Ce spun filozofii despre fericire

Aristotel spunea ca fericirea este singurul lucru de dorit pentru sine si nu pentru a obtine altceva gratie lui. Si, intuitiv, pare ca asa stau lucrurile. Se intampla insa ca, de multe ori, in goana noastra dupa aceasta stare, sa nimerim peste opusul ei… din vina noastra.

Fericirea este un concept mare, la fel ca Binele. Dar ambele, desi au suportat definitii peste definitii de-a lungul timpului (fie ele venite din partea filosofilor, a artistilor, a moralistilor sau a cercetatorilor), au avantajul ca ne putem raporta la ele si in mod intuitiv. Cu totii simtim ca avem o relatie intima, originala, „a noastra“, cu ce inseamna fericirea sau starea de bine.

Nici nu ne obosim sa ne-o explicam. Ba chiar banuim ca si ceilalti ne inteleg atunci cand vorbim despre aceste emotii. Astazi, traim vremuri in care cele doua stari pot coabita. Binele poate fi asociat, in zilele noastre, cu fericirea. Iar felul in care o putem defini pe aceasta din urma ramane, in mare parte, la latitudinea noastra. Tot astazi, putem invata mai bine despre cum putem ajunge sa ne simtim astfel.

FERICIRE IN PASI

O alta trasatura caracteristica societatii noastre moderne de consum este metodologia, viteza, simtul practic, organizarea, chiar si atunci cand vorbim de abstractiuni si subtilitati precum sentimentele si trairile noastre interioare. Piata ofera generos cursuri despre descoperirea fericirii, despre mentinerea si sporirea ei. Suntem asaltati de carti despre cum o putem dobandi in cinci pasi, in doua saptamani, ni se prezinta – cu zambete increzatoare – strategii, metode, exercitii. Suntem asigurati ca obiectivul este tangibil, ca obtinerea lui este simpla si clara. Fie ca este implinirea in dragoste, in cariera, linistea sufleteasca, prosperitatea, darea jos a catorva kilograme, cautarea spirituala, cursurile si manualele sunt gata sa ofere raspunsuri – contra cost, desigur.

„Am incercat sa merg la un training care ma ajuta sa ma regasesc pe mine insami, astfel incat sa fiu capabila sa imi descopar propria fericire, drumul in viata spre implinire. Uneori, pare caraghios sa crezi ca un curs te poate ajuta in chestiuni atat de importante. Eu am ajuns acolo din curiozitate. Mi se pare in regula sa existe cursuri care sa ajute oamenii sa se dezvolte, sa se descopere. Daca bucuria vietii lor depinde de felul in care arata, atunci, da, mi se pare firesc sa existe un training care sa ii ajute in acest sens.

Tot asa si unul despre comunicare, daca aceasta este conditia de baza a fericirii cuiva alaturi de familie, despre imaginea de sine, daca visul participantului este sa ajunga celebru. Dar ma intreb: daca fericirea mea este sa pot crede in Dumnezeu fara intermezzouri sceptice, voi primi ajutor in acele sedinte si pentru asta? Oare chiar orice tip de fericire se poate obtine astazi in felul aceasta? Si pentru orice trebuie sa platesti un pret in bani? Chiar si pentru un training care presupune o experienta deosebita, spirituala, care ar trebui, mai degraba, sa aminteasca de relatia dintre maestru si discipol, nu de cea dintre vanzator si cumparator?“, se intreaba Sorana, profesoara de filosofie.

NE-O FACEM CU MINTEA NOASTRA

Creierul nostru este artizanul fericirii sau nefericirii noastre. La fel, si universul nostru emotional. Cam asta este ce ar spune cei care considera, cu maturitate, ca suntem intr-o mare masura noi insine responsabili de propria stare interioara de bine.In anii ’50, psihologul Alber Ellis initia teoria comportamentului emotiv rational (rational emotive behavior theory, REBT).

Perspectiva pe care se bazeaza aceasta recunoaste faptul ca opiniile noastre, credintele pot avea un rol modelator pentru emotiile noastre, mai important chiar decat cel al evenimentelor exterioare cu care ne confruntam. Cu alte cuvinte, modul in care filtram realitatea, fie ea cea interioara, fie cea din jur, este o conditie fundamentala a naturii starilor noastre emotionale si, implicit, a obtinerii fericirii. Iar aceasta din urma, sustine teoria de mai sus, este si scopul esential spre care tindem cu totii.

PROPRIILE PIEDICI IN CALEA FERICIRII

Albert Ellis explica care sunt cele trei credinte majore care stau la baza emotiilor noastre negative. Acestea sunt destul de general formulate, incat pot fi vazute ca niste matrice pentru diferite tipuri de opinii de un grad mai particular: trebuie sa fac bine – aprobarea celor din jur este esentiala. Daca nu o obtin, inseamna ca ceva nu este in regula cu mine.

De cele mai multe ori, prima abordare din lista de mai sus sau, mai bine zis, prejudecata, poate da nastere la stari de anxietate, la sentimentul asociat unui grad scazut de respect de sine, la stres sau chiar depresie. Cea de-a doua este asociata, in general, cu emotii violente, cu pasiv-agresivitate, stari de furie sau chiar nevroza obsesiva.

„Am reusit sa imi rezolv in terapie problemele de relationare cu tata. Dar, pana atunci, am avut sentimentul, ani buni, ca aproape il detest. In adolescenta, am inceput sa imi dau seama de problemele lui cu mama, si apoi au intervenit cele cu mine. Suntem doi oameni diferiti, doua feluri diametral opuse de a vedea viata, doua temperamente care nu se impaca. Ma infuria peste masura faptul ca mi se parea ca procedeaza gresit in relatia cu mama, dar si cu mine. In mintea mea, un tata trebuia sa fie in cutare si cutare fel, cu valorile X si Y.

Asa era corect si firesc – si ma dezechilibra dramatic faptul ca nu le gaseam la el. Nu era bine, nu era frumos si mai suportam si urmarile. Cand eram spre sfarsitul liceului, au fost momente cand abia ma stapaneam sa nu sar la bataie. Si imi facusem si un crez obsesiv din a-l convinge ca greseste.“

In sfarsit, cea de-a treia credinta poate duce la procrastinare, inchidere in sine, demotivare, deprimare. Ceea ce sustine REBT este tocmai faptul ca, schimbandu-ne punctul de vedere, ne putem schimba si starea emotionala. Este, cu alte cuvinte, o reiterare a unor filosofii de viata de bun simt, vechi de cand lumea, care privesc dobandirea binelui, a fericirii cu o anumita luciditate si moderatie: fara a spune vorbe mari, acestea depind, in ultima instanta, de felul – binevoitor cu noi si cu ea – in care alegem sa modelam lumea si sa ne adaptam acesteia.