Cuib de vipere la birou

Horrible bosses, un film?

Descrierile de mai sus sunt doua exemple cu care ne putem confrunta la locul de munca. Sunt neplacute si intruzive, dar pot fi gestionate cu calm, acceptand anumite trasaturi personale ale colegilor, fara a incerca sa le corectam si, mai ales, fara a le lua foarte personal.

Nu suntem tinta unica – prin urmare, ne adaptam din mers. Exista insa si cazuri mai serioase, in care avem de-a face cu un sef aluziv, cu diverse forme de hartuire, cu unele comportamente deplasate, a caror acceptare este imposibila.

Atunci se pune problema sa fim asertivi cu adevarat, sa ne sustinem punctul de vedere si sa amendam actiunile jignitoare sau incomode pentru statutul de angajat.

Cand un astfel de comportament vine chiar din partea directorului, situatia poate duce pana la gasirea unui nou loc de munca.

Horrible bosses este unul din filmele recent aparute, in care sunt prezentate inadvertentele de la locul de munca, intr-un stil plin de umor, care insa nu ne ofera suficiente resurse reale de a face fata problemei.

Da, este reconfortant sa gasim umorul in diferite situatii si sa ne relaxam, impartasind experientele noastre prietenilor, dar este totodata frustrant sa iti fie periclitat locul de munca pentru un astfel de comportament.

Ideala este o atitudine decenta, plina de respect, un refuz clar si coerent al acestor manifestari, indiferent din partea cui vin si… multa diplomatie.

Oamenii nu se schimba, iar astfel de situatii se pot repeta. Asadar, poate fi un test al rabdarii. In cele din urma, daca reusesti sa te mentii pe pozitia aceea de profesionalism si seriozitate – poate chiar incercind sa nu remarci aluziile sau sa alegi sa nu le auzi – lucrurile se pot schimba, iar aceste manifestari se vor domoli in timp.

„Il cheama Robert si este unul dintre directorii firmei la care lucrez. Este, prin definitie, un om libidinos, in preajma caruia nu vrei sa fii. Cand m-am angajat, am zambit tuturor si am incercat o atitudine pozitiva si relaxata cu toata lumea.

Robert a facut apropo-uri din start, cu privire la aspectul meu fizic, placerea de a ma vedea si studia, uneori transmitand toate acestea altor oameni cu care eram in incapere. Sincer, e genul de om care te face sa vomiti.

Pe scurt. Atitudinea mea de acum? Nici macar nu ii zambesc, am o atitudine neutru-binevoitoare, sunt ocupata de fiecare data cand este in preajma. Atat de ocupata, incat ma prefac ca nu aud nimic din aluziile lui. Raspund la intrebarile legate de activitate si zambesc scurt si sec, fara raspuns, la orice nu are legatura cu jobul.“ Este un personaj cu care se confrunta Alexandra, director de marketing.

„Am lucrat trei luni intr-o firma a carei directoare facuse o fixatie pentru mine. Aveam 24 de ani pe atunci si eram inca la inceputul experientei mele in munca. Initial, am fost flatat sa fiu un favorit, sperand ca ma va sustine in activitate.

Ulterior, comportamentul ei a degenerat pana la a ma invita la ea acasa sambata seara. Era o femeie mai in varsta decat mine, dar nu neaparat neatragatoare. Nu pot sa imi explic de ce se comporta asa cu… un angajat.

Nu parea genul care sa duca lipsa de atentie. Cu toate acestea, a avut un comportament deviant, din pricina caruia am decis sa renunt la job. Era frustrant pentru mine si chiar nu stiam cum sa ma mai port, avand in vedere ca nimic nu prea functionase, iar comportamentul ei ajunsese pana la palme pe fund. Acum ma amuz, dar atunci mi s-a parut stresant“, isi aminteste Dan, consultant IT.