, a celorlalti.
Epatarea in Occident
In Occident, vedem alte manifestari ale epatarii. Iahturi luxoase, zeci de masini de lux intr-o colectie a unui miliardar care nu si-a mai sofat masinile de mult timp.
Epatarea, acolo, tine de un alt nivel. In Occident, dupa aproape 70 de ani de pace si prosperitate, epatarea nu mai tine de o pereche „tare“ de blugi, o bratara de aur la mana si o masina second hand de firma, de 15.000 de euro. Acolo, lucrurile sunt cel mai probabil asezate diferit.
Dar in inconstientul sau, omul, indiferent ca este occidental sau oriental, balcanic sau mediteranean, se supune acelorasi legi universale. Dorinta de a avea, de a fi in centrul atentiei, de a fi puternic este ancestrala si nu se manifesta doar intr-o regiune sau alta.
Sigur ca, acolo unde majoritatea oamenilor a depasit primele doua praguri ale piramidei lui Maslow, epatarea ia alte forme, mai putin brutale, mai cizelate si, intr-un final, nu mai poti sa atragi atentia cu lucruri de genul celor mentionate mai sus, pentru ca ele devin normale pentru o societate stabila si prospera.
De aceea, cred ca in Occident epatarea nu este atat de evidenta, pentru ca e nevoie de nu cu totul alt nivel pentru a-i ului pe cei din jurul tau, dar nevoile din spatele mecanismului epatarii sunt aceleasi, chiar daca efectul pe care il vedem pare diferit.
Mecanismele psihologice
E destul de simplu de ghicit care sunt mecanismele din spatele nevoii de epatare, dar mult mai dificil de rezolvat problema profunda care te impinge spre actiuni de acest fel. Persoanele narcisiste, foarte ancorate in ceea ce este legat de „eu“, de „mine“ si de „universul care ma are in centrul lui“, sunt genul de oameni care epateaza pana la cele mai fine detalii.
Nevoia de a fi cel mai elegant, cel mai inteligent, cel mai puternic, cel mai iubit si, daca se poate, singurul, duce la comportamente exagerate fata de ceilalti. In spatele narcisicului se ascunde o persoana nesigura, deseori sensibila, care nu a primit suficienta iubire si atentie in copilarie, care este posibil sa fi fost tratata mai mult ca un obiect, decat ca o fiinta umana.
Tinand cont ca acest tip de personalitate este incarcat cu un grad de neincredere substantial, psihoterapia are un efect limitat asupra acestor pacienti. Mai sunt aici si histrionicii, care au nevoie de epatare pentru a „tine“ centrul scenei, pentru a avea toate luminile reflectoarelor atintite asupra lor. Iar pentru a face acest lucru, ei vor incerca sa epateze altfel, nu prin tinuta sau lucruri scumpe, ci prin atitudine si comportament.
Este epatarea legata de nivelul cultural, educational, social?
Nevoia de a iesi in fata este aceeasi pentru toti. Diferentele si valentele de suprafata sunt diferite. Daca vorbim de un nivel de cultura ridicat, este foarte posibil ca epatarea sa nu mai ia forma unei masini scumpe, ci sa fie inlocuita cu un vocabular elevat, exagerat de elevat. Si in randul psihoterapeutilor apare epatarea.
De exemplu, in discutiile care nu au caracter stiintific si care nu impun utilizarea termenilor specifici, vom intalni, nu de putine ori, aceste cuvinte tehnice. Este un soi de comunicare de breasla, care ii da de inteles muritorului de rand ca are de-a face cu un specialist. In unele cazuri vorbim de un defect profesional, in altele, de epatare. La fel se poate intampla si cu artistii, muzicienii, inginerii.
De obicei, aceasta goana culturala dupa epatare la toate nivelurile tine, in buna masura, de competitie. Sigur ca lucrurile acestea ascund in spate un munte de neincredere si o dorinta uriasa de a fi in fata, de a fi vazut si de a-ti fi recunoscuta valoarea. De cele mai multe ori, aceasta nevoie deriva din incapacitatea individului de a-si recunoaste siesi propria valoare.
Asadar, epatarea ia forme diferite in structuri sociale diferite, in comunitati diferite, dar are, ca sa zic asa, acelasi ADN. Imi aduc aminte de un exemplu de epatare care nu are legatura cu ceea ce ne-am imagina in mod obisnuit. Credinta comuna este ca epatarea are legatura cu a ne demonstra superioritatea, dar se poate prezenta si altfel.
De exemplu, in cadrul unei reuniuni in care exista un dress code, sa zicem black tie, un cunoscut care a vrut sa epateze, s-a imbracat in trening. Efectul a fost pe masura – vorbim aici de un soc si un mesaj brutal pe care il transmite aceea persoana celorlalti: sunt altfel decat voi si nu va respect sau sunt superior voua, chiar daca sunteti la costum.
In principiu, energia si dinamica din spatele acestui gest este aceeasi cu cea a unui individ care se imbraca intr-un costum foarte scump si vine la un meci de fotbal pe Ghencea.
Societatea si mass-media
Societatea si mass-media o recomanda din plin. Prin fenomenul paparazzi, in care tot timpul ti se arata la televizor modele care devin directii si tendinte sociale, putem spune ca exista o presiune care apasa asupra individului. Practic, noi, copiii nostri si toti cei ce ne expunem cutiei cu imagini, vom incepe uneori, pe nebanuite, sa aspiram a fi la fel ca unii oameni cu ale caror valori nu ne identificam.
De asemenea, invidia de statut este un alt element care este hranit de micul ecran. Daca multa lume se uita la emisiuni in care ghiulurile, masinile de lux si operatiile estetice sunt prezentate drept o cerinta necesara pentru a reusi in viata, iar invitatii sunt persoane care nu doresc decat sa iasa in fata si sa epateze, atunci mass-media sustine, in cel mai bun caz, indirect acest model.
O reflectare a orgoliului nemasurat?
Epatarea este o reflectare a unui orgoliu ce a crescut pana a ajuns nemasurat. Ma gandesc aici la aceasta formulare pentru ca, de cele mai multe ori, cei care ajung sa epateze au avut la un moment dat in viata lor nevoie de atentie, de incurajare, de protectie emotionala si nu au primit-o.
Familiile din care provin acesti oameni au generat, cel mai probabil, mesaje foarte confuze. Un parinte poate fi foarte exagerat cu rasfatul, iar celalalt parinte are astepatari foarte inalte de la copil. Ambii parinti nu se raporteaza cu adevarat la copil, ei sunt absenti in contactul cu nevoile lui si prinsi in propriul lor sistem de valori.
Practic, copilul devine un surogat ale eului parintelui, pierdut de sine insusi intr-un mare haos. Cel mai profund impact emotional va fi resimtit de copilul mai sensibil, care, mai tarziu, va dez-volta posibile trasaturi narcisice, histrionice sau alte tulburari de personalitate.
Asadar, acest orgoliu de care vorbim, este, cel mai probabil, o defensa creata la o varsta frageda pentru a face fata tratamentului de acasa. Cred ca epatarea are o mare legatura cu modul in care ai fost crescut si educat de parinti, dar si cu ruptura emotionala profunda generata de comportamentul parintilor in atasamentul emotional sanatos al copilului.
Cand invata copiii epatarea
De cele mai multe ori, copiii invata sa epateze pentru a obtine atentia parintilor, pentru a fi incurajati si iubiti mai mult sau pentru a fi rasplatiti. Epatarea este incurajata din plin de obiceiul, des intalnit in familiile romanesti, in care copilul este comparat cu toata lumea si pus mereu intr-o lumina nefavorabila. De asemenea, invidia constanta legata de ce fac ceilalti, conduce pe acelasi drum.
Expresii de genul „ai vazut ce bine se imbraca copilul vecinului“, „ce masina tare are nu stiu care prieten de-al tatei“, „ce casa mare are nu stiu ce cunoscuta a familiei“, „ce destept e Ionel, nu ca tine, fraier“, seteaza o stacheta pentru cei mici. Ei ajung sa considere ca valoarea individuala rezida intr-o piscina, intr-o masina sau in nu stiu ce haine sau comportamente care nu le apartin. Toate aceste lucruri care se intampla acasa, il fac pe copil sa se indeparteze de adevarata lui natura si sa devina un capriciu al competitiei celor mari.
Iphone la noua ani, haine extrem de scumpe…
Partea mai putin fericita este ca nu putem tine in frau epatarea din scoli. Noi nu putem decat sa oferim copiilor nostri un model cat mai bun acasa. Pentru scoala exista alti responsabili: vorbesc de minister, de profesori, de politicile scolilor si liceelor.
Din acest punct de vedere, existenta uniformei, a acelorasi manuale scolare pentru toti elevii si a tratamentului egal erau si sunt foarte importante pentru a stapani fenomenul. Daca elevii nu ar avea voie sa foloseasca telefoanele mobile si tabletele la scoala si ar avea legi interne care sa sustina purtatul uniformei, atunci diferentele sociale s-ar estompa si disperarea de a tine pasul cu cei mai bogati ar fi mai mica.
Nu cred ca ne putem imagina cata suferinta poate sa traiasca un copil care este lovit, jignit si respins de ceilalti pentru ca are un telefon vechi sau haine care nu sunt „de firma“. Toata aceasta suparare, reprimata si neexprimata, de exemplu, din teama de a nu fi bruscat sau lovit de colegi, se va transforma in frustrare si intr-o dorinta de a epata in viitor, pentru a demonstra celorlalti valoarea lui.
O alterare a valorilor?
Epatarea este doar o reactie foarte normala si omeneasca la anumite forme de oprimare, de tratare cu dispret, de ignorare in copilarie, de absenta a iubirii. Epatarea este o problema reala, care trebuie abordata mai bine mai tarziu decat niciodata. Daca ar fi sa vorbim de bun simt si morala, in primul rand, ar trebui sa stam mereu de vorba cu generatiile de parinti care vin si pleaca, pentru ca ele sa nu mai transmita mai departe aceasta stare de fapt.
Daca nu reusim sa intervenim in prima instanta, atunci mai avem o sansa cand adultul inteleg ca are o problema, ca aceasta vine din trecutul familial si se programeaza la un terapeut, incercand sa scape de masca pe care a fost obligat sa o poarte, ucigand in tot acest demers parti din el, zone de sensibilitate, de atentie, de dragoste fata de ceilalti.
Psihologul Alexandru Cojocaru poate fi gasit la www.alexandrucojocaru.ro
