Complexele ti le dau privirile celorlalti

O sperietoare de baieti

Mariuca G., 33 de ani, Brasov

Sunt convinsa ca orice fata, la orice varsta, nu este suficient de… Iar neajunsurile sunt, de cele mai multe ori, inchipuite.

In cazul meu, complexul era mai mult decat evident. Trecea de orice miopie, strapungea orice poza, atragea toate privi­rile, nastea comentarii si era cea mai sigura sperietoare de ba­ieti. In familia mea, nimeni nu avea un asemenea nas si nu pot sa imi explic de unde l-am mos­tenit. La un moment dat, chiar mi-am intrebat parintii daca nu sunt infiata.

Incercam sa imi a­ranjez parul astfel incat sa imi vina pe fata. Daca nasul tot ie­sea in evidenta, ca macar imi as­cun­deam chipul sa nu fiu recunoscuta. Eram atat de deprimata incat orice imi cum­pa­rau ai mei, sau in orice vacanta in care mergeam nu era suficient. Odata, chiar am primit o bicicleta, dar bucuria a durat pana in punctul in care am auzit: „ai vazut ce bicicleta are nasoasa aia?“.

Zilele mele erau tot mai negre, nimic nu ma facea cu adevarat fericita, iar complexul meu era mult mai mare decat nasul. O raza de speranta mi-a luminat existenta cand o vecina din cartier si-a fa­cut o rinoplastie. Mie nu mi se parea ca avea motive serioase pentru o asemenea interven­tie, dar am simtit ca ma nasc a doua oara cand am aflat ca se poate face si la noi. Nu stiu de ce credeam ca acest tip de operatie se face numai in stra­i­natate.

A durat ceva vreme pana cand pa­rin­tii mei au fost de acord. Operatia nu am facut-o in Brasov, ci am mers la Bucuresti, unde o aveam pe sora tatalui meu. Chinurile au fost foarte mari, du­reri puternice, chea­guri de sange in ochi si lis­ta poate continua. Insa tot chinul a meritat si as faceo inca o data. Pentru ca am devenit un om normal, am mai multa incredere in mine, ma simt mai fru­moa­sa si pot chiar sa vorbesc cu umor despre turnul din Pisa pe care l-am avut o data pe fata. Este ca si cum vorbesc despre altcineva.

Ca om, incepi sa-ti anulezi valoarea

Marius B., 29 de ani, Targoviste

Ca multe alte persoane afectate de criza, si eu simt dispe­rare pentru ca imi caut un loc de munca si, din pacate, nu reusesc sa il gasesc. Trimiti sute de CV-uri online, prin posta sau prin intermediul prietenilor si, la un moment dat, constati ca ai obosit.

Din pacate, pe langa aceasta oboseala, incolteste si un sentiment neplacut. Cel care te face sa te simti inutil, sa te simti inferior, com­ple­xat. Situatia in care te afli este una grea, si ai nevoie rapid de o solutie salvatoare care, insa, nu vrea sa apara. De aceea te simti din ce in ce mai frustrat, incapabil si fara noroc. Acest sentiment creste si ajungi sa te crezi inferior celorlalti, sa iti fie teama sa mai speri, sa iti fie teama sa mai iei o decizie pentru ca nu mai stii cine esti.

Acea­sta frustrare ajunge la un nivel atat de mare incat tu, ca om, incepi sa te anulezi ca valoare. Efectiv, sa uiti cine esti. Nu ma frustreaza succesele celorlalti, nu ma frustreaza masina cea noua a vecinului, ma frustreaza insuccesul meu, incapacitatea mea de a realiza ceea ce imi doresc. Te simti mic, inferior celorlalti.

Din pacate, acest sentiment este accentuat de societatea roma­neasca, unde fiecare incearca sa iti demonstreze care mai de care mai agresiv cat de mic esti. Complexul meu este astfel alimentat de catre cei care nu sunt in stare sa isi recunoasca propriile complexe si de aceea le ascund speculandul pe al tau. In conclu­zie, cum pot lupta cu acest nou complex dobandit?

Acest complex de inferioritate in fata atator manageri, directori si patroni mai buni dec¥t tine si mai de succes. E foarte simplu: intelegi ca cel ca­re iti speculeaza tie slabiciunea o face pentru a umple un gol in el, si asta te face sa nu mai dai valoare vorbelor sale. Primul pas e facut. Nu mai esti ranit de vorbele alto­ra. Apoi, lucrezi cu tine. Incearca sa vezi unde gresesti de nu iti reu­ses­te planul, si deja ai inteles ca nu esti inferior, ci doar ca nu pri­vesti pro­blema corect. Cu toate astea, pana ajungi la acel moment, pana intelegi cine esti, ce vrei si care e drumul corect, suferi. Suferi pana in punctul in care zici: gata, pana aici, acum e timpul sa ma ridic si sa lupt.

Texte primite pe [email protected], editate de Iuliana Alexa si Catalina Cristescu
Foto: shutterstock.com