Cum sa ne gestionam propriile atitudini

Anumite manifestari si atitudini ne definesc atat de mult, incat incetam a le mai judeca si le luam ca pe un firesc propriu. Uneori, suntem multumiti de ele, fiindu-ne benefice; alteori exageram, pierzandu-ne in excese. Cum setam balanta si care sunt partile negative ale trasaturilor cu care ne-am obisnuit?

 

Mandria, orgoliul, ingamfarea

Evident, exista un potential pozitiv al mandriei, care denota o buna stima de sine si valorizarea propriei persoane. Este un ideal pe care cu totii ar trebui sa stim sa il manifestam si sa-l manevram cat mai coerent si capabil.

Poate fi o recunoastere a propriilor succese, a realizarilor personale, dar si un standard pe care ni-l setam in pri­vin­­ta persoanei noastre.

Cu toate acestea, evident, exista si o exagerare a acestei manifestari, caracterizata printr-o lipsa de flexibilitate, de acceptare, de negociere si compromis: orgoliul.

Psihoterapeutul Laura Simona Ciocoiu afirma ca „frica naste orgoliul si, astfel, orgoliul devine «cel mai iubit copil al fricii». Mandria are conotatii pozitive si genereaza creativitate, pe cand orgoliul genereaza, de cele mai multe ori, blocaj.

Totusi, nimic nu este eminamente bun sau rau, astfel ca putem vorbi de conotatii pozitive si negative pentru fiecare dintre ele.

Mandria, de exemplu, poate genera momente in care te relaxezi atat de mult, incat poti cadea in partea negativa. Asa cum putem pierde persoane dragi, relatii importante daca suntem manati orbeste de orgoliu.

La baza gestionarii adecvate a manifestarii orgoliului sta o intelegere de sine si o capacitate de constientizare ridicata, un coeficient ridicat al inteligentei emotionale. Este important sa stii sa evaluezi felul in care te simti – increzator sau temator.

Yin si yang se combina, viata nu e numai alba sau neagra, exista si culori, chiar si situatiile negative au ceva pozitiv in ele. Exista aceasta dualitate permanenta, prezenta in orice situatie, persoana, lucru.

Din perspectiva orgoliului, cand ceva nu este in regula si lucrurile se desfasoara intr-o directie negativa, asta poate sa ne atentioneze ca ceva din noi a generat situatia si, astfel, devenim mai constienti de propria persoana, corectand anumite defecte“.

Daca am stabilit ca mandria tine de increderea in sine, orgoliul, pe langa frica, inseamna si o exacerbare a propriului eu. „De multe ori, mi s-a intamplat sa ma manifest cu incapatanare si foarte orgolioasa in relatia cu iubitul meu.

El, mai conciliant din fire, cred ca mi-a acceptat aceasta latura. Toate, pana la un punct, in care era sa pierd totul, considerand ca este mai important sa fie ca mine si sa fie acceptata pozitia mea.

Imi era, in realitate, teama sa nu pierd relatia sau sa nu fie autentica si supracompensam prin atitudine. Atitudine care m-a adus foarte aproape de ceea ce imi era teama.

Cand mi-am acceptat vulnerabilitatea si am inteles ca dreptatea nu este doar la mine, am putut remedia. Intr-o relatie, anumite compromisuri sunt sanatoase, iar orgoliul poate deveni daunator“, afirma Corina, 32 de ani.

 

Intre conciliant si de-a dreptul submisiv

Te lauzi ca lasi mereu de la tine, ca iti place armonia si ca esti foarte tolerant. Te situezi la granita dintre cele doua. Uneori, sa fii conciliant inseamna sa ajuti un proces sa se deruleze mai cursiv, sa nu nasti anumite piedici, sa intervii precum un liant.

Alteori, in spatele atitudinii tale, poate sta teama de critica, de respingere, de judecata din partea celorlalti. Pentru a evita aceste temeri, preferi sa lasi prea mult de la tine, atat incat sa nu te mai manifesti autentic, sa iti reprimi dorinte si sa ascunzi puncte de vedere.

„A fi conciliant presupune o anumita maleabilitate, o atitudine impaciuitoare, intelegatoare, dar care implica si o luare de pozitie cu exprimarea parerilor si trairilor personale.

Cred ca am putea vorbi aici si despre o intelegere empatica, si despre o comunicare asertiva“, afirma Laura Simona Ciocoiu. „O persoana submisiva poate lucra cu ea insasi pentru a-si schimba atitudinea si a avea un raspuns adecvat situatiilor care apar.

Atat timp cat devenim constienti de tipul de comportament (submisiv, predominant conciliant), putem spune ca am facut primul pas in gestionarea si modelarea acestei caracteristici personale.

Urmatorul pas este sa solicitam ajutorul unui psihoterapeut, care sa ne ajute sa lucram cu aceasta submisivitate intr-un spatiu terapeutic, unde poate fi explorata in siguranta. Acest tip de raspuns apare in copilarie si, datorita experientei, tiparul se consolideaza in timp.“

„Eu mereu m-am considerat genul de persoana care evita conflictele si care stie sa renunte pentru a salva o relatie sau macar o situatie anume.

Treptat, insa, mi-am dat seama ca sunt frustrata, ca nu spun ceea ce am de spus si ca ma cenzurez prea mult de dragul altora.

Imi era teama sa spun ce am in minte sau ce simt, intrucat as putea avea de pierdut. Mai mult, am constatat ca ajunsesem sa nu contez prea mult si sa nu fiu luata in calcul in anumite situatii sau decizii.

Atunci am hotarat sa risc, sa imi asum posibilitatea ca, ceea ce am de spus, sa nu fie neaparat pe placul celorlalti, dar cu toate acestea sa fiu mai autentica.

Nu este usor, simt intens teama in anumite situatii, dar este mai putin frustrant decat atunci cand taceam. Totusi, am momente de confuzie, cand ma gandesc daca este una dintre situatiile in care trebuie sa ma manifest sau sa fiu impaciuitoare. Cred ca mai am de invatat“, recunoaste Mirela, 29 de ani.

 

Sa ne educam inteligenta emotionala

„Malcolm Gladwell spunea ca, de fapt, succesul in viata, nu este dat de un IQ foarte mare. Mai importante sunt prezenta sau absenta unor calitati: inteligenta emotionala, creativitatea, perseverenta, la care se adauga dorinta de a munci.

Astfel, dupa cum arata relitatea, un copil creativ va avea mai multe sanse de reusita in viata. Inteligenta emotionala este educabila, iar persoanele care isi dezvolta aceasta inteligenta se reechilibreaza si se adapteaza mai usor la situatii neprevazute.

Inteligenta emotionala faciliteaza si atitudinea creativa, necesara rezolvarii de probleme si gasirii unor solutii noi, adecvate situatiilor dificile“, spune Simona Laura Ciocoiu.

Este foarte importanta constientizarea propriilor emotii, acest lucru demonstrand o buna atentie acordata propriei persoane, introspectie si totodata acceptare de sine. Negarea lor, ignorarea ne impiedica sa construim relatii cu cei din jur si sa ne intelegem pe noi insine.

„Inteligenta emotionala necesita o serie de abilitati. In primul rand, presupune cunoasterea emotiilor personale (constientizarea de sine – recunoasterea propriilor sentimente, identificarea si diferentierea unui sentiment, a unei emotii, a unei stari).

Include si gestionarea emotiilor (adecvarea lor la situatie, o mai buna adaptare, dezvoltarea rezilientei si depasirea obstacolelor si dificultatilor).

Un rol important il joaca motivarea de sine (directionarea emotiilor catre un scop, catre anumite obiective, cu eliminarea impulsivitatii), empatia (recunoasterea emotiilor in ceilalti) si gestionarea relatiilor (interactiunea cu ceilalti, negociere, rezolvarea conflictelor).“

 

EQ si IQ

Incepem sa ne construim inteligenta emotionala inca din copilarie, in functie de raporturile si relatiile pe care le avem cu parintii.

Daca acestia sunt in contact cu propriile emotii, daca sunt atenti la sentimentele noastre, daca ne ajuta sa ne exprimam si sa ne recunoastem starile, ne vom educa de mici in acest sens.

Evident, acesta este un proces continuu, iar pe parcursul vietii putem lucra la acest aspect pentru a ni-l dezvolta mai mult. Pentru a ne mentine o atitudine echilibrata si a beneficia de pe urma acestui tip de inteligenta, putem totusi evita sa o folosim pentru a manipula anumite situatii.

„Inteligenta emotionala poate fi imbunatatita prin programe de dezvoltare emotionala. Asa cum am mentionat mai devreme, exista si reversul medaliei, astfel ca putem vorbi si de latura intunecata a inteligentei emotionale: atunci cand aceasta este utilizata cu scopul de a manipula, de a obtine avantaje.

Astfel, in urma unor studii realizate, s-a demonstrat ca persoanele cu un comportament dominant se folosesc de inteligenta emotionala pentru a obtine beneficii in interes propriu, si chiar in detrimentul celorlalti“, spune psihoterapeutul Simona Laura Ciocoiu.

 

Sunt asertiv sau sunt nepoliticos?

Multi dintre noi traiesc aceasta dilema in exprimarea anumitor opinii, ganduri sau trairi: sa fie asertivitate sau lipsa de politete? Intrebarea, evident, apare atunci cand ceea ce avem de spus nu este neaparat in acord cu opiniile interlocu­to­rului sau cu situatia in derulare.

Cu toate acestea, li­mita este data de consideratia pe care o aratam opiniilor si sentimentelor celorlalti. Este firesc si corect sa ne exprimam punctul de vedere, dar sa o facem intr-o maniera care nu ofenseaza interlocutorul si nu incearca sa para o impunere.

„Ca sa iti dai seama cum poti comunica asertiv, este im­portant, in primul rand, sa delimitezi stilul de comuni­care sau tipul de comportament.

Acesta poate fi pasiv, agresiv sau asertiv (care reprezinta calea de mijloc). Comportamentul agresiv este, evident, perceput ca nepoliticos, iar uneori, chiar si cel pasiv poate fi perceput astfel (cand persoana evita sa discute problema, refuza sau se retrage din comunicare).

Uneori, chiar si o atitudine asertiva poate fi perceputa negativ, atunci cand interlocutorul este imatur afectiv: si nu poate sau nu vrea sa accepte un alt punct de vedere, ori cand capacitatea empatica a acestuia este redusa.

Pe scurt, esti asertiv atunci cand: exprimi ceea ce simti, fara sa-l acuzi pe celalalt; asculti activ si acorzi atentie spuselor celuilalt; folosesti un ton relaxat, calm, expresii constructive, pozitive si cautati impreuna solutii.

Trebuie sa eviti sa-l critici si sa-l blamezi pe celalalt si sa te exprimi clar, fara ambiguitati, atat la nivel verbal, cat si corporal.“

 

Laura Simona Ciocoiu este psiholog si psihoterapeut

Centrul de Psihoterapie si Dezvoltare Personala „Laura Ciocoiu“

Tel. 0723.366.515

www.consiliere-psihoterapie.ro

Foto: shutterstock.com