Cum stapanim stresul

Stresul la varf

„Un altfel de stres apare la cei din conducerea organizatiilor, fie ca vorbim de un chiosc de covrigi sau de o multinationala“, observa Sorin Ene. „Omul din varful piramidei este ras­punzator pentru toate aspectele, asa ca deseori incearca singur sa controleze totul. Cand ai un chiosc mai merge, dar sa vrei sa controlezi personal 1000 de oameni uneori este o utopie.

Poti incerca, dar implicarea in toate amanuntele va plasa prea multe responsabilitati pe umerii tai. Subordonatii vor veni sa te anunte sau vor cere aprobarea pentru toate amanuntele, vei pierde timp si (abia) in final vei vedea ca ai incercat imposibilul. Va fi prea tarziu: nimeni nu va vrea responsabilitatile pe care singur ti le-ai asumat si oamenii vor continua sa-ti ceara aprobarea pentru cumpararea de gume de sters. Indiferent ce face fiecare la locul de munca, un lucru nu poate fi schimbat: cele 24 de ore ale unei zile.

Daca un om petrece 12 sau 16 ore la serviciu in loc de 8, ziua nu se lungeste corespunzator. Timpul petrecut in plus este luat din alta parte (recreere, familie, prieteni). Acest deficit de timp liber este de fapt minusul de incarcare a bateriilor personale. Si, cum o baterie de telefon mobil insuficient incarcata dureaza putin si telefonul „moare”, la fel persoana suprasolicitata in cele din urma cedeaza. La un moment dat incepem sa fim mai neatenti, mai irascibili, cu goluri de memorie mai dese si mai de durata, somnul este neodihnitor, dimineata ne trezim mai obositi decat seara, capul ne doare mult mai des si mai tare, ceafa u­ne­ori parca are cutite in ea, spatele doa­re de nu putem sa respiram.

Si pentru ca toate cele de mai sus trebuiau sa poarte un nume, europenii ii spun neurastenie, iar americanii – sindromul oboselii cronice”. Asadar munca noastra are de suferit de pe urma ineficientei gestionari a resurselor noastre interioare.

Apreciaza-ti valoarea profesionala

Identificarea mecanismelor noastre de aparare contra stresului nu este suficienta pentru a contracara tensiunile de zi cu zi din firma. Nici relaxarea si nici dominarea anxietatii nu mai sunt de ajuns. O solutie este cunoasterea drepturilor la locul de munca, un instrument extraordinar de afirmare de sine.

Daca cineva este in stare sa spuna: „Asa ceva nu intra in atributiile mele“, atunci presiunea va disparea si se i se va respecta ras­pun­sul ferm. A ne cunoaste valoarea pe piata muncii ne asigura in mod egal si o protectie fantastica impotriva tuturor criticilor care ni s-ar pu­tea aduce. Prin urmare, gandeste-te constant la demisie, cauta-ti per­manent de lucru, actualizeaza-ti CV-ul. Aceasta atitudine pozitiva in esen­ta inlatura teama de concediere.

Nu mai astepta de la serviciu implinirea nevoilor de ordin afectiv, intelectual, fizic sau social. Nu face din locul de munca un scop in sine, ci un mijloc pentru realizarea proiectului tau de viata si de fericire personala.

Recunoasterea motivelor de stres

• Ritm alert de lucru sub presiune.
• Performanta ca valoare fundamentala a firmei.
• Punerea la avizier, chiar laudativa, produce ravagii.
• Absenta definirii sau definirea defectuoasa a unui post favorizeaza incertitudinea.
• Noutatea: fuziuni, reorganizari, noi proceduri si, bineinteles, noi tehnologii.
• Frustrarea: organizatiile actuale ne obliga adesea sa renuntam la proiecte aflate in derulare, ceea ce ne perturba emotional.
• Nerecunoasterea meritelor: putini directori sunt capabili sa recunoasca valoarea colaboratorilor lor.
• Conflictul de valori: sa fii obligat sa vinzi un produs pe care nu il apreciezi poate avea consecinte devastatoare.
• Relatiile interpersonale: cu ierarhia, cu colegii, dar si cu clientii si utilizatorii, din ce in ce mai pretentiosi, agresivi, chiar violenti.

Marie Laure Durand-Uberti
Adaptarea Adriana Mocca.