Cum invatam sa ne iubim

Corpul si idealul
 
Noi ne placem intotdeauna in functie de idealurile noastre si mai ales de distanta care ne desparte de ele. Pu­tin, mult sau deloc… Cu cat ri­di­cam stan­dardul, cu atat riscam sa ne deni­gram mai tare. Daca, dotat cu un i­de­al de sine intransingent, conside­ram ca, pentru a fi „dragut“, trebuie sa semanam cu un top-model, a­tunci, cu siguranta, vom avea tendinta sa credem ca suntem irecupera­bili… In adolescenta, vom fi pan­diti de anorexie, iar vietile noastre vor fi marcate de lungi regimuri alimentare.

E important ce cred parintii

Ne vom placea intotdeauna daca am fost niste copii inconjurati de dragoste? Ar fi prea simplu si prea frumos. Privirea unui tata intristat pentru ca fiica sa adolescenta a incetat sa fie micuta si draguta asa cum era la zece ani poate sa clatine edificiul stimei de sine si sa o provoace sa se considere respingatoare. Nelinistile intime ale mamei risca sa se dovedeas­ca la fel de distrugatoare.

„In re­a­litatea ei proprie, mama mea, nelinistita de ba­tranetea ei, nu suporta ca eu sa cresc“, isi aminteste Maria, 39 ani. Cand imi facea un compliment, profita de el imediat pentru a atrage atentia asupra ei. «Ai picioare dra­gute, dar, la varsta ta, ale mele erau mult mai fine… » Nu se putea abtine. Poate ca din cauza asta nu am nicio incredere in fizicul meu.“

Dincolo de sentimentele constiente, care sunt dra­­gostea si ura, dorintele in­con­sti­ente ne influenteaza la fel, daca nu mai mult. Foarte des, problemele pe care le avem cu corpul nostru sunt ur­marea conflictelor din familie. A­jun­gem sa detestam niste trasaturi perfecte care ne leaga insa de o familie de care am dori sa ne rupem. Si sa fim mandri de un nas dizgratios care ne aminteste de cel al bunicului adorat.

 „Copiii radeau de gura mea“, marturiseste Andra, 38 ani. „Dar, nu am fost com­­plexata, fiindca, pentru a ma con­­sola, tatal meu imi zicea: «Sunt nis­te imbecili! Buzele carnoase sunt cele mai frumoase!».“ Pentru a supor­ta sau a nu asimila batjocura si res­­pingerea, nu exista nimic mai pre­tios de­cat cuvintele de dragoste, chiar si ra­re, care ne-au fost transmise. „Esti cel mai frumos“

Dora Chelemen constata cat de mult conteaza ceea ce cred parintii despre noi in imaginea de sine, pe care ne-o construim mai tarziu: „Copilul isi for­meaza imaginea de sine in functie de cum ii spun parintii («esti cel mai fru­mos», «cel cel mai destept», «nu esti in stare de nimic», «nu poti sa faci nimic bine»), si de cum intelege ce as­tep­tari au pa­rintii de la el.

Astfel, imaginea de sine se formeaza la copil prin identificari re­petate, in diverse situatii, cu persoa­nele din jur. Mai ales parintii. El preia de la ei atitudini, conceptii, valori. Pen­tru adultul de mai tarziu, ele ra­man un model sau de­vin un con­tramodel“. In clipa in ca­re relatia cu fami­lia a fost satis­fa­ca­toa­re, este posibil sa elaboram un ideal de sine flexibil si indulgent, permi­tandu-ne sa nu fim ob­­sedati de lip­surile noastre. Si sa realizam ca „un nas mare nu merita o depresie.“

„Imediat m-am vazut altfel“
Andreea, 37 de ani, redactor

„La 16 ani, aveam impresia ca sunt o mogaldeata mica si rahitica, fara interes. In mare parte, din cauza mamei mele care, in mod ipocrit, ma facea sa cred asa ceva. Dar, chiar inainte sa plec in prima mea vacanta singura, tatal meu mi-a aruncat ca o momeala: «Ai grija cu baietii! Asa draguta cum esti, n-or sa te lase in pace.» Eram uluita! Imediat, m-am vazut altfel. Cand ma uit la pozele din acea perioada, constat ca de fapt eram adorabila…“

Adaptare: Alex Matei
FOTO: GULIVER/Getty Images