Cum explicam nevoia de celalalt

Michael Gazzaniga, un specialist american in neurostii­nte, spunea ca „suntem fiinte sociale pana in maduva oaselor“. Ca, daca ar fi sa selecteze un atribut principal al calitatii de om, acel atribut ar fi sociabilitatea, nevoia de celalalt.

Majoritatea lucrurilor importante trece prin cei din jur: stima de sine, moralitatea, felul cum invatam. Faptul ca ne pasa de ceilalti, ca ne aprindem pentru idei politice, ca ne ajutam vecinii sau ca donam bani pentru un copil african pe care nu il vom cunoaste, probabil, niciodata, este dovada ca sociabilitatea noastra este miezul, si ca are radacini biologice. Creierul nostru este construit astfel. Tot Gazzaniga spune ca traiul in grup i-a salvat pe stramosii nostri de la a fi prada carnivorelor. S-au aparat unul pe altul si au supravietuit.

 

Numarul de membri

Potrivit lui Darwin, „suntem urmasii primatelor, deci mostenim multe din organizarea lor sociala“. Cimpanzeii traiesc in grupuri de 50-55. Oamenii, de 150. Acest numar a fost des­coperit de sociologul englez Robin Dunbar, de la Universitatea din Liverpool.

Se numeste „numarul lui Dunbar“. 150-200 este numarul de membri ai unui grup ce poate functiona fara ierarhie organizationala, se recunosc intre ei, tin minte povestile fiecaruia, relatiile, pot supraveghea comportamentul moral sau abaterile. Peste acest numar, creierul fiecaruia se descurca mai greu.

80% din timpul petrecut in stare de veghe il petrecem alaturi de oameni. Vorbim cam sase-opt ore cu ei, si nu despre literatura, matematica ori stiinta. Nicholas Emler, psiholog la London School of Economics, a aflat ca vorbim cel mai mult despre… oameni.

Doua treimi din informatiile pe care le vehiculam in conversatii, sunt despre noi insine. Barfa, atat de detestata, dar atat de agreabila, are multe scopuri: intareste relatiile dintre cei care o practica, satisfice nevoia de apartenenta la grup, aliantele, nevoia de informatie, construieste reputatii, mentine normele sociale („fata aia a facut un copil nemaritata fiind“), permite evaluarea personala raportandu-ne la altii, certifica un statut social inalt (vedetele) sau, pur si simplu, ne distreaza.

Conversatiile cele mai animate tind sa aiba loc in grupuri de trei-patru indivizi. La ultima petrecere la care ai fost, cati vorbeau intre ei? De obicei, daca apar mai mult de patru in grup, acel grup tinde sa se rupa, pentru ca nu putem fi atenti la prea multi prieteni in acelasi timp, nu?

 

Moralitatea umana

Ne place sa credem ca suntem corecti, morali si buni. Probabil ca suntem. Pana la un punct. Maimutele mari, sunt corecte, si ele, doar ca din alte ratiuni.

Daca traiesti in jungla si in grupul tau apare un individ care fura mancarea si partenerele de reproducere ale altora, atunci acel ins trebuie tinut minte, pedepsit, eventual alungat din grup.

In linii mari, baza comportamentului si sanctiunilor morale interpersonale pe care le aplicam si azi, in mult mai complexa noastra societate.

Si azi suntem atenti la cei care incalca normele morale. Dan Chiappe, psiholog la Universitatea din Toronto, spune ca oamenii retin mai mult timp un ins necinstit, sunt mai atenti la el decat la cineva corect, isi amintesc mai usor informatii despre acesta.

Oamenii sunt destul de abili in a spune daca cineva minte, citind limbajul neverbal al vinovatului cu destula acuratete. Dar nu nimeresc intotdeauna perfect, mai ales daca pacaliciul stie sa-si mascheze anxietatea si celelalte emotii prezente atunci cand minte.

 

Jocul si joaca

Toti parintii isi incurajeaza copiii sa se joace. De fapt, daca un copil se joaca singur, parintii sunt un pic ingrijorati. Nu e sociabil? E bolnav? Asta, pentru ca parintii stiu, instinctiv, ca joaca e o pregatire si o antrenare pentru mai tarziu.

Jocul e o simulare a relatiilor sociale, a raportu­rilor ce se stabilesc mai tarziu intre viitorii adulti. Toate culturile includ acest comportament, al jocului. Si, in toate culturile, baietii joa­ca scenarii axate pe competitie, iar fetele – pe cooperare.

Ca tineri adulti, multi dintre noi practica diverse sporturi de echipa, alt scenariu competitiv. Cine castiga, are parte de simpatie sentimentala. Dovada, jucatorii de tenis, de baschet etc., asteptati de majorete in tribune…

 

Suntem morali daca suntem supravegheati

Un experiment simplu, dar edificator, care a avut loc in lumea reala: la departamentul de psihologie al Universitatii din New Castle, Anglia, oamenii beau ceai si cafea fara sa plateasca. Desi exista alaturi un anunt care le cerea cate o contributie mica pentru consumatie…

Profesorii din departament au folosit situatia pentru a studia busola morala a oamenilor si ce anume ii face pe acestia sa plateasca ce au consumat. Cu titlu de experiment, au atarnat deasupra anuntului imagini diferite, flori sau o pereche de ochi, care pareau ca privesc inspre cel care isi lua cafeaua.

Imaginile acestea au alternat. Surpriza? Cand erau „priviti“ de ochii din imagine, oamenii s-au conformat si au depus banii. Asadar, numai ideea, simbolul si sugestia ca suntem supravegheati, priviti, ne face sa avem un alt comportament, mai corect, mai moral.

Acelasi efect bun l-a avut anuntul Politiei din Newcastle, care a afisat pe strazi postere cu ochi si propozitia: „Suntem cu ochii pe infractori“, si politistii au constatat ca numarul de talharii a scazut cu 17%.

 

Izolarea sociala

Am vazut ca moralitatea e o chestiune de … ceilalti. Dar daca am trai singuri? Se pare ca singuratatea este una dintre cele mai traumatizante si dezumanizante stari. Oamenii care sunt singuri si nu au o retea sociala solida, sunt mai predispusi la boli cardiovasculare si la imunitate slaba. Este evident, sanatatea noastra psihica este conditionata de viata noastra sociala.

La inceputul anilor ’50, Stanley Schachter, un psiholog american, a vrut sa vada cat rezista oamenii la izolare. A anuntat ca plateste niste voluntari pentru un experiment de izolare intr-o camera de tip celula, fara carti sau ziare. Primul voluntar a cedat dupa 20 de minute de izolare. Alti trei au rezistat doua zile.

Suntem fiinte sociale pana in varful unghiilor! Avem nevoie de ceilalti ca de oxigen! Imitam, ca sa invatam comportamente de la cei din jur. Poate ca, pentru a avea o societate mai curata si mai disciplinata, nu ar strica sa vedem in media modele corecte, pentru a stimula imitatia celor care merita cu adevarat sa fie copiati. Pentru ca, pur si simplu, asa invatam principalele gesturi umane. Prin imitare. Cum vorbim, ce sa credem, ce sa cumparam.

 

Competitia

Suntem mai buni la ceea ce facem daca suntem in competitie cu altii. Concurenta ne da energie. Sau faptul ca suntem priviti, ca cineva ne sustine. Usain Bolt, atletul cel mai rapid din lume, spune ca spectatorii care il iubesc sunt un motiv pentru care alearga si ca vrea sa fie mereu mai bun.

Cu toate acestea, problema concurentei este mai subtila. Se pare ca mai multi oameni cu care concuram la o competitie, nu ne ridica prea mult performanta. In mintea noastra, mai multi concurenti inseamna mai putina concurenta.

Cand oamenii sunt coplesiti de multimea de competitori, motivatia lor slabeste. De aceea doneaza, poate, mai multi bani unor organizatii care cer fonduri pentru un anumit copil defavorizat, nu pentru toti copiii din Africa.

 

Empatia

Daca vedem pe cineva care s-a intepat si simte durere, in cortexul nostru prefrontal neuronii-oglinda, adica cei responsabili de empatie, ne vor face sa „simtim“ oarecum disconfortul celuilalt. Suntem atat de sociali noi, oamenii, incat simtim durerea fizica a altuia.

Neuronii-oglinda sunt cei care ne fac empatici, ne fac atenti la emotiile celuilalt. Uneori sunt atat de fini si de suprasolicitati, incat ne pot duce la depresie sau la burn-out, tocmai pentru ca suntem atat de fin acordati la emotiile celuilalt.

De aceea, psihologii, medicii sau asistentii au nevoie, periodic, de consiliere, pentru o anumita „desensibilizare“, daca nu reusesc singuri sa se detaseze emotional.

 

Actiunea sociala

Unii sunt mai implicati decat altii: planteaza copaci, fac politica, se implica in cauza educatiei sau a delfinilor si balenelor. Altii, nu. Sunt, asadar, unii mai generosi si mai prosociali decat altii? Desigur! Se pare ca un declansator al actiunilor noastre prosociale este, din nou, numarul celor care actioneaza.

Daca noi credem ca mai sunt unii care sa sara in ajutorul unei femei abuzate, e mai probabil ca nu vom face nimic (si respectiva o pateste mai rau). Daca noi credem ca mai sunt niste „fraieri“ care sa isi sacrifice linistea si sa lupte pe baricade politice pentru justitie si corectitudine, probabil ca nu vom face nimic.

Posibilitatea de a ajuta devine imperioasa cand te vezi singura sursa de potential ajutor. Dar acelasi simt al responsabilitatii personale este atenuat daca exista mai multe potentiale ajutoare.