Ce invatam din serialele tv

Desperate Housewives, Dr. House, Dexter, Gossip Girl… Serialele de televiziune nu mai sunt numai simple programe de divertisment, ele traduc dileme psihologice si morale pe care si le adreseaza fiecare dintre noi. Ce invatam, de fapt, din acestea?

Poate pentru ca se adreseaza direct dorintelor noastre secrete, pulsiunilor de nemarturisit, poate de aceea le urmarim cu atata nesat. Dallas a fost un fel de epopee texana care a tinut lumea cu sufletul la gura intre 1978 si 1991. Totul era acolo: divort, pierdere, fratricid, adulter, alcoolism, perversiune… Clanul Ewing era reflectarea secretelor noastre de familie rusinoase – sau mai rau. Serile cand Dallas era la televizor, chiar si studentii de la Filozofie cei mai seriosi gaseau scuze serioase pentru a ramane lipiti de ecran. In 1999, noua lovitura pe piata de audiovizual cu Clanul Soprano.

Gratie lui Tony Soprano, nas mafiot cazut prada crizelor de panica, am aflat ca si cei puternici au crize conjugale si ca adesea merg la psiholog. De atunci, serialele nu au incetat sa exploateze acest filon: exploatarea indoielilor noastre intime prin intermediul vietilor domestice ale altora, tineri medici complexati, adolescenti miliardari odiosi… „Mai multe seriale debuteaza cu un prolog vocal, o voce din off, care exprima asteptarile, sperantele, regretele personajului“, observa François Jost, semiotician si specialist in televiziune.

Aceasta voce este ecoul preocuparilor universale. „Ce am facut in toti acesti ani? Cum au crescut atat de repede copiii mei? Oare cum viata pe care o visam s-a transformat in cariera pe care nu o visam?“ (Desperate Housewives). O constrangere: serialele culte reprezinta tulburarile dintr-o societate individualista care, obligata de criza, devine mai solidara, mai deschisa catre celalalt. Un celalalt de care ii este in acelasi timp teama.

APARENTELE INSALA- DESPERATE HOUSEWIVES

Acest serial poate fi ilustrarea perfecta a eseului lui Freud Angoasa in civilizatie, o lucrare in care Freud constata ca dorinta de fericire in societate este, practic, o utopie. Corpul ne tradeaza, eul inconstient ne determina in buna masura. Si mai sunt ceilalti care ne limiteaza libertatea, ne franeaza aspiratiile si dorinta de placere si de atotputernicie. Dar care, in acelasi timp, ne sunt indispensabili pentru supravietuire. Serialul trateaza conditia noastra de animale sociale, la intersectia dintre dorinta si frica de celalalt. In Wisteria Lane, acolo unde se desfasoara actiunea, un vecin se dovedeste un asasin periculos. In plus, ascunde un mic secret murdar.

„Esti sigur ca stii totul despre fiintele pe care le vezi mereu? Sotul, copiii, vecinii?“, se intreaba Mary Alice Young, unul dintre personaje. „De fapt, nu stim niciodata in cine sa ne incredem. Uneori, cei apropiati ne tradeaza. La fel cum strainii ne pot da siguranta. In final, mare parte a oamenilor nu are incredere decat in sine. Este cel mai bun mijloc de a se proteja de lovituri.“ Pentru a fi fericiti, trebuie sa traim ascunsi? Nu neaparat, pentru ca, asa cum comenteaza Mary Alice Young, „viata este o calatorie pe care e mai bine sa o faci cu cineva alaturi: o vecina de peste strada, un barbat in acelasi pat… Companionul poate fi o mama bine intentionata sau un copil care va face multe greseli. Dar, daca pierdem aceasta companie, viata devine insuportabila“. Totusi, sa ramanem vigilenti si sa nu cedam aparentelor.

PENTRU A GANDI, E NECESAR SA FIE (MINIM) DOI – DR. HOUSE

„In Gregory rasuna orgoliul“, spune celebrul doctor. Daca nu ar fi fost indispensabil, gratie minunatelor sale intuitii medicale, ar fi fost de mult aruncat in strada, acest megaloman mizantrop. House („casa“) este si partea simbolica din noi ce se regaseste adesea iremediabil singura, neinteleasa, rupta de restul universului. Fiecare episod ii ofera lui Gregory House ocazia de a ghici patologii rare. El se lupta pentru ca acele boli sa fie in sfarsit numite, identificate. Cautarea adevarului este pasiunea lui. O pasiune pe care prefera sa o exercite solitar, pentru ca „toata lumea minte“, spune el.

In numele adevarului, el decide sa nu se mai complice cu deontologia si isi trateaza pacientii drept obiecte („daca nu le vorbesti, nu le dai ocazia sa vorbeasca si sa minta“, „daca emotiile si ratiunea s-ar intelege, asta s-ar sti deja“.) House nu se insala incercand sa ajunga la esential. Dar a trai cu convingerea ca „ceilalti sunt cretini“, e infantil. „Am nevoie reala de o echipa?“, se intreaba el intr-o buna zi. Raspunsul ar fi „da“. Pentru a gandi eficient, pentru a testa validitatea unei ipoteze, un al treilea este indispensabil. Chiar daca este vorba numai de o femeie de serviciu din spital. Socrate avea forta morala de a spune: „Stiu ca nu stiu nimic“. House o are pe aceea de a spune, recrutand colaboratori la fel de buni ca el, ca „uneori ma insel…“.

SA CRESTI PRIN ALTII – GREY’S ANATOMY

Cum sa devii adult, sa te detasezi de parinti, sa incetezi sa crezi ca visurile se realizeaza ca prin magie?, se intreaba ucenicii medici din Grey’s Anatomy. Serialul ne trimite cu gandul la acele faze de doliu simbolic, timp in care tanarul adult e pe cale sa paraseasca copilaria. „Se spune ca cineva are toate atuurile in mana si in acelasi timp nu are nimic. Mama avea toate atuurile, era cea mai buna. Eu, dimpotriva, am pornit prost“, se plange Meredith Grey. De altfel, pana la ce punct poate individul spune ca este autorul propriului sau destin? „Intr-un fel sau altul, karma ne ajunge din urma“, spune ea.

Inconstientul nostru, ar spune Freud. Spitalul unde tinerii invata medicina cea mai grea este un fel de „uter“ simbolic, coconul in care omida se metamorfozeaza in fluture. Si cand acel loc fuzioneaza cu altul, personajele noastre se simt amenintate, „virusate“. Cu toate acestea, ar trebui ca egoul sa fie redus la tacere, sa nu te bucuri de greseala altuia – pe scurt, sa te maturizezi. Dar Anatomia lui Grey scapa moralei conventionale prin luciditate: a fi adult cu adevarat nu este poate decat o fantasma de copil care a idealizat prea mult parintii. Pana la final, poate ca omul nu este decat un „copil mare, iresponsabil si infricosat, condamnat sa faca din nou aceleasi greseli, sa se lupte cu un destin care-l va depasi mai mereu…“

EU SUNT ALTCINEVA – DEXTER

Ziua, Dexter e medic legist. Noaptea el elimina ucigasii pe care nu i-a putut suprima prin metode mai ortodoxe. Ca doctorul Jekyll, Dexter il disimuleaza pe Hyde din el. Trebuie sa acceptam ca toti avem un lup in noi insine, o parte obscura pe care vrem sa o ascundem. Dexter ne confrunta cu o intrebare demna de BAC-ul la filozofie: „raul poate duce la bine?“ Este totul permis pentru a se realiza dreptatea? Sa facem referire la Kant: daca Dexter actioneaza conform unui ideal de dreptate universala, se situeaza de partea binelui.

John Stuart Mill, partizan al utilitarismului, miscare filozofica din secolul XVIII, ar fi fost de acord. Debarasand planeta de criminali, Dexter mareste cantitatea de bine din lume. Dar acest erou ambivalent cauta el binele cu adevarat? Daca nu e nici el decat un serial killer? („Oamenii sunt adesea falsi in relatiile lor. Eu sunt fals mai mereu“.) Pentru Thibault de Saint Maurice, profesor de filozofie, „a face dreptate e un joc subtil intre a pedepsi si a corecta. Dexter nu ezita niciodata. Siguranta lui de moment face din el un ucigas, chiar daca intentiile sale sunt cele de justitiar“. Anders Behring Breivik, teroristul din Oslo, era fan al serialului.

SA FACI PARTE DIN GRUPUL CARE TREBUIE – GOSSIP GIRL

Reveleaza ceea ce elita new-yorkeza vrea sa ascunda cu tot dinadinsul, spune vocea din off a serialului destinat unui public adolescent, dar perfect si pentru cei mai in varsta. Acest plonjon in lumea foarte inchisa a fiilor si fiicelor de bani gata reflecta angoasa tuturor: sa iti gasesti locul, sa faci parte din grupul care trebuie, sa nu fii exclus sau asimilat cu altii, adica cu cei saraci sau prosti. Pentru asta, bestiile tinere fac totul. Sa nu fie prinsi de cealalta parte a barierei sociale.

Avem aici o radiografie a generatiei obsedate de imagine, convinsa ca viata personala se etaleaza pe Facebook, ca intimitatea trebuie livrata la paparazzi. „Care e diferenta dintre zvon si scandal?“, se intreaba un personaj din serial. „Pentru ca un zvon sa dea nastere unui scandal adevarat, trebuie ca persoana sa fie prinsa in contextul gresit. Luati o fata de pe piedestal, adaugati o multime flamanda de scandal si dati-i mijloacele de a o pune jos.“ Cei mai simpatici, cei mai echilibrati sunt cei saraci. Caci saracia e interzisa… Nici nu trebuie sa te uiti la acest serial ca sa vezi ca banii nu aduc fericirea. Fiecare imagine din serial convinge insa ca banii isi au, si ei, importanta lor…