Cum sunt romanii

De curand, Sandra Pralong, cunoscuta drept unul din cei mai activi oameni ai societatii civile de la noi, a lansat o carte care este, in sine, un interesant proiect de studiu psihologic. Ea si-a intrebat amicii de alte nationalitati care traiesc in Romania de ce iubesc tara asta si pe romani. Raspunsurile sunt un exemplu de perceptie, pe care ar fi bine sa o luam in calcul atunci cand vorbim despre noi insine si identitatea nationala.

Cartea Sandrei Pralong „Mai romani decat romanii” vorbeste despre felul cum ne vad altii, strainii, cei care ne percep cu un ochi critic sau, dimpotriva, plin de admiratie. Cum suntem noi, romanii, de fapt? Ce ne defineste? Avem oare o perceptie corecta asupra sinelui? Faptul ca ne criticam reciproc si ne degradam eforturile, ca suntem sceptici si credem ca nu iese treaba din diverse motive… asa o fi?

De ce suntem atat de pasivi in fata a ceea ce ni se intampla? De ce facem haz de necaz? Este umorul acesta ceva bun sau e doar un mecanism de aparare, care ne face sa fim defensivi si sa nu luam atitudine concreta atunci cand mai simplu e sa te amuzi de ceea ce ti se intampla? Strainii vin cu perspective noi, fiecare din unghiul sau de abordare, marcat de particularitatile psihologiei nationale specifice.

Daca Rupert Murray e un britanic pragmatic, intrigat de faptul ca romanii pun raul inainte si in felul acesta nu se mobilizeaza energetic suficient, Joaqin Bonilla, un mexican cu temperament solar, crede ca acest cult al tineretii si modelelor imprumutate de aiurea este ceea ce ne face sa ne pierdem de noi insine.

Rupert Wolfe Murray locuieste in Bucuresti si este director pentru relatii publice si operatiuni in Europa pentru Castle Craig Hospital. (castlecraig.ro)

„Am venit pentru prima oara in Romania in 1986 si a fost ingrozitor. Nimeni nu voia sa vorbeasca cu mine. M-am intors la inceputul anilor ’90 si de atunci am lucrat aici ca jurnalist, voluntar, manager de proiecte ale UE, realizator de filme documentare si, mai nou, ca reprezentant al celei mai bune clinici de tratare a dependentei din Europa.

Redactorul-sef al revistei Psychologies m-a intrebat: «Care sunt trasaturile psihologice distinctive ale romanilor?». Raspunsul imediat este ca romanilor le lipseste increderea in sine, ceea ce creeaza o multime de probleme. A avea incredere in tine este ca si cand ai avea o superputere. Este una din cerintele-cheie pentru a avea succes in orice domeniu, celelalte fiind concentrarea si efortul sustinut. Concentrarea este deosebit de importanta in ziua de azi, in epoca smartphone, cand exista atatea distractii.

Romanii nu au incredere in ei pentru ca sunt obisnuiti ca, acasa, la scoala, la lucru, sa respinga si sa ridiculizeze orice idee noua, sugestie sau initiativa. Rezultatul este o cultura a cinismului si negativismului. Ma intalnesc cu asta in fiecare zi: daca sugerez cuiva o idee noua, e respinsa («nu se poate!») inainte de a fi terminat de vorbit. Totul se face «asa cum trebuie». Acest lucru se traduce intr-un dispret excesiv cu privire la Romania insasi.

De cate ori n-ati auzit ca economia s-a dus de rapa («au distrus totul»), ca toti oamenii bogati sunt corupti, ca nu poti obtine un loc de munca fara relatii si ca singura speranta este sa pleci in Occident, unde totul e perfect? Lipsa de incredere in sine inseamna sa te crezi gras(a), urat(a), plicticos(asa) si prost imbracat(a). Ceea ce te face tinta ideala pentru publicitate: pentru ultima moda vestimentara, electronica si pentru alte obiecte pe care „e musai sa le ai“ – mai toate promitand sa te faca atragator(oare), incantator(oare), sofisticat(a).

Eu sper ca, intr-o buna zi, romanii sa se bucure de binecuvantarea increderii in sine. Oriunde ma uit, vad dovezi ale succesului lor: cea mai importanta zona din Londra (Docklands) este administrata de un roman, ca si taxiurile din Bruxelles. Oamenii de afaceri moderni din Romania sunt extraordinari si tocmai am citit o pagina intreaga din ziarul britanic The Guardian care lauda Dacia Sandero. Elevii de aici sunt mai bine pregatiti decat cei din Marea Britanie, numai ca profesorii si parintii se poarta cu ei intr-un mod care le distruge increderea in sine. Iar profesorii si parintii fac asta pentru ca, la randul lor, li s-a distrus increderea in ei insisi.“

Joaquin Bonila, executive creative director/managing partner la compania de publicitate Wunderman

„In primul rand, eu nu sunt expert in domeniul comportamentului uman sau al psihologiei, in general. Dar cumva eu inteleg ceea ce vor oamenii sau ce se intampla daca nu imi fac bine treaba. Sunt un bun ascultator, in fiecare zi le ascult dorintele clientilor mei, asa, ca intr-o terapie ce dureaza mai mult de 50 de minute – cel putin atata stau eu la sedintele mele de terapie (ce chestie, merg la terapie si scriu acum despre psihologia romanilor, nu e ciudat?!).

Ideea e ca eu creez idei si concepte ce vor interactiona cu targetul selectat din randul romanilor. Si romanii se impart pe categorii de varsta – important, de vreme ce noi ne adresam unor oameni mai in varsta. Si atunci ar trebui sa ne gandim la influenta trecutului si a comunismului asupra lor.

Apoi mai ai pe cei de varste mijlocii, care spun ca acest regim politic a avut ceva efecte asupra lor, si care compara ceea ce au pierdut, cu alegerile pe care le aveau de facut in trecut. Publicul tanar e deschis la minte, insetat de lucruri noi, dar, cu toate astea, majoritatea valorilor lor sunt influentate de parinti sau de bunici. Acesta e un public interesant, care afecteaza domeniul publicitatii, in care lucrez eu.

In 12 ani, am tot creat mesaje pentru aceste grupuri, amintindu-le nostalgia televiziunii alb-negru si pe Alexandru Bocanet sau vreo campanie creata de copiii care voiau sa se adreseze parintilor lor. Aici, un personaj important i-a influentat, o femeie care a jucat un rol important in vietile lor. Si la voi trecutul are un rol crucial in crearea de reclame, ma refer la Tamara Buciucianu si rolul ei de profa de matematica in Ani de liceu…

Daca revenim in 2013, trebuie sa marturisesc ca am mereu discutii si brief-uri de creatie pentru brand-uri ce se adreseaza celor tineri, de 18-20 de ani. Brief-urile ajung sa fie similare si ne dam seama ca aceasta generatie este lipsita de ceea ce aveau parintii, adica de valori, de surse de inspiratie… Cand m-am mutat in Romania, aveam putin peste 30 de ani si e momentul in care orice tanar barbat descopera cine e cu adevarat. Si am avut surpriza sa descopar ca ajung intr-o tara unde sunt considerat batran si depasit si ca nu am nimic de oferit…

Ma bucur sa pot spune ca aceasta perceptie a mai trecut in decurs de o decada, romanii incep sa realizeze ce rol important are varsta. Experimentele pe care le fac, incepand cu varsta adolescentei catre 30 de ani, ii fac sa isi dea seama spre ce se indreapta si cum vor trece de pragul de 40 de ani care ii sperie, dar care e decada acceptarii si intelegerii deciziilor pe care le-ai luat pana atunci.

Este si vremea cand oamenii de succes se bucura de viata, si cei care nu au reusit pana atunci, realizeaza ca se pot reinventa. Asadar, tinerete nu inseamna doar 18 sau 20. Asta e ceea ce vad eu traind printre romani, invatand de la ei si incercand sa le imprumut un pic de optimism mexican, ceea ce lor le lipseste.“