Ce este și ce nu este ocult(ismul)
L-am întrebat pe antropologul și profesorul universitar Vintilă Mihăilescu, cel care știe multe despre obiceiul românilor de pretutindeni de a consulta vrăjitoarele când viața le este nesigură, câteva lucruri despre nevoia oamenilor de mister și ocult.
Ce e și ce nu (mai ) este ocult?
Vintilă Mihăilescu: Când spunem „ocultism“, facem deja o judecată de valoare. E ca diferența dintre mistică și misticism. Vorbim de „marii mistici“ versus „misticism“ – termen care e cu valoarea negativă în el.
De obicei, spunem că toate religiile celorlalți sunt oculte. Deci, trebuie să facem această distincție între misticism și practicile tradiționale, rituale.
Citește și:
4 tehnici de manipulare de care să te ferești
Motive pentru care oamenii săraci sunt mai darnici
Credința excesivă, din punctul nostru de vedere, în anumite forme, o numim „habotnicie“, eventual „misticism“. De pildă, cultul moaștelor, așa cum ne este el prezentat asăzi la televizor – deși el este vechi de 2 000 și ceva de ani.
Ocultismul este exagerarea unei practici. Mai vorbim despre despre „puteri oculte“, invizibile, care acționează fără a fi văzute sau simțite, ca un rău ascuns, legat de credință, de puterea politică, de cea economică, etc.
Credința în cărți, în tarot? Divinație. Un termen mai bun decât „ocultism“ ar fi cel de „practici magice“. Aici poate intra și cultul moaștelor, de pildă.
Forme excesive, de genul „pup moaștele, ca să câștig la loto“, intră la capitolul practici magice. Deochiul, descântecul, formele instituționalizate de magie sau practicile magice cu Mama Omida, popa care deschide cartea, etc. – pe toate acestea le investim cu puteri excesive, care depășesc cadrul instituționalizat al religiilor.
Am făcut acum vreo patru ani, pe București, un studiu și am întrebat: „Ați fost vreodată la descântat?“. Peste o treime dintre cei întrebați a recunoscut – și erau oameni de toate condițiile sociale.
Dar sigur sunt mai mulți, pentru că sunt și cei care nu recunosc că au fost. Fenomenul e într-o revitalizare teribilă. Mama Omida și tot restul au o piață, este o cerere de piață și ele, vrăjitoarele, sunt oferta.
Care este nevoia celor care apelează la vrăjitoare?
V.M.: Cu cât crește nivelul de insecuritate, cu atât recursul la practici magice e mai frecvent. Crește jocul la pariuri și loterie când ai parte de insecuritate, când ai sentimentul insecurității.
Dacă nu mai ai sentimentul că îți poți controla viața cotidiană, apelezi la zaruri. Mama Omida, loteria și pariuirile sunt forme de a da cu zarul. Acest apetit dispare sau se reduce dacă sentimentul securității psihice există.
La țară, magia era, în principal, legată de reproducere, căsătorie și boală, marile insecurități ale vieții. Dacă Ion se îmbolnăvea, era chemat vraciul sau vrăjitoarea. Dacă lelea Ioana voia să se mărite, apela tot la ea.
Deci, tot ce ținea de arte magice, ținea de acele nevoi umane de bază și riscul eșecului în aceste domenii. Faptul că oamenii au acces acum, în prezent, la informație științifică, nu va anula apetitul lor pentru mistic.
E greu de stabilit un prag dincolo de care oamenii recurg din nou la mistic. Dacă sentimentele de insecuritate cresc, ele fiind iraționale și inconștiente, crește și nevoia de explicație magică. Horoscopul, de exemplu.
Tu poți să fii convins că treaba cu astrologia chiar s-a potrivit, ce să vezi… Odată sau de două ori se potrivește, desigur, din întâmplare. Dar se potrivește.
Și atunci tu îți legitimezi aceste argumente. E un confirmation bias, selectezi din realitate informațiile care confirmă ceea ce tu crezi.
Care credeți că este viitorul magiei, al credințelor, religiilor?
V.M.: Nevoia de a crede în ceva este o nevoie universal umană. Periodic, ea se reface în istorie: tot ce înseamnă New Age, de pildă, nu mai e creștinism, budism, etc. ci este un cocteil de credințe, sunt sincretisme.
Religiile se mai atenuează, mai pierd din forță. Biserica pierde din clientelă, dar crește ceea ce numim azi spiritualitate. Și unde e granița dintre religie și spiritualitate?!
Dacă eu plec în India și mă duc într-un templu budist, sunt religios sau spiritual? Religile pierd în putere, scade catolicismul, ortodoxia, de pildă, dar crește neoprotestantismul. Convertirea la neoprotestantism e pe val acum.
Deci nu cred că vor dispărea religiile, așa cum spuneau francezii: secularismul, în forma sa raționalist-politică, este foarte important ca reper, dar nu cred că se va realiza vreodată în forma sa deplină.
La noi se confundă încă laicitatea cu ateismul. Statul e laic, dar nu ateu, statul e ceva abstract, el permite, democratic, oricui, să creadă în ce vrea el. Doar individul poate fi ateu.
La noi, a pleda pentru un stat laic este perceput mai degrabă ca o pledoarie pentru ateism – iar de aici, la învinuirea de comunism nu mai e decât un pas.
În Franța însă, ideea de laicitate, care se trage de la Revoluție, e sacră – ceea ce nu înseamnă că toți francezii sunt atei! Religiozitatea, nu religia instituționalizată, are un rol adaptativ, pentru că ea răspunde angoasei morții.
Omul e singura creatură ce are conștiința morții – drept care, este nevoie de un sens al acestei morți anunțate. Viața mea nu are niciun sens… și te împuști.
Dar dacă nu te împuști, atunci ai găsit o soluție adaptativă. E un mecanism de adaptare și de adaptare la nonsensul existenței. Pentru că oamenii au foarte multă nevoie de sens.
Vedem acum o popularitate crescândă a dezvoltării personale. Ce înseamnă asta?
V.M.: Dacă pe occidentali îi enervează preotul X, își caută un guru indian sau fac dezvoltare personală. Descoperirea de sine e noua religie. Povestea asta e despre cultul autenticității – și e una relativ recentă.
Fiecare individ are propriu său mod de a fi „el însuși“ și, astfel, „autentic“ – spunea Herder în urmă cu ceva vreme, iar acest cult al autenticității, al corpului sănătos, al fericirii, al adevărului personal a devenit în societățile actuale o formă de religie.
Chestie care a dat naștere la o adevărată industrie. Ni se spune, de pildă, că trebuie să ne îngrijim corpul, noul nostru mijloc de mântuire: se mută astfel sensul din transcendent, în imanent.
Avem o viață și trebuie să o împlinim. Cum? Consumând – sănătoși, fericiți și… autentici!
Foto: Shutterstock
