Colectionarii sunt niste nevrozati?
Acumulare fara sfarsit
O alta caracteristica a anumitor colectionari: absenta unui punct de saturatie. Daca gustul lor sau centrul de interes se deplaseaza catre altceva, alte tipuri de obiecte, ei nu se opresc niciodata.
Dar nu este vorba despre ceea ce psihanaliza numeste „tulburare obsesionala compulsiva“.
„Suntem cu totii compulsivi“, spune psihiatrul Robert Neuburger. In grade diferite, desigur. Iata de ce „colectionismul“ nu este o boala sau un comportament patologic.
Putem chiar spune ca este un tratament pentru sine! Proba este ca multi colectionari devin depresivi daca isi incheie colectia.
Dar e suficient sa mai inceapa una si depresia dispare…
O dorinta care apare intre 7 si 12 ani
Curios, in lumea psihologiei, resorturile psihologice ale colectionarului nu fac decat rar obiectul analizei.
Psihologul Henri Codet recenzeaza patru caracteristici ale psihologiei colectionarului: dorinta de posesiune, nevoia de activitate spontana, antrenament de autodepasire si tendinta de a clasifica.
„Gasim si la copii aceste comportamente“, spune psihologul. „Poate ca supravietuirea acelui copil la varsta adulta face colectionarul.“
Intre 7 si 12 ani apar primele dorinte de a colectiona. Ele corespund nevoii de a rationaliza si de a clasifica elementele din lumea exterioara pentru a le lua in posesie.
Este si primul mijloc de a se masura pe sine in lumea adultilor. In principiu, la pubertate, aceste elemente dispar. Dar daca ele continua sa se manifeste la varsta adulta, vor avea un element suplimentar: pasiunea. De unde si adevaratul colectionar.
Obiectele au suflet?
Oricare ar fi tipul de colectie, fiecare obiect are un sens particular pentru stapanul sau. De aceea, valoarea pe care o da fiecarui obiect nu este neaparat legata de valorea sa materiala sau de piata.
Este o proiectie a psihismului sau. De exemplu, sa aduni masinute sau papusi, sau genti de vinilin, sau ciorapi colorati poate sa denote un atasament de copilarie (o forma de regresie care se regaseste in colectie); afisele filmelor cu Marlon Brando pot aminti de tinerete, iar colectia de ziare comuniste poate sa insemne fuga din prezent.
Oricum, ne putem intreba asupra resorturilor acestei cautari permanente, a unei tentative de a restaura imaginea de sine si de a o completa prin elemente noi. Colectia poate fi considerata o valorizare narcisica.
Cand dependentii se pierd
Sunt rari cei care cred ca sunt „inchisi“ intre obiectele lor. Multi se simt liberi si fericiti. Sunt mandri de colectia lor, de faptul ca stiu totul despre ea. Dar fac ei viata celor din jur insuportabila?
„Comportamentul lor devine periculos daca acea colectie-tratament si-a depasit scopul“, spune Robert Neuburger. Aspectul pulsional trece in prim plan si ei uita de orice altceva. Dar sunt cazuri rare, desigur.
Colectionarii normali, chiar daca nu sufera de o boala, nu se vindeca niciodata de „colectionism“. Este o adevarata dependenta, nitel ca alcoolismul. Doar ca este mai simpatica.
Editare de Violeta Rusu
