Concurenta feminina, mizele ei, victoriile si umilintele, despre nuantele din lumea sexului frumos

Femei, intre ele. Titlul romanului lui Mihail Sebastian trimite la lumea complicata a femeilor, la detaliile psihologice interesante ale relatiilor dintre ele. Cateva explicatii de la psihanalista Sanda Lepoiev.

Psychologies: Exista concurenta intre femei? Cum se manifesta ea? Daca barbatii concureaza in statut, masini, partenere si alte insemne de putere, femeile cu ce concureaza intre ele? Cu numarul de copii, tinerete, cu o casa mai aranjata?

Sanda Lepoiev: Competitia este un proces social, in care oamenii fac tot posibilul pentru a face ceea ce fac cat mai bine, pentru a castiga, „pentru a fi primii la sosire“. Desi s-ar putea crede ca este un proces specific masculin, nu doar barbatii sunt obsedati de succes. Atat barbatii, cat si femeile pot fi deopotriva de competitivi.

Daca in societatea de-altadata aceasta competitivitate nu se manifesta in cu totul aceleasi domenii ale existentei, cred ca in lumea contemporana chiar si domeniile in care concureaza femeile si barbatii sunt asemanatoare: de la parteneri la statut social, de la insemnele puterii financiare la pozitii ierarhic superioare la serviciu si chiar pana la scolile sau realizarile copiilor.

Frumusetea este un motiv de dominare? Adica ati vazut in terapie femei dominate de altele (sau care domina pe altele) prin frumusete?

S.L.: Femeile prietene au tendinta de a concura in atractivitate, simtul modei, greutate, situatie financiara si succesul copiiilor lor. Comportamentul concurential este un rezultat al geloziei, in primul rand. Cercetari recente in colective feminine de munca au aratat ca pe primul loc in evocarea geloziei se situeaza abilitatile sociale bune, urmate de dominatia sociala si abia apoi de atractivitatea fizica, aceasta din urma evocand cel mai scazut nivel al geloziei.

Si poate e interesant de mentionat ca prezenta unui superior de acelasi sex accentueaza tendinta la rivalitate si face ca trasaturile colegei rivale sa para si mai amenintatoare. Relatiile de serviciu, uneori tensionate cu sefi sau cu sefe, si dificultatile in raporturile dintre colegi sunt deseori subiect in sesiuni de psihoterapie, in timp ce frumusetea unei alte femei nu prea reprezinta mai mult decat subiectul unei invidii usor de impartasit, asumata cu un zambet si constientizata.

Cum se poate manifesta agresivitatea feminina? Cu alte femei, dar si cu barbatii?

S.L.: Comparatia intre agresiunea masculina si cea feminina prezinta similitudini puternice si evidente. Motivatia pentru ambele grupuri include de obicei: dorinta de putere, de control, de atingere a unui statut mai bun si a popularitatii sociale, gelozie, teama si deturnarea concurentei.

Concurenta intre prieteni si colegi, desi poate motiva oamenii sa exceleze, poate provoca si intretine pe termen lung gelozie si invidie. Nevoia de a dovedi cuiva propria superioritate pune persoana la o grea incercare; prin urmare, concurenta poate fi daunatoare pentru o relatie, in oricare din etapele ei.

Relatiile sunt mai putin satisfacatoare daca una sau ambele persoane simt ca nu sunt la inaltime sau daca cineva considerat prieten se bucura, sau face ironii pe tema esecurilor lor. „Armele“ feminine ale agresiunii sociale reflecta violenta emotionala si psihologica, sunt verbale, in primul rand, si includ cruzime in utilizarea comunicarii.

Comunicarea asociata cu un comportament agresiv feminin include excluderea, ignorarea, tachinarea, barfele, secretele, „injunghierea pe la spate“, raspandirea de zvonuri sau ostilitati in limbajul corporal (de exemplu, datul ochilor peste cap si zambetul afectat).

Cel mai daunator comportament agresiv este, probabil, transformarea victimei intr-o persoana „nedezirabila“ social. Comportamentul si furia asociata sunt ascunse, mascate, adesea infasurate intr-un pachet perceput oarecum drept inofensiv sau doar ca niste „lucruri tipice de-ale fetelor“.

Ce castiga femeile odata cu varsta? In relatiile cu ceilalti? Sunt mai asertive? Mai sigure pe ele? Cum se vede inaintarea in varsta feminina in cabinetul psihologului?

S.L.: Ma intreb de ce imi puneti aceasta intrebare tintita despre femei? Credeti ca barbatii castiga in alt mod prin inaintarea in varsta? Cred ca, indiferent de sex, ar trebui sa castigam ceva intelepciune, si prin asta inteleg mai ales sa fim capabili sa facem diferenta intre lucrurile cu adevarat importante pentru viata noastra si sa ne putem detasa de cele care conteaza prea putin.

Nu as numi castigul acesta un plus de asertivitate sau de siguranta, ci, mai degraba, un plus de liniste oferita de o mai buna cunoastere de sine. Cred ca acesta este unul dintre sensurile profunde ale ajutorului psihoterapeutic in aceasta etapa a vietii.

O femeie capata un atu doar atunci cand devine mama? Care mai este statutul celibatarelor de cursa lunga?

S.L.: In perspectiva mea, o femeie nu capata un atu cand devine mama, ci primeste sansa unei evolutii noi in feminitate si in sentimentul maternitatii. Statutul celibatarelor este cel pe care ele insele si-l asuma: respectul de care se poate bucura o femeie celibatara sau singura depinde, de fapt, exclusiv de propria ei perceptie si atitudine fata de viata, si daca se simte multumita de viata ei si priveste in jur cu demnitate si deschidere, va fi inconjurata de oameni si implicata social.

Am auzit o gluma: „femeia trebuie sa se comporte ca o doamna, sa gandeasca precum un barbat si sa munceasca din greu, ca un cal“. Mi se pare destul de adevarat… Cred ca traim totusi intr-o lume a barbatilor, in continuare. O lume in care femeile depun de doua ori mai mult efort pentru recunoastere, apoi si pentru familie. Cum vedeti acest lucru dvs.?

S.L.: In lumea contemporana, gluma asta poate se apropie de adevar, dar imi vine sa adaug si buna ingrijire si iubire care se ofera unui cal… Nu stiu ce sa raspund la provocarea asta destul de feminista, pentru ca nu sunt o fana a acestei pozitii victimizate.

Cu siguranta ca femeile sunt confruntate cu sarcini de viata complexe, dar nu cred ca povestea greutatii cu care ajung femeile la recunoastere mai este, de fapt, actuala. Mai dificila mi se pare sarcina femeilor de a gasi un echilibru intre cariera si familie; cu toate acestea, cred ca un echilibru familial este posibil daca cei doi parteneri isi asuma rolurile complementare.

Ce credeti ca s-a pierdut in relatiile dintre sexe azi si ce s-a castigat? Sunt barbatii realmente „castrati“ de ideea de egalitate? Dar oare exista egalitate cu adevarat? La nivel salarial, ca drepturi legale, dar si in mentalul comun…

S.L.: Personal, am o dificultate cu acest gen de afirmatii generale si gasesc ca ele nu ne aduc deloc vreo iluminare. In primul rand, conceptia egalitatii dintre femei si barbati introduce, poate, presupunerea ascunsa ca, pentru a avea drepturi egale in fata legii si valoare egala ca persoane, barbatii si femeile ar trebui sa fie asemanatori.

Desi este deja stiut – din cercetarile neurostiintelor si din cele legate de diferentele de gen – ca exista diferente in modul in care barbatii si femeile interpreteaza si raspund in diferite situatii, acest lucru este frecvent inteles in sensul ca nu se poate revendica egalitatea in societate.

De obicei, faptul este interpretat in sensul ca femeile ar fi inferioare, deoarece „ele gandesc diferit fata de barbati“. Dar aceasta linie de rationament nu este corecta si coerenta. Nu exista niciun motiv pentru care femeile si barbatii ar trebui sa fie identici pentru a avea valoare sau drepturi egale in societate.

Realitatea este ca, atunci cand lucreaza impreuna, barbatii si femeile aduc adesea puncte de vedere diferite la masa de discutie, frecvent se completeaza reciproc si discutiile devin mai eficiente, mai ample si mai susceptibile de a produce solutii realist functionale.

A recunoaste si a respecta diferentele, fara a le judeca sau utiliza in sensul devalorizarii in baza apartenentei de gen, reprezinta singura cale spre o egalitate a sexelor, dar nu in sensul egalitatii per se, ci in sensul unei atitudini juste, a unei dreptati sociale.

Pe de alta parte, rolurile barbatului si ale femeii sunt definite prin cultura, si culturile diferite le definesc, evident, diferit; insa in cazul acesta nu putem afirma ca o anumita definitie culturala (de exemplu, cea pe care o sustine societatea moderna, ca pozitiile femeilor ar trebui sa fie egale cu cele ale barbatilor) este preferabila in mod obiectiv unei alteia (de pilda, cea a Islamului, pentru ca toate sunt relative si fiecare cultura are propriile valori pe care le adopta).

Unele culturi adopta egalitatea intre sexe, altele inegalitatea, iar toate celelalte lucruri tin de contextul social si politic. Cat despre intrebarea ce s-a pierdut si, respectiv, ce s-a castigat in relatiile dintre sexe, ea poate face obiectul multor studii sociologice si chiar istorice. Progresul aduce cu sine si castiguri, si pierderi, sau poate, mai bine-zis, un fel de nostalgii, si ele pot fi de ambele parti.

Femeile, cu siguranta, au castigat enorm in statutul social si in drepturi, dar pot avea uneori nostalgia modului de viata mai stabil, mai ocrotit si mai linistit de-altadat, cand greul financiar era mai ales in responsabilitatea barbatilor.

Barbatii poate au castigat partenere mai active in gestiunea familiala, dar pot simti lipsa unei imagini puternice, de autoritate deplina, de „stapan al casei“, imagine de care s-au bucurat, poate, in ochii lor, generatiile anterioare de barbati.

In final, cred ca intr-o societate ca cea romaneasca, in care au avut loc atat de multe schimbari in doar 100 de ani, este cel putin firesc sa ne confruntam cu mentalitati inca extrem de diferite in ceea ce priveste atat egalitatea sexelor, cat si rolurile si statul socio-familial si economic al femeilor in raport cu barbatii.