Confesiune: „Orice experienta te poate invata ceva despre tine insati“
Ioana R. ne spune cum, ramanand deschise catre experiente noi si invatare, putem nu doar sa ne cunoastem mai bine, dar si sa ne dezvoltam in directia in care ne dorim.
„Cred cu tarie ca, daca ii dai voie, orice experienta te poate invata ceva despre tine insati. Cu fiecare lucru nou, care ti se intampla, cresti, iar orizonturile tale se largesc.
Am invatat de-a lungul timpului ca ai doua optiuni: fie iti plangi de mila si te cramponezi de fiecare situatie, fie iei tot ce ti s-a intamplat ca pe un dar.
Intotdeauna am fost fascinata de un lucru pe care-l spunea Albert Einstein: «Nebunia inseamna sa faci acelasi lucru in mod repetat si sa te astepti sa obtii rezultate diferite.»
Cand problema aceasta incepe sa te macine, cand ajungi sa te intrebi «de ce mi se intampla asta?» sau «de ce am mereu aceleasi si aceleasi probleme?», intri, cred, pe un drum al cunoasterii de sine.
Pentru mine, drumul e greu si frumos. E mult mai dificil decat atunci cand te uiti in oglinda si nu-ti place ce a facut timpul cu chipul tau.
E greu pentru ca inseamna sa fii constient ca totul lasa urme, ca esti responsabil pentru ceea ce faci si ce spui, iar oamenii au, in general, o dificultate mare in a-si asuma responsabilitatea.
Cred c-am intrat pe drumul acesta atunci cand am fost pregatita s-o fac. Am intalnit un om care, prin ceea ce facea si ce spunea, misca rotitele in mine si ma facea sa-mi doresc sa fiu mai mult decat eram.
Am invatat multe discutand cu el, am citit, am incercat lucruri pe pielea mea; unele mi s-au potrivit, iar pe altele le-am lasat deoparte, la nici o saptamana dupa ce incepusem sa le aplic. Asta fac si acum.
Daca-mi doresc sa fiu mai eficienta sau mai productiva, voi face ceea ce spune cutare sau cutare autor sau ceea ce citesc pe vreun site de dezvoltare personala.
Sunt destule lucruri care mi s-au potrivit de-a lungul timpului, nu am de ce sa nu ma incred in puterea lor. Pe de alta parte, invat si de la oamenii din jurul meu: incerc sa nu mai fiu egoista, sa ma pun mai des in pielea celuilalt, sa imi cer scuze cand gresesc.
De ceva timp, ma surprind gandindu-ma foarte mult la autenticitate. A venit natural, pregatita de lecturi si experiente, si m-a ajutat sa-mi dau seama ca lucrurile sunt mereu asa cum trebuie sa fie.
Imi spun deseori ca nu ar trebui sa-mi fie teama de ceea ce simt. Ca e in ordine sa-mi recunosc emotiile si sa le fac cunoscute si celorlalti.
Nu e usor, e o expunere care uneori ma raneste sau care nu are efectul pe care-l astept, adica nu-l deschide neaparat pe cel din fata mea, dar e un lucru pe care simt ca trebuie sa-l fac ca sa-mi fie mie bine.
Am observat ca, odata ce-mi recunosc si accept vulnerabilitatile, ele nu ma mai opresc din a face orice mi-am propus sa fac.
Stiu ca e greu sa te recunosti vulnerabil intr-o lume in care declaratiile de putere sunt la ordinea zilei. Ne-am obisnuit sa purtam masti si de aceea comunicarea dintre noi e, de cele mai multe ori, viciata.
Dar mastile devin periculoase atunci cand se prelungesc si ne fac sa ajungem in punctul in care nu mai stim ce vrem noi cu adevarat, care sunt lucrurile care ne fac pe noi sa vibram.
Avem cu totii doruri si iluzii, convingeri si asteptari. Ca sa traim sanatos, ar trebui sa stim care sunt ale noastre si care sunt cele pe care le imprumutam de la altii.
Introspectia ajuta chiar daca trebuie sa fii pregatit sa descoperi lucruri despre tine care sa nu-ti placa deloc. Si sa fii dispus sa mergi mai departe, sa te construiesti pe tine insuti bucata cu bucata, cu ce ai la indemana.
In ultima instanta, pentru mine, cunoasterea de sine inseamna nu numai constientizarea si acceptarea slabiciunilor, dar si (re)cunoasterea punctelor forte.
La fel de important este sa renunt la comparatii si sa fiu sigura ca voi fi bine si intreaga, chiar daca nu primesc confirmari din partea celorlati. Cel mai sanatos e cand validarea vine din interior.“
Foto: 123rf.com
De citit:
Molecula morala. Sursa iubirii si a prosperitatii de Paul J. Zak, Editura Humanitas
