Complic totul

Indiferent ca vorbim despre actiunile zilnice sau marile proiecte de viitor, totul devine extrem de complex atunci cand te ineci intr-un pahar cu apa. Atunci cand totul ti se pare complicat si peste puterile tale, energia ti se risipeste intr-o clipa. Iata cateva piste pentru a intelege aceasta incapacitate de a simplifica lucrurile.

„MASINA ESTE IN PANA: CE ESTE DE FACUT? PE CINE SA SUN? Si daca pana se descopera a fi ireparabila, va trebui sa schimb masina? Deci, va trebui sa fac un credit la banca. Nu stiu daca o sa mi-l acorde bancherul meu. Si daca mi-l refuza, cum o sa mai plec in vacanta? De ce este viata atat de complicata?“

Iata cum transformi o simpla pana de masina intr-o catastrofa subiectiva. Unii exceleaza in acest tip de exercitiu. Nu pot sa se impiedice sa nu vada micile dificultati ale vietii cu lentile care le maresc. „De ce sa faci ceva simplu, cand poti sa-l complici?“, spune un precept oriental. Aceasta maniera de a gandi, nuantata de anxietate, trimite la ideea ca o problema simpla poate produce altele in lant.

Se spune ca acest tip de gandire seamana cu povestea drobului de sare. Vedem o problema si, in loc sa actionam, incepem cu anticiparile negative si urmarile nefaste ce se vor trage de pe urma ei. Atunci cand scenariile din mintea ta se deruleaza care mai de care mai catastrofist, ajungi sa nu mai vezi nici macar rezolvarea care se afla, de cele mai multe ori, la indemana.

Sa stapanesti totul

Acesti eterni depasiti de situatie par ca nu au niciun simt al organizarii. Atitudinea lor decurge adesea dintr-o grija excesiva de a stapani. Nevoia aceea de a controla si, daca ar fi posibil, de a sti dinainte toate detaliile ce vor urma. Fiecare situatie ajunge sa fie supra-analizata, decorticata. Straduindu-se sa ia dinainte in considerare toate aspec-tele si eventualele consecinte, refuza sa lase cel mai mic spatiu hazardului si fanteziei.

Scopul final: sa nu se trezeasca fata in fata cu neprevazutul. Numai ca, datorita analizei profunde, ajung sa se piarda in prea multe detalii. Iar detaliile, in afara faptului ca sunt excesiv de obositoare, duc cu gandul la vorba aceea care spune ca „nu vezi padurea din cauza copacilor“.

Sa fii impecabil

Pentru psihanalisti, un asemenea comportament poate sa tina de o preocupare pentru perfectiune, rezultand dintr-o educatie severa primita in frageda copilarie, mai ales in perioada in care se invata despre curatenie. Cand un copil intelege ca poate sa-si multumeasca mama pastrandu-se curat sau sa o supere, in cazul contrar, el dobandeste pentru prima data posibilitatea de a-l „domina“ pe parinte.

Iar cand mama sau anturajul se arata excesiv de exigent in aceasta privinta, copilul trage inconstient concluzia ca, pentru a fi iubit, trebuie sa fie „impecabil“, adica sa nu-i scape „nimic“, sa pastreze controlul asupra sa si asupra mediului sau inconjurator. Exigenta aceasta devine, la varsta adulta, o sursa zilnica de complicatii.

Sa eviti cuvantul „sfarsit“

Sa nu poti sa te abtii sa complici totul este, de asemenea, simptomatica unei terori a vidului, a absentei si, prin extensiune, a mortii. Cand altii privesc viata in mod „filozofic“, aceste persoane ingrijorate se framanta, calculeaza, se agita fara rost pentru a amana scadentele si pentru a evita cuvantul „sfarsit“.

Este o angoasa pe care psihanalistii o situeaza la originea primelor experiente de despartire traite de copil: absentele maternale, intarcarea, intrarea la cresa sau la scoala, care au necesitat o ruptura a relatiei initiale de fuziune cu mama.

Daca, din diferite motive, nu a fost bine digerata, orice separare, orice „sfarsit“ devine in acest caz problematic. Asa cum din nou, devine destul de problematica si aparitia a ceva nou. Pentru ca, revenind asupra celor spuse mai sus, vorbim despre persoane care trebuie sa cunoasca dinainte totul, pentru a se putea simti confortabil.