Ce se ascunde in spatele eului?

Ego, eu, supraeu… O diversitate de definitii si dimensiuni care ne ajuta sa exploram meandrele psihicului uman. Dincolo de aceste concepte psihanalitice, vorbim de fapt de ceea ce suntem in fata oglinzii sau a celorlalti.

In momentul de fata, epoca noastra este puternic marcata de nesiguranta si neincredere, iar asta se vede pregnant in cabinetele de psihoterapie, unde expresii precum „ma detest“ si „nu am incredere in mine“ au devenit un lait-motiv. Lucruri foarte serioase, de altfel, intrucat iubirea de sine permite acceptarea propriilor defecte, iar fara un minimum de incredere in sine, nu indraznim sa actionam ori sa ne asumam niste riscuri. Cei doi termeni intens folositi – ego si eu – sunt de fapt sinonimi, chiar daca psihologii prefera sa vorbeasca despre eul freudian, in timp ce filosofii si oamenii spirituali se refera la ego cu sensul sau provenit din latina.

CULTURA DE SINE

Cultul sinelui a inceput in Statele Unite intre anii 1950-1960, sub influenta a doua doctrine, inspirandu-se din psihanaliza: egopsihologie (psihologia despre mine), elaborata de psihiatrul si psihanalistul Heinz Hartmann, si psihologia despre sine, pusa la punct de un confrate, Heinz Kohut. Pe canapea, clientul nu mai cerceteaza lumea inconstienta, ci este invitat sa dezvolte posibilitatile propriei persoane, este incurajat sa-si intareasca egoul pentru a deveni mai autonom, mai putin preocupat de parerea celorlalti. Progresiv, aceasta conceptie stinsa a psihanalizei centrate pe punerea in scena a propriei persoane a ancorat cultura, de unde rezulta un eu puternic si autonom si, in final, individualismul extrem pe care-l observam astazi.

In teoria freudiana clasica, eul nu este un rezervor de minuni posibile. Este, inainte de toate, locul multiplelor conflicte. In lupta impotriva pulsiunilor violente care-l asalteaza, trebuie sa se apere de tirania supraeului, acest „jandarm“ interior nascut din interiorizarea interdictiilor parentale si sociale, care nu inceteaza sa-l invinovateasca. Individul trebuie, in plus, sa reziste sarmului eului sau ideal, vestigiu al fantasmelor de atotputere infantila, care il impinge sa-i acorde mai multa importanta, de care nu ar avea nevoie.

Eul este arogant sub efectul narcisismului – numele stiintific al iubirii exagerate de sine. Temperat, el confera o viziune satisfacatoare de sine; prea intruziv, devine egocentric (centrat pe sine) si iubirea de sine se desfasoara in defavoarea iubirii pentru ceilalti, propria imagine devenind obsesie. Ne indragostim sau cautam fara incetare consolare, dar, in general, nu o gasim niciodata si devenim depresivi. Este normal, deci, ca deceniile marcate de cultul eului sa dezvolte o crestere semnificativa a cazurilor de depresie.

EUL NE INSALA

Daca ne gandim ca posedam un eu unificat, care ne garanteaza identitatea, Jacques Lacan contrazice aceeasta idee si compara eul cu o foita groasa de ceapa ale carei diferite straturi sunt constituite de modele succesive (mama, tata, dirigintele, primul prieten, primul sef…) si rolurile sociale integrate de-a lungul vietii.

TREI PERSONALITATI GREU DE ACCEPTAT:

NARCISICUL – Eul se crede superior muritorilor

Este el si ceilalti, care abia exista. Ocupa o postura dominatoare, este impulsiv si nu empatizeaza cu suferinta celorlalti. Se considera special pana intr-acolo, incat sa nu inteleaga ca o alta fiinta ar putea sa-i refuze avansurile, caci dorintele sale sunt ordine. Este un tiran, un despot, un posibil exploatator. Fantasmele sale de atotputere sunt vestigii ale sentimentului de omnipotenta specifica bebelusilor. Cere vivacitate pentru a se proteja de o realitate care-l terorizeaza – mastile care-i disimuleaza angoasa –, de a-i admite vulnerabilitatea si, mai ales, teama de celalalt.

ISTERICUL – Eul sau depinde de perspectiva celorlalti

Si-a jurat sa nu treca niciodata neobservata. Pariu respectat! Imposibil sa nu sesizezi aceasta fiinta „divina“, provocatoare. Totusi, ea se simte redusa la zero cand nu i se mai da atentie. De exemplu, isi suna iubitul cand el este in plina sedinta la birou, si ea stie asta: „Buna! Ah, am senzatia ca te deranjez, inchid imediat…“. Este constant suparata si nemultumita. Indisponibilitatea celuilalt este intolerabila, dovada „atroce“ ca ea nu reprezinta centrul universului sau. Oare ce a reprezentat pentru tatal ei? Ce loc a ocupat in viata lui, mai ales ca. ajunsa la varsta maturitatii, il ignora…

EGOCENTRICUL – Eul se vrea ireprosabil

Un etern suras in coltul buzelor si senzatia ca nimic nu ii va distruge vreodata increderea in sine. Sa ne gandim ca intr-o zi, in timpul unei lansari de carte, un jurnalist spune ca el prefera penultimul roman al autorului si nu pe cel mai recent, a carui lansare tocmai are loc. Daca autorul ar fi un egocentric, atunci sufletul si fiinta sa sunt ca si ucise. Ar tacea si, probabil, ar pleca furios. In viziunea lui, un om nesemnificativ are indrazneala prosteasca sa-i critice scrierile.

SPRE UN EGO FARA EGO

Egoul budismului si al taoismului este, fara indoiala, mai vast decat cel al psihanalistilor. Este traducerea conceptului da (in tibetana), atman (in sanscrita) si este, in acelasi timp, eul, sinele, precum si sufletul si fiinta. Inseamna vidul sinelui – vidul egoului – si dezinvestirea de orice gand al unui interes propriu sau de ceea ce ar apartine individului cu adevarat. La nivel universal, este vorba de ideea picaturii de apa intr-un ocean.

Perspectiva budismului si a taoismului nu presupune pornirea unui razboi impotriva egoului, ci mai degraba indeamna la o reconciliere cu acesta prin meditatie, introspectie, yoga si terapie. De altfel, un ego sanatos, bine structurat, poate fi depasit. Imposibil sa vorbesti de¬spre depasirea sensului egoului unei persoane care nu este constienta ca exista, care e blocata prin diferite forme de inhibitie, care nu-si gaseste locul, oriunde s-ar afla, si nu se simte niciodata iubita.

Cum poate fi egoul fara ego ideal al spiritualitatii orientale? Pentru ca este in raport cu natura, cerul, pamantul, cu viata, moartea, sub semnul eternei schimbari, nu cu societatea, efemera si neesentiala. Asadar, in final, este vorba despre eliberarea de greutatea constrangerilor aparentei (aparenta de a fi tanar, frumos, bogat, dinamic) pe care individul le poate trai in prezent, fara angoase.