Cum ne putem dezvolta toleranța față de ceilalți
Toleranța ne ajută nu doar în relațiile cu cei din jur, dar și în relația pe care o avem cu noi înșine. Despre impactul acesteia și metode de a o spori, în cele ce urmează.
Citește și:
Când și de ce să spui te iubesc
Homofobia nu a fost inventată în România
Suntem cu toții de acord că trăim vremuri agitate, cu puține clipe de răgaz. Că traficul devine din ce în ce mai infernal, exact când credeam că nu se poate mai rău. Că supermarketurile sunt aglomerate aproape oricând ajungem, nu doar în weekend când mâncăm mai mult doar pentru că avem mai mult…timp. Că din ce în ce mai des așteptăm liftul cu și mai multe persoane în jur și fără niciun chef să ne înghesuim iar.
În tot acest vacarm, în care este necesar mult talent să trăiești așa cum vrei și din care îți trebuie multe aptitudini să te extragi când vrei, se întâmplă viața, cu toți oamenii ei. Să fie oare toleranța acea capacitate indispensabilă care să ne ajute să conviețuim armonios?
A tolera poate fi privit drept a îngădui, a permite o situație nefavorabilă nouă să se întâmple, sau a suporta o persoană care nu ne este pe plac să…fie.
Aceasta poate fi persoana de culoare care tocmai s-a angajat în firmă, cuplul de același sex de pe rândul din față de la cinema, cobzarul de etnie rromă care abia își face loc în metrou, rudele ei care sunt permanent nemulțumite de tot ce faci sau rudele lui care mereu ar fi făcut lucrurile mai bine.
Putem include practic aproape pe oricine, funcție de starea interioară sau contextul în care ne aflăm.
Câte lucruri de tolerat, așa-i? Nu, nu-i așa, iar rândurile de mai jos încearcă să ne aducă un pic mai aproape de ce înseamnă cu adevărat acceptarea unor persoane sau a unor situații neplăcute, desigur fără a ne pune într-un pericol inutil.
Ce putem face pentru a ne crește toleranța? Nimic! Pentru că nu toleranța este cea care trebuie dezvoltată, ci capacitatea fiecăruia dintre noi de a-l observa conștient, dar detașat pe celălalt, de a înțelege că existența și valorile celuilalt nu au nevoie de recunoașterea noastră pentru a fi sau pentru a se manifesta, întocmai precum nici noi, cu tot ceea ce suntem, nu avem nevoie de validarea celor din jur pentru a fi așa cum suntem.
Nu toleranța este cea care trebuie dezvoltată, pentru că ne poate juca feste. Ne poate pune tiptil pe o pozitie de superioritate, în care noi, cei buni, îi tolerăm pe cei mai slabi sau mai rătăciți.
Percepută în acest fel, toleranța implică o ierarhie în care cei de mai sus îi tolerează pe cei de mai jos, adică fix ce ar trebui evitat.
La fel cum ar trebui evitat așa zisul «dat la schimb» (eu te accept așa cum ești doar dacă și tu mă accepți așa cum sunt) care presupune să existe mereu ceva de dat, un compromis pe care poate cel mai slab din ecuație nu îl poate face, pur și simplu pentru că nu are cu ce.
A fi bun și tolerant nu pot coexista. A fi bun, deschis, primitor și respectuos, da!
Când ne gândim că trebuie să tolerăm pe cineva, acest lucru presupune deja un efort care s-ar putea să ne irite încă de dinainte de prima interacțiune cu persoana în cauză, ceea ce nu face bine nimănui.
Nu mai bine încercăm să interacționăm deschiși la minte, având curiozitatea de a afla cum se văd lucrurile și din papucii celuilalt?
Iar dacă nici măcar nu este necesar să ai vreo legătură cu situația sau persoana respectivă, nu mai bine continuăm să fim ancorați în noi înșine și în prezent?
Acceptarea veritabilă, naturală, fără efort, a unei împrejurări sau a unui om, neprimejdios și totuși fără a fi pe gustul nostru, presupune o tranziție de la toleranță la recunoșterea faptului că suntem mulți și diferiți și cu toate astea continuăm să fim.
Că situații sunt multe și diferite și, că ne bucură sau nu, ele continuă să fie. Poate părea un lucru banal de facut, dar nu este, căci toți purtăm brățările unor stereotipuri șirete care se activează de cele mai multe ori automat. Nu trebuie să fim toți la fel și de aceea nu este nevoie de toleranță.
Dar este nevoie să-l conștientizăm pe celălalt, să-l vedem fără să-l judecăm. Să înțelegem că nu există un adevăr universal cu privire la cum se trăiește viața. Că toți suntem aici să…încercăm viața.
Bine, bine, dar cum ajungem să vedem, să simțim lucurile așa? Prin educație și autoeducație! Da, nu ne este comod, dar tocmai ieșirea din starea de letargie și confort este cea care ne poate aduce în diversitatea din care și noi facem parte și la care și noi contribuim și după care, dacă stă să ne gândim bine, aproape toți tânjim.
De Elena Constantin, psiholog, psihoterapeut în formare, consilier psihologic
Tel.: 0726.622.356
Foto: shutterstock.com
