Colectionarii sunt niste nevrozati?
Timp de 13 ani, in fiecare miercuri, Freud facea turul magazinelor de antichitati pentru a completa colectia care, spunea el, ii procura o mare relaxare.
Avea in jur de 2.000 de obiecte din diverse civilizatii mediteraneene disparute (egiptene – in marea lor majoritate, grecesti, etrusce sau romane) si cateva statuete chinezesti de o autenticitate indoielnica, intre care era si o figurina indesata „care avea onoarea de a sta singura pe biroul sau si pe care o saluta in fiecare dimineata“, povesteste guvernanta.
Fascinatia sa pentru antichitati venea din identificarea cu arheologul Heinrich Schliemann (descoperitorul Troiei) si din pasiunea sa pentru eroii antichitatii.
Putem spune astfel ca el colectiona mai mult simboluri, nu obiecte. Si tot intr-un obiect al colectiei sale a dorit sa fie depozitata cenusa sa de dupa moarte.
„Gasisem o papusa veche pentru o clienta de-a mea, care le colectioneaza“, povesteste V., anticar. „Ii propusesem si cutia originara, care adauga valoare obiectului, insa m-a refuzat. I-am dat atunci niste hartie de orez ca sa ambaleze papusa, iar ea a exclamat: «Nuuu, ca se sufoca…»“.
Anecdote de acest gen au toti anticarii si pasionatii de vechituri. Se cunosc cazuri de oameni care si-au ipotecat locuinta pentru a cumpara o statueta.
Sigur, nu toti sunt prinsi de acest morb periculos. Dar pe majoritatea, aceasta ocupatie ii confisca, le ia timp, si cautarea unui nou obiect le pune sub semnul intrebarii sensul vietii.
Dar la fel ar putea fi femeile ce colectioneaza pantofi, bijuterii, genti, obiecte pe care nu le mai utilizeaza, dar devin un fel de repere ale sigurantei, ca „sunt acolo“ si se aduna.
Comportament cu multe fatete
Chiar si cei mai incrancenati colectionari nu pot explica aceasta pulsiune irepresibila, apetitul pentru achizitie care le guverneaza existenta.
Sacha Guitry, mare colectionar de obiecte de arta si manuscrise, distingea intre colectionarii „dulap“ si cei „vitrina“: primii, introvertiti si neincrezatori, nu isi arata nimanui colectia.
Cei din urma sunt extravertiti si exhibitionisti si vorbesc mereu de ea. La toti, pasiunea poate sa fie in diverse feluri: acumulare turbata, alegere selectiva, obiecte mari sau mici, artistice sau utilitare.
Mai sunt si cei care urmeaza modele sau continua o colectie a familiei, moderatii – care cheltuiesc putin, sau cei lacomi, care dau tot salariul…
Un punct comun: toti simt aceeasi excitare in piata de vechituri sau la magazinul de pantofi… aceeasi emotie cand descopera un obiect, aceeasi disperare cand nu pot sa il cumpere…
Un adevarat comportament amoros. Nu spun ei ca e dragoste la prima vedere cu un obiect? Totul se intampla de parca un obiect ar prinde viata la ei in colectie, fiind iubit si respectat.
Cu el, putem descoperi o identificare mai exclusiva decat cu oricare fiinta umana. Un obiect suporta orice exces pasional, este un fel de caine insensibil care primeste mangaierile si reflecta precum oglinda, dar nu imaginea reala, ci pe cea dorita.
Obiectul – prelungire a sinelui
Dar de unde vine aceasta dragoste pentru obiecte? Psihanalistul american Werner Muestenberger ii plaseaza originea in copilaria mica.
La nastere, copilul nu face distinctia intre el si mama si traieste in fuziune. Intr-o zi, isi da seama ca ea lipseste. Un veritabl traumatism. Prins intre angoasa si frica, intinde manutele, ia un obiect si il tine langa sine.
Este „obiectul tranzitional“, definit de Donald Winnicot drept „acel obiect care nu face parte din corpul bebelusului, dar pe care el inca nu il vede ca apartinand realitatii exterioare“.
Acest obiect, papusa de panza, paturica, este prelungirea copilului catre exterior. Ii permite sa isi aline frica de singuratate. Dupa Werner Muestenberger, colectionarul regaseste, in fiecare dintre achizitiile sale, puterea obiectului tranzitional. Iata de ce, un agent de asigurari este pasionat de clopotei. Biserica ii dadea confort.
Alt exemplu: Balzac. Toata viata, scriitorul si-a cheltuit averea pe obiecte de valoare. Si repeta: „Eu nu am avut mama“. Gustul sau pentru obiecte era o compensare pentru o copilarie fara iubire.
Daca cei care colectioneaza sunt adesea nevrozati, acest fapt nu este din cauza obiectelor, ci din cauza sentimentelor stapanilor.
