Ce te implineste?

Ce anume te face pe tine sa consideri ca ai o via]a implinita? Copiii? Cariera? Visurile nebunesti de plecare in locuri unde nu ajunge multa lume? Iata doua „solutii“ de multumire.

Ce este fericirea, altceva decat armonia dintre om si viata pe care o duce? se intreba scriitorul existen­tialist Albert Camus.

Toata lu­mea stie ca nu exista retete de ferici­re si ceea ce implineste existenta cui­va poate fi nevalabil ca solutie de viata pentru altcineva. Ideal este sa iti cu­nosti dorintele cele mai intime, vo­catia si talentele tale si sa traiesti in a­cord cu ele. Iti doresti o familie numeroasa, o casa mare si multe animale de companie? OK, fa tot ce iti sta in putinta pentru a-ti implini a­ces­t ideal.

Dar nu impu­ne solutia ta cuiva care o simte ca fiind straina de fiinta lui (sau a ei). Iu­besti libertatea, aventura sau traiul linistit printre carti? Excelent! Odata constientizate a­­ceste dorinte, primul pas e facut spre a ti le implini. Pentru ca nu este sim­plu sa-ti dai seama de lucrurile care te fac fericit. Uneori iti ia ani de zile, experiente diverse, incercari, solutii alternative. Nu ai vazut oameni care s-au reconvertit profesional… brusc? Sau familisti „de carie­ra“ care au simtit la un moment dat nevoia libertatii totale si isi pa­ra­sesc familia pentru a se regasi in singu­ra­ta­te?

Sigur, fericirea este strans le­gata de responsabilitatea propriilor alegeri. Dar fidelitatea fata de ceilalti trece prin fidelitatea fata de sine. I­ma­­ginea a ceea ce ne face fericiti se contureaza (ca multe alte lucruri) in copilarie si se desavarseste in adolescenta. Important este sa fim autentici in alegerile noastre. Autocunoas­terea are aici locul central. Nosce te ipsum spuneau latinii, „cunoaste-te pe tine insuti“ pentru a putea ulterior actiona eficient in lu­me, in me­diul in care te misti. Un om fericit si im­plinit nu poate fi de­cat cineva care a trecut prin diverse stagii de introspectie.

„Nici o zi nu seamana cu alta“
Mihaela Antoche, 40 ani, programator TV

„Sunt o fericita. Meseria mea ma face asa. Nicio zi nu seamana cu alta. Fac o meserie care pentru mine a devenit pasiune, ardere, stil de viata. Este lumea stirilor de televiziune. Eveni­men­tul, stirea de ultima ora, povestile de viata ale semenilor mei, o zona de conflict de undeva, dintr-un colt al lumii atat de mari, dar in esenta o lume uneori atat de mica… Toate iti schimba intr-o clipa monotonia zilei, te fac sa-ti dai programul peste cap, sa schimbi prioritatile si sa te schimbi tu insuti pentru a-i schimba pe ceilalti.

La sfarsitul zilei, dupa ce jurnalul se incheie cu genericul de final, te gandesti daca a fost bine sau rau, daca ai facut tot ce trebuia, unde ai gresit, daca mesajul tau a ajuns la telespectatori. Iar apoi, emotia sau teama de a privi a doua zi graficul audientelor. Abia atunci vine certitudinea in meseria asta, care te consuma atat de mult, dar care te bucura in egala masura.

V-ati gandit vreodata ce in­seam­na sa fii cel care vede inaintea tuturor imagini si informa­tii in premiera de la o explozie sau alt eveniment major si sa fii cel care decide ON AIR acum? Intr-o fractiune de secunda caruselul se pune in miscare. Sunt doar franturi de ganduri, trairi si decizii care imi trec prin minte si care ar trebui sa te faca pe tine, telespecta­torul, sa se gandesti la «facatorii de stiri».

Din fericire, printre acestia ma numar si eu. Si daca tot vorbim de energie, ma astept sa ma intrebi: «Tu nu obosesti nicio­data?». Destul de rar. Pentru ca stiu ca acasa este cineva care ma priveste cu iubire (pe care uneori nu o merit…), care ma mangaie sa imi treaca, ma incurajeaza, si care a invatat de 13 ani ce inseamna stirile de televiziune. Sunt foarte ocupata, nu ma plictisesc si lucrez in lumea posibilului si a imposibilului: televiziunea.“