Ce este meditatia pentru omul modern

 Implica un alt mod de perceptie a realitatii si a ceea ce suntem. Multi cred ca pentru „a medita“ trebuie sa te asezi in zazen si sa stai cu ochii inchisi, dar a face asta nu e numaidecat o meditatie, dupa cum, daca stai in genunchi si rostesti Tatal Nostru, nu inseamna neaparat ca te rogi.

Orice lucru pe care il faci poate deveni o meditatie, caci este un mod de functionare a constiintei, care se conjuga mai curand cu verbul „a simti“ decat „a gandi“.

A te simti pe tine insuti si realitatea inconjuratoare, fara a judeca aceste realitati, adica fara a le trece prin filtrul ratiunii.

Iesirea din perimetrul liniar al perceptiei rationale este, in sine, o practica spirituala. Are legatura cu practicarea prezentei si este, de foarte multe ori, legata de tehnici de respiratie.

E importanta o precizare: meditatia zilelor noastre este diferita de cea care a fost practicata mii de ani, intrucat constiinta timpurilor noastre este diferita.

Concentrarea pe sine

Este o abordare care a patruns in Occident in anii ’60, odata cu maestrii orientali care au venit sa predea in Occident. Multa lume asociaza meditatia cu traditiile vedice si cu budismul.

A ramane centrat in sine, a practica tacerea mentala, a face din respiratie mijlocul de intoarcere la momentul „acum“, la prezenta, toate acestea exista si in traditiile iudeo-crestine ale Orientului Apropiat si ale Europei si, de fapt, este un tip de cunoastere ancestrala practicata in toate timpurile pe toate continentele.

Numele sale au fost diferite, dar esenta a fost aceeasi. Face parte din mostenirea fundamentala a umanitatii, din care s-a nascut ceea ce Huxley numea „filosofia perena“.

Nu conteaza numele unui maestru sau al altuia, ci faptul ca a insotit umanitatea pe tot parcursul ei, ca mijloc de a ramane in contact cu realitatea inefabila a fiintei.

Maestrul sau metoda este mai putin importanta, caci toate se reduc la un singur lucru: a respira, a simti, a ramane in tacere interioara. Aceasta este poarta si este accesibila oricui.

Maestrul nu poate decat crea un cadru al experientei, dar procesul in sine numai practicantul il poate declansa.

Schimbarea interiorului

Relatia cu sine se schimba, si asta schimba felul in care relationam cu tot ceea ce ne inconjoara. Dizolva fricile primordiale care articuleaza identificarile noastre, rolurile pe care le jucam devin relative si descoperim o noua libertate.

Incetul cu incetul, recapatam constiinta spirituala si descoperim ca suntem nu fiinte umane in cautarea experientei spirituale, ci, ca sa parafrazez un mare maestru, fiinte spirituale care-si asuma experienta umana.

Descoperim ceea ce crestinismul numeste „Christosul interior“, adica dimensiunea noastra arhetipala, universala, barierele inconstientului se prabusesc si incepem sa avem acces la intreg. Ce beneficii aduc toate acestea?

Pot sa spun un singur lucru aici: daca sunteti multumiti cu viata voastra, atunci NU va apucati de nici o practica spirituala. Dar daca simtiti ca dincolo de aceasta realitate liniara mai e ceva, daca simtiti un fel de neliniste permanenta, un fel de insatisfactie, un sentiment de incompletitudine care va urmareste chiar si in partile „reusite“ ale vietii voastre, atunci, da, e timpul pentru expansiunea constiintei.

Intr-un cuvant, expansiunea aduce cu ea pacea si, mai ales, starea de bucurie. Observati ca nu folosesc cuvantul, putin ridicol, „fericire“. Fiecare isi imagineaza fericirea cum poate, in functie de dorintele sale. Bucuria nu are nevoie de niciun motiv.

O experienta accesibila tuturor

Meditatia nu se poate invata. Oricine spune ca te poate invata sa meditezi, se insala pe el insusi si pe altii. Nu exista „7 pasi“ catre a medita. Exista insa adevarati maestri care se pricep ca creeze mediul de constiinta si de energie potrivit, in care poti descoperi singur adevarata meditatie.

Nimeni nu poate face ceva pentru tine, doar tu insuti. Intregirea este un proces personal, chiar daca are si dimensiuni transpersonale. In Occident exista nenumarate scoli, orientari, tehnici si abordari ale meditatiei, si oricine le poate gasi pe net.

Dar sunt putine acelea care, dupa parerea mea, creeaza acest mediu de constiinta despre care vorbesc. E o veste proasta doar pentru aceia care nu au suficienta incredere in ei insisi si in propriile lor trairi.

Pana la urma, nimeni nu te poate invata sa ai incredere in ceea ce simti. Nu trebuie sa ai capacitati speciale pentru a intra intr-o stare de constiinta extinsa. Oricine o poate face. Este un exercitiu de atentie, de respiratie si de incredere in propriile tale simturi.

Problema intervine atunci cand mintea neaga ceea ce simti: „Nu poate fi adevarat, este o halucinatie, este irational“. Asa este. Este irational, dar nu este o halucinatie. Ei bine, aceasta incredere este cheia si nimeni nu ti-o poate da. Decat tu insuti.

Orice scoala nu este decat o trambulina catre acest moment in care esti doar tu, fata in fata cu propria ta traire. Ce faci? O validezi ca fiind adevarata sau nu? Acesta e punctul de cotitura.

Orientalii au investigat adanc, timp de mii de ani, arhitectura interioara a fiintei umane. Psihologia occidentala s-a ocupat, pana de curand, doar de dimensiunea personalitatii liniare, articulata de mental.

Din fericire, traim timpuri in care omul poate descoperi singur calea, in interiorul sau. Nu mai e nevoie de nicio tehnica arhaica, de nicio referinta la metodele stravechi. Acestea au fost create in alt moment al constiintei si erau instrumente pentru atunci, nu pentru acum.

Tehnicile de meditatie orientale si-au facut datoria, au servit scopului pentru care au fost create, ca si abordarile psihologiei europene. Acum, insa, e timpul de a merge mai departe de orice tehnica.

O tehnica este ceva rigid, inchis. Viata nu incape in nicio tehnica, in niciun text sacru, in nicio dogma, in nicio forma, oricat de veche si respectabila ar fi. Este timpul ca umanitatea sa nu mai caute in exteriorul sau, nici la guru, nici la popa, nici la psiholog, ci sa regaseasca increderea in sine.

Omul acestui timp, al transformarii, are la dispozitie tot ce are nevoie pentru a deveni el insusi. E vorba doar despre alegerea de a face acest lucru. E mai usor sa astepti sa „fii mantuit“, decat sa faci ceva pentru propria mantuire, adica sa renunti la vechi sisteme de credinta.