Cele patru reguli de aur ale comunicarii non violente

RECUNOASTE-TI SENTIMENTELE PROPRII

Aceasta intoarcere asupra sinelui imi va permite in mod egal sa identific propriile sentimente fata in fata cu situatia, apoi sa le exprim. Trebuie sa ma intreb ce simt: manie in fata dezordinii, tristete ca am fost ignorant/a, si nu ceea ce cred ca vor sau intentioneaza altii.

De exemplu, ca fiul meu isi bate joc de mine, ca partenerul ma dispretuieste. Dificultatea aici rezida in tabu-ul din diverse culturi de familie, cum ca a vorbi despre sine e interzis sau egoist.

Totusi, spune Thomas d’Ansembourg, „daca viziunea noastra e mereu partiala, existam ca subiecti care spun «eu». A-ti exprima sentimentele e o modalitate de a exprima claritatea viului. Si asta ii da celuilalt posibilitatea de a fi la fel: egal.

Cand imi accept vulnerabilitatea, accept vulnerabilitatea celuilalt. Daca imi exprim sentimentele, il invit si pe celalalt sa faca la el. „Sufar sa vad ca ai camera atat de dezordonata“, „ma ingrijorez cand intarzii si nu ma previi“– iata cateva fraze care ne permit sa-i acordam incredere („Dar e camera mea.“ „Nu mi-am dat seama ca timpul a trecut“).

EXPRIMA-TI NEVOILE

Nici nu se pune problema sa ramanem la pasul anterior, caci dincolo de aceste sentimente se afla niste nevoi neimplinite, niste valori. Si acolo asociem adesea expresia sentimentelor cu egoismul si narcisismul.

Or, asa cum subliniaza Thomas d’Ansembourg, „nu-l pot auzi pe celalalt daca eu nu-mi aud nevoile in relatie.“ Constiinta propriilor nevoi fundamentale ne aseamana. Toti suntem la fel.

„Am nevoie de frumusete si de curatenie in casa“, ar putea spune parintele. „Am nevoie sa stiu ca eu contez pentru tine“, ar spune partenerul.

„In CNV, prima reflexie este indreptata spre sine“, spune Thomas d’Ansembourg. Iata-ne condusi catre interogarea propriilor frici si nevoi reale. Ce nevoie de ordine vine din propria mea copilarie? Aceasta dorinta de a fi asigurat este proiectia carui sentiment?

FORMULEAZA-TI CEREREA

Este timpul sa ajungem la esenta; sa-i cerem celuilalt actiuni concrete ce vor contribui la starea mea de bine.

Atentie, sa nu formulam propozitii negative: „Nu vreau sa vad dezordine in camera ta“ nu va da prea des rezultate bune. Cel mai bine este sa stabilim ceea ce putem face impreuna pentru ca lucrurile sa ne convina amandurora. Pe scurt: sa negociem.

De altfel, in CNV, o a doua faza – cea a ascultarii – cand celalalt va exprima ceea ce intelege din cererea noastra, apoi va formula propriul punct de vedere respectand codul: observare, sentiment, nevoie, cerere.

Toata arta discursului nonviolent este sa verificam daca ne intelegem asupra acestor puncte, ceea ce inseamna identificarea neintelegerilor. Este partea cea mai grea a metodei: cu parafraze, ea poate sa para artificiala, greoaie.

„Iti multumesc pentru ca ai inteles ceea ce am vrut sa exprim…“, „Constat ca nu m-am exprimat suficient de clar“. „Inteleg ce vrei sa zici…“ sunt fraze-cheie, care daca empatia nu exista realmente, pot deveni stereotipe si cu efect agasant.

Thomas d’Ansembourg, pe urmele maestrilor CNV, nu inceteaza sa sublinieze: „Intentia cu care il abordam pe celalalt este importanta. Pentru a evita raporturile de putere, este esential sa-l consideram pe celalalt aliat si nu dusman.

Celalalt face parte din noi insine, chiar daca nevoile noastre difera si raspunsurile sunt iritante. Putem uita toata tehnica CNV din moment ce avem aceasta intentie clar schitata in minte“.

Pentru a o cultiva, nimic mai simplu decat sa invatam metoda. Aplicand-o prin intermediul dialogului interior, procesul acesta in patru timpi permite dezvoltarea empatiei pentru noi insine, inainte de a o dezvolta pentru altii.