Ce face televizorul din noi?
Se pare ca privitul la televizor timp de ore in sir este adictiv. Cu cat ne uitam mai mult timp, cu atat avem nevoie sa ne uitam mai mult.
Cercul vicios al acestei stimulari de slaba calitate se intareste daca nu renuntam de buna voie la acest prost obicei. Efectele sunt cu atat mai nocive, cu cat tot mai multi copii petrec tot mai multa vreme la TV.
In anii ’60, psihologul american Albert Bandura studia efectele expunerii prelungite a copiilor la violentele prezentate la Stiri. Concluzia sa a fost ca cei mici vor imita ceea ce vad, vor deveni mai agresivi si vor manifesta interes crescut pentru arme…
In plus, sedentarismul ii predispune la obezitate, iar absenta provocarii de a rationa ii face sa fie in pericol de intarziere a dezvoltarii lingvistice si mentale.
Aric Sigman, un psiholog britanic, a studiat efectele pe care le are expunerea indelungata la imaginile televizate asupra copiilor si a descoperit ca aceasta „activitate“ are efecte narcotice asupra creierului, „amortind“ zone active de obicei si necesare altor activitati, cum ar fi cititul.
Afecteaza creierul la nivel chimic
Televizorul mai dauneaza si chimiei noastre cerebrale. Melatonina, hormonul responsabil de instalarea somnului, e bulversat de imaginea televizata – apare, asadar, insomnia.
Cand privim ecranul, activitatea noastra cerebrala se muta in emisfera dreapta. Experimentele facute de cercetatorul Herbert Krugman arata ca, in vreme ce oamenii se uita la televizor, emisfera dreapta e de doua ori mai activa decat cea stanga.
Acest fapt este considerat o anomalie psihologica. Aceasta trecere antreneaza productia mare de endorfine, „opiul“ natural al organismului si, exact ca opiul, ele dau adictie fata de aceasta stare.
Aici incepe distractia: cand ne uitam la televizor, regiunile superioare ale creierului „se inchid“ (neocortextul) si toata activitatea se duce catre sistemul limbic, responsabil de supravietuire, reproducere etc.
Procesele neurologice care au loc aici nu sunt cele cognitive, legate de rationament deci, ar fi corect sa spunem ca televiziunea ne cam… prosteste.
In aceasta zona a creierului nu se face distinctia intre imaginile fictive si cele reale (responsabilitatea neocortexului), asa ca reactionam la ele ca si cum ar fi adevarate.
Hormonii de stres sau de placere se vor elibera, ca reactie la aceste stimulari inferioare. Problema este ca, pe termen lung, prea multa activitate „la subsol“ duce la atrofia zonelor superioare.
Nu intelegem mare lucru
Partea dreapta a creierului proceseaza informatia ca intreg si duce la raspunsuri emotionale, nu rationale. Asadar, nu putem spune ca privim cu prea mult discernamant ceea ce vedem.
Ba mai mult, oamenii arareori inteleg tot ceea ce vad, asa cum arata un studiu facut de Jacob Jacoby, psiholog social american. El a testat 2.700 de oameni care au dovedit ca nu au retinut si nu au inteles mare lucru din ceea ce privisera la TV cu cateva minute inainte! Emisfera dreapta nu e prea atenta la continut…
Veste buna pentru reclama
Psihofiziologul Thomas Mulholland a studiat acelasi creier omenesc bombardat cu imagini televizate si a ajuns la concluzia ca dupa 30 de secunde de privit intram intr-un soi de transa.
Cu alte cuvinte, creierul produce unde Alpha, un fel de adormire, cand constiinta zburda aiurea si nu suntem capabili de concentrare. Undele Alpha nu apar de obicei cand suntem treji, cu ochii deschisi.
Asadar, din punct de vedere neurologic, a privi la televizor e cam la fel cu a privi un perete gol… Asta este insa o veste buna pentru cei care produc reclame.
Ele au nevoie de un public in „adormire“, pe care mesajele persuasive sa-l stimuleze placut.
