Momentele când amintirile ne vindecă

Mintea umană este plină de mistere. Iar înțelegerea lor de către știință este încă la început. Multe lucruri sunt altceva decât par, la fel ca și bufnițele din Twin Peaks. Un fenomen greu de explicat este de ce copiii abuzați continuă să stea lângă părintele care îi abuzează. De ce continuă să îl iubească?

Încercând să răspundă la această problemă paradoxală, cercetătorii de la Centrul medical al New York University au procedat la un experiment pe șoareci.

Astfel, ei i-au expus pe aceștia, pe când erau pui, la un miros similar cu cel al mamei lor, iar în timpul acesta primeau șocuri electrice.

Se știe că traumele din perioada copilăriei timpurii au efecte dezastruoase asupra genelor din creier.

Practic, își încetinesc funcționarea genele care sunt răspunzătoare de creșterea sinapselor iar rezultatul este un creier adult mai puțin pregătit să se adapteze la schimbări. Rezultă stres și chiar depresie.

Și în acest studiu, șoarecii traumatizați în copilărie au prezentat simptome depresive. Dar s-a mai observat și ceva șocant.

Citește și:

5 pași pentru a depăși o traumă

Cum ne putem ajuta singuri să depășim o traumă?

Ei păreau să aibă o preferință ciudată față de mirosul asociat în copilărie cu șocurile electrice. Iar dacă erau expuși la acest miros, în creierul lor apăreau schimbări similare cu efectul medicamentelor antidepresive.

Una dintre formațiunile creierului implicată în amintiri traumatice și care este disfuncțională în depresie este amigdala.

A nu o confunda cu cea din gât! Amigdala din creier este o formațiune ovală, ca o alună, mică de vreo 15 mm, situată adânc în creier, în sistemul limbic.

Ei bine, amigdala șoarecilor depresivi expuși la mirosul care fusese asociat în copilarie cu trauma, secreta mai multă serotonină, ca și cum ar fi primit medicamente antidepresive.

În plus, era inhibat unul dintre hormonii de stres. Iar simptomele depresive se diminuau. Deci, o amintire asociată în trecutul îndepărtat cu o traumă avea rol antidepresiv.

A nu se confunda cu amintirea traumei. Este vorba despre amintiri legate de ce era prin jur în timpul traumelor.

Bineînțeles, această descoperire poate avea implicații. De exemplu, copiii abuzați de părinți probabil că ar suporta mai ușor să stea despărțiți de aceștia dacă ar avea prin preajmă obiecte, imagini sau chiar mirosuri familiare, de acasă.

Apoi, adulții depresivi care au avut o copilărie traumatică, ar putea fi expuși, în timpul psihoterapiei, la imagini din copilărie, la obiecte din perioada respectivă sau ar trebui încurajați să își amintească despre lucruri plăcute întâmplate atunci.

Unii chiar speculează că așa s-ar explica de ce, în timpul perioadelor stresante, depresive, oamenii tind să aibă vise în care apar perioade stresante, chiar traumatice, din copilărie.

Ăsta nu ar fi un simptom al depresiei, ci mai degrabă un efort automat făcut de către creier în a se apăra, a se repara.

Creierul se pare că are scris în softul lui de funcționare ce trebuie să facă pentru a se repara. Iar demersul unora – terapeuți sau nu – de a inhiba sau șterge orice amintire legată de o traumă din copilărie, ar face mai mult rău decât bine.

Dacă vă visați în vechea școală generală, în pericol să rămâneți corigent la matematică, înseamnă că al vostru creier își administrează antidepresive.

De Dragoș Cîrneci, doctor în psihologie, specialist în neuroștiințe. Lucrează în cercetare aplicată, dezvoltând produse pentru sănătate, mediul de afaceri. Este interesat de evoluția omului, precum și de provocările cu care specia umană se confruntă în lumea tehnodigitală de astăzi, http://dragos-cirneci.blogspot.ro