Cum putem gestiona anxietatea sociala
Anxietatea sociala se traduce prin anumite temeri fata de situatii sau persoane cu care intram in contact. Iata ce inseamna, de fapt, cum se manifesta si cum o putem controla.
Simptomele anxietatii sociale
Anxietatea sociala poate avea diverse manifestari si simptome, pornind de la cele emotionale, comportamentale ajungand pana la cele fiziologice.
Emotional si comportamental se manifesta ca frica intensa si inexplicabila de a fi in preajma unor persoane pe care nu le cunosti sau de a fi in locuri in care e multa lume.
Se poate manifesta ca teama de situatii in care poti fi analizat si judecat, ingrijorarea ca te-ai putea face de ras sau ca ai putea fi umilit in public sau ca altii s-ar putea sa observe ca esti anxios.
Evident, astfel de manifestari duc la afectarea activitatilor zilnice precum sunt munca, scoala sau multe alte preocupari care inainte aduceau placere si relaxare.
Comportamente precum evitarea anumitor situatii din teama de a nu te face de rusine, firca de a fi in centrul atentiei, inclusiv evitarea contactului vizual cu alte persoane, sunt indicii ale unei anxietati sociale.
Aceasta vine insotita si de simptome fizice precum inrosirea fetei , transpiratie exagerata, tremuraturi sau frisoane si dificultatea de a vorbi. Poate cuprinde inclusiv palpitatii, batai puternice si accelerate ale inimii sau senzatia de gura uscata.
Efectele anxietatii sociale
Fiind o tulburare care ne invalideaza o parte semnificativa a vietii, respectiv relatia cu ceilalti, ea se bazeaza pe cateva trasaturi asupra carora trebuie sa invatam sa intervenim.
In primul rand, avem de corectat stima de sine scazuta si dificultatea de a fi asertivi. Trebuie sa invatam sa renuntam la autocritica excesiva, dar si la hipersensibilitatea la critica venita din partea altor persoane.
Este important de precizat faptul ca anxietatea sociala afecteaza gandirea, dispozitia si comportamentul.
De altfel, comportamentele disfunctionale mentin tulburarea si pot crea, la randul lor, o serie de probleme. Intre acestea se numara abandonul scolar sau pierderea locului de munca, dificultati in a incepe si a mentine o relatie intima si in dezvoltarea unei cariere profesionale.
Examinarea gandurilor si a sentimentelor
Multi oameni se simt neputinciosi in a-si schimba modurile familiare si anxioase de a gandi, a se simti si a actiona. Unii devin foarte anxiosi de fiecare data cand prezinta ceva in fata unui public sau cand participa la diferite evenimente, pe cand altii nu au nici o problema de acest fel.
Persoanele cu anxietate sociala sunt intotdeauna ingrijorate despre ce ar putea ceilalti oameni sa creada si sa simta despre ei.
Ii preocupa excesiv aspectul lor, ceea ce spun sau ceea ce gandesc. In principal, ei sunt “chinuiti” de gandul ca ar putea parea prosti sau incompetenti.
Pentru a evita sa faca greseli, isi creeaza un set de planificari si liste mentale interminabile pe care isi propun sa le atinga in ceea ce fac. De fiecare data cand lucrurile nu corespund cu ideea optima din mintea lor, anxietatea lor creste vertiginos.
Obiceiurile mentale provin din experienta
Cercetarile demonstreaza ca exista o serie de factori implicati in dezvoltarea anxietatii sociale, precum factorii biologici, factorii de mediu, factorii familiali, etc.
Un rol important il are, asadar, familia (sau cei apropiati), prin transmiterea unor mesaje care pot deveni „baza” pentru dezvoltarea acestui tip de anxietate.
In general, persoanele cu anxietate sociala provin din familii in care parintii au fost hiper-protectivi, transmitand astfel mesajul ca persoana nu este suficient de competenta pentru a face fata situatiilor prin forte proprii. Totodata, copilul primeste mesajul ca modul in care ceilalti te percep este foarte important.
Nevoia de schimbare
Pentru a confrunta fricile si a invata noi metode de a gestiona anxietatea, trebuie sa te impingi dincolo de zona de confort prin cautarea de noi responsabilitati si prin participarea activa la diverse evenimente.
Este indicat ca persoanele anxioase sa invete ca, in interactiuni sociale, frica lor de a fi criticate si facute de rusine nu se materializeaza.
Pe masura ce ei acumuleaza aceste experiente pozitive noi, incep sa se accepte din ce in ce mai mult pe ei insisi si sa aiba o incredere crescuta in propria persoana.
Bineinteles, pentru a ajunge aici, trebuie facut un prim pas. Iar acesta inseamna indrazneala si obiective simple si usor de atins.
Odata indeplinite, treptat, se seteaza obiective mai ample. Un rol important este si acceptarea greselilor. Cu totii le facem si trebuie sa invatam sa le acceptam ca parte din viata, nu ca tragedii.
Cu rabdare, intelegere si acceptare de sine, putem invata sa depasim aceste bariere pe care ni le-am construit.
Deseori, sfaturile si sprijinul unui terapeut vin in sustinerea initiativelor noastre. Daca situatia cu care ne confruntam ne copleseste, putem apela la un specialist.
De Oana Alexandra Brie
Foto: shutterstock.com