Ce vrem să transmitem când ne facem un selfie
Poate spune cineva că nu și-a făcut niciodată un selfie? Cred că nu… De ce o facem? De ce nu ne oprim să ne pozăm astfel?
Pe tineri avem tendința să îi înțelegem cu această pasiune pentru selfie-uri, dar o întâlnim și la oameni maturi. Cum arată profilul „victimei“ acestei îndeletniciri?
Daniela Stanciu: Dacă în spatele unui selfie este mai mult decât dorinţa de a păstra o amintire peste timp sau de a împărtăşi cu prietenii o anumită stare, şi dacă vorbim de o adevărată pasiune pentru selfie-uri, atunci acestea pot fi considerate o povară, chiar o piedică în calea unei vieţi împlinite.
Persoanele care fac o adevărată pasiune pentru selfie-uri sunt cele care au trăsături de personalitate narcisiste: cred că sunt unice, speciale, şi au o nevoie excesivă de a fi admirate.
Citește și:
Nu ai încă ce îți dorești? 4 etape necesare în atingerea oricărui obiectiv
Ai probleme cu memoria ? Păcălește-ți creierul cu acest exercițiu și îți aduci aminte ce ai uitat
Aceste persoane îşi supraestimează calităţile şi îşi exagerează succesele, aşteptând recunoaştere şi laude din partea celorlalţi.
Toate acestea pot apărea pentru că în copilărie părinţii au fost permisivi şi indulgenţi, şi atunci a apărut un sentiment de îndreptăţire, respectiv convingerea că ei sunt superiori, speciali şi li se cuvin beneficii şi laude.
Pasiunea pentru selfie-uri întâlnită la adulţi poate evidenţia anumite tipare emoţionale şi cognitive prin care aceştia se autosabotează.
Aşadar, goana dupa selfie-uri şi după aprobare şi apreciere poate apărea din cauza unor convingeri de tipul „dacă nu primesc aprecierea celorlalţi, atunci nu sunt valoros!“ sau „dacă nu sunt perfect(ă), nu merit să fiu iubit(ă)!“; sau ca urmare a unor mecanisme de coping de tipul supracompensare.
Un adult care în copilărie s-a simţit fără valoare, va încerca să pară perfect, prezentând cu ajutorul selfie-ului o imagine idealizată.
În felul acesta, va primi aprecieri sau va stârni invidii, ceea ce-l va ajuta să-şi confirme sieşi valoarea! Poate apărea o orientare excesivă către a obţine aprobarea şi aprecierea celorlalţi, pentru că în copilărie iubirea părinţilor era condiţionată, copilul de atunci trebuind să renunţe la unele nevoi şi dorinţe proprii şi să facă anumite lucruri pentru a obţine dragostea părinţilor (de exemplu, să fie mereu primul la şcoală sau să aibă grijă de sora mai mică).
Ce spune despre un adolescent această febră?
D.S.: Perioada adolescenţei este cea în care apar întrebări de tipul „cine sunt eu?“ sau „care este rolul meu?“, tânărul fiind în căutarea identităţii sale.
În acest context, apar mai pregnante nevoia de atenţie, aprobare, apreciere şi nevoia de apartenenţă. Astfel, adolescentul poate apela la selfie-uri pe care să le posteze pe reţelele de socializare, pentru că, primind like-uri, el se simte validat şi apreciat.
Cu cât adolescentul are o relaţie mai rece, mai distantă cu părinţii lui, cu atât mai mult va căuta să-şi satisfacă nevoile lui de atenţie, apreciere, aprobare prin alte modalităţi. Iată de unde și febra selfie-urilor.
Faptul că au la îndemână gadget-uri de la vârste mici, îi aduce pe copii mai aproape de selfie-uri. Încă din perioada preadolescenţei, îşi fac selfie-uri atunci când sunt mândri de imaginea lor şi au şi anumite gesturi simbolice – acel „V“ al degetelor semnificând „Sunt cool!“, „Victorie!“, „Îmi place!“.
Apoi, pe măsură ce cresc, pot apela la selfie pentru că sunt în căutarea identităţii și vor să adopte mai multe look-uri, stiluri vestimentare şi atitudini, până găsesc ceea ce li se potriveşte cel mai bine.
Evident, o imagine validată și de ceilalți. Totodată, selfie-urile sunt la modă și prin urmare apare satisfacerea nevoii de apartenenţă la grup.
În egală măsură, sunt un model preluat de la persoane pe care adolescenții le admiră. De vreme ce sunt adolescenţi consideraţi de succes în diverse domenii (muzică, dans, blogging etc.), care-şi fac numeroase selfie-uri, modelul este preluat cu uşurinţă de fanii lor.
În condiţiile în care părinţii sau prietenii lor valorizează foarte mult imaginea corporală, atunci poate apărea, mai ales în cazul fetelor, dorinţa de a arăta cât mai bine şi de a se asigura că ceilalţi văd acest lucru prin intermediul unui selfie postat pe reţelele de socializare.
Este de remarcat şi faptul că un impact puternic asupra adolescenţilor îl au şi mesajele publicitare în care apare valorizarea frumuseţii fizice, fie că vorbim de faptul că protagoniştii reclamelor sunt frumoşi, fie că vorbim de mesajul în sine, care poate sugera sau sublinia că frumuseţea te aduce în lumina reflectoarelor, te conduce către succes.
Ce se ascunde în spatele unui selfie, dincolo de nevoia de validare? Este un semn de nesiguranță?
D.S.: Se poate spune că un selfie este un semn de nesiguranţă pentru că, în cele mai multe cazuri, persoana respectivă aşteaptă să primească aprobările şi aprecierile celorlalţi, se „hrăneşte“ cu like-urile primite.
În plus, în cele mai multe cazuri, un selfie prezintă imaginea idealizată. Poate că în spatele lui sunt „n“ încercări – cu cadre diferite, mimică şi posturi diferite, poate sunt retuşuri în photoshop, astfel încât, în final, să fie acea imagine pe care persoana respectivă doreşte să o promoveze în exterior.
În acest caz, poate fi vorba şi despre o teamă de a nu fi acceptată aşa cum este, putând apărea gânduri de genul „dacă vor afla cum sunt în realitate, nu mă vor mai accepta, nu mă vor mai iubi“. În momentul în care o persoană caută prea des validări din exterior, am putea spune că nu îşi este suficientă sieşi.
Cum influențează imaginea de sine?
D.S.: De vreme ce, atunci când face un selfie, o persoană vrea să surprindă cea mai bună ipostază a ei şi apoi primeşte aprecierile celorlalţi, imaginea de sine se îmbunătăţeşte.
De asemenea, creşte şi stima de sine, ca urmare a faptului că se simte acceptată din punct de vedere social, că se simte apreciată de ceilalţi.
Însă putem vorbi mai degrabă despre o creştere artificială, despre o stimă de sine care depinde de aprecierile celorlalţi, care este condiţionată, în spatele căreia este un gând de tipul „sunt o persoană valoroasă pentru că am multe like-uri, pentru că am succes pe reţelele de socializare“.
În acest caz, pentru a-şi menţine stima de sine la nivelul dorit, persoana respectivă poate începe o adevărată goană dupa like-uri, rămânând mult timp în această zonă virtuală şi neglijând alte aspecte din viaţa sa reală!
Ce (vrem să) transmitem? Ce cerem celorlalți?
D.S.: Uneori, vrem să împărtăşim cu ceilalţi succesele noastre şi, atâta vreme cât acest lucru apare ca urmare a entuziasmului nostru, pentru că am realizat ceva, atunci este ceva firesc.
În acest caz, le cerem celorlalţi să fie alături de noi, împărtăşind bucuria succesului. În spatele unui selfie poate fi un mesaj de genul „ia uite ce bine arăt!“, „uite ce lucru grozav am făcut!“.
Pot fi chiar mesaje de tipul „sunt potent financiar“, „cine mai e ca mine?“ (atunci când în poze apar cu bijuterii, maşini scumpe ori în vacanţe exotice); sau un mesaj similar întrebării din poveste „Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din ţară?“ (în cazul celor care valorizează foarte mult imaginea corporală, frumuseţea).
Prin acest selfie le cerem celorlalţi aprobare, apreciere, confirmarea mesajului pe care noi îl transmitem. Şi, în unele cazuri, devin şi ei, într-un fel, părtaşi la procesul nostru de autoamăgire.
Uneori, un selfie poate fi un mecanism de apărare, respectiv o negare a realității, pe care căutăm să o infirmăm, fie că traversăm perioade dificile fie că suntem nefericiți.
În acest caz, transmitem mesajul „sunt bine, n-am nimic!“, cerându-le celorlalţi să accepte „realitatea“ prezentată. Selfie îi aduce o alinare iluzorie, cu impact negativ.
În loc să ne focalizăm pe identificarea soluţiilor şi pe valorificarea resurselor, ne preocupă excesiv cosmetizarea, intrând într-o spirală a unei vieţi neautentice.
Când ne facem un selfie, cine este destinatarului principal? Noi sau ceilalți?
D.S.: Am putea spune că receptorul principal este chiar persoana care face acel selfie. Prin intermediul lui, aceasta îşi satisface propriile nevoi, îşi îndeplineşte propriile dorinţe, se autoamăgeşte cu privire la imaginea de sine sau poate chiar îşi autoprotejează stima de sine, trăind mai mult într-o lume imaginară.
Faptul că receptorul principal este însăşi persoana care face acel selfie, este evident mai ales la persoanele narcisiste, care sunt avide după aprecieri, nu sunt deschise către opinii diferite de ale lor şi îşi urmăresc scopurile în mod egoist, nefiind atente la nevoile şi dorinţele celorlalţi.
Pentru a contracara această febră, este important să ne luăm un răgaz şi să analizam care sunt costurile şi beneficiile pe care ni le aduc acestea, să vedem cum stăm de fapt cu stima de sine, să ne (re)definim mai bine valorile, să eliminăm acele lucruri artificiale şi perpetuarea unor stări de bine iluzorii, care ne-ar conduce pe o spirală negativă şi să avem acţiuni care să ne ducă spre o viaţă cu sens.
Daniela Stanciu este psihoterapeut cognitiv-comportamental cu competenţe în terapia sistemică: cuplu, copil, familie. Tel.: 0745 089985, e-mail: [email protected], web: www.aventuradezvoltarii.com
Foto: Shutterstock
