Cum te programezi pentru nefericire

Chiar daca ne aduce suferinta, nefericirea este, de multe ori, o stare pe care o intretinem singuri, o autosabotare cu beneficii ascunse, motivatii multiple si un mecanism complex.

In copilarie facem achizitii hotaratoare pentru viitor, caci invatam de la parinti cum arata si cum se comporta adultii. O mama anxioasa, neincrezatoare, pesimista si care renunta usor in fata provocarilor vietii, va oferi copilului sau un prim model de „om mare“.

Parintele deprimat, anxios, nefericit cu propria viata nu va avea disponibilitatea sa-i ofere atentie si afectiune copilului, sa fie atent la nevoile sale, sa stie sa-i raspunda potrivit.

Copiii care au avut un parinte depresiv, vor dezvolta, la randul lor, depresie, adictii (de alcool sau droguri) si vor manifesta comportamente antisociale.

Fericirea si nefericirea vin din copilarie, dintr-un set de calitati interioare pe care parintele il pune la dispozitie, atat prin exemplul pe care il ofera, cat si prin felul in care se conecteaza cu copilul.

Micutul invata cum sa faca fata provocarilor, cum sa treaca peste ceea ce il supara, cum sa gaseasca singur solutii pentru diferitele probleme, cum sa obtina ce isi doreste etc.

Desi bazele inclinatiei noastre spre fericire sau nefericire se pun in copilarie, ca adulti avem controlul schimbarii si al propriei vieti.

 

Autosabotare

Ceea ce gandim determina ceea ce simtim, astfel nu este de mirare ca ajungem sa ne programam nefericirea. Daca in mod constant gandurile noastre urmeaza firul pesimismului si al gandirii catastrofale („numai mie mi se putea intampla…“, „niciodata nu voi putea sa…“, „de ce trebuia sa mi se intample tocmai mie?“), vom fi in permanenta tristi, dezamagiti, anxiosi, nemultumiti.

Programarea fericirii nu inseamna gandire magica pozitiva („trebuie sa-mi repet in fiecare zi cat sunt de frumoasa si inteligenta, iar viata mea se va schimba ca prin minune“), ci presupune eforturi constiente si perseverente pentru a-ti da seama ce nuante au gandurile tale, ce-ti transmit, la care se adauga intentia si vointa de a le schimba („numai mie mi se putea intampla“ versus „mi s-a intamplat lucrul acesta nedorit si voi vedea ce pot invata din el“).

De cele mai multe ori, stima de sine scazuta si sentimentul lipsei de valoare nu ne dau voie sa fim fericiti pentru ca, la nivel inconstient, „stim“ ca nu meritam lucrul acesta.

 

Beneficiile ascunse ale nefericirii

Ascunsi dupa zidul gandirii pesimiste, nu ne asumam riscul iesirii din zona de confort. Uneori este mai usor sa spunem ca oamenii sunt rai, ca nu ne putem baza pe ei, ca altii au avut noroc sau cineva i-a ajutat in viata, ca am avut parte numai de tristete si obstacole, ca altcineva hotaraste cum decurg lucrurile (presedintele, Dumnezeu, seful de la serviciu, familia), decat sa ne asumam propriile decizii si eforturi.

In plus, prin mentinerea starii de nefericire obtinem atentie si abia atunci ne simtim cu adevarat „vazuti“ de ceilalti.

 

Predispozitia catre nefericire

Ne-au furnizat oare parintii modele de adulti optimisti, echilibrati si increzatori in fortele proprii, in ceilalti si in viata? Au stiut sa ne incurajeze independenta, increderea in sine si in lume? Constientizam „mostenirea“ primita?

Ne aflam in intregime sub controlul ei sau dimpotriva? Desi putem fi predispusi sa vedem viata si pe noi insine mai optimist sau mai pesimist, ca adulti avem intotdeauna control nu neaparat asupra evenimentelor care ni se intampla, ci asupra felului in care dam semnificatie evenimentelor si alegem sa ne raportam la ele.

 

Dependenta de nefericire

Pentru unele persoane, nefericirea este ca un drog. Putem vorbi despre o de­pendenta, adica despre un pattern de gandire pesimista, atunci cand ne men­tinem singuri in rolul de victima, cand  refuzam sa fim fericiti:

lucrurile merg bine, dar suntem incontinuu nemultumiti sau facem orice pentru a ne sabota si a aduce drama in viata noastra.

Aici este vorba despre credinta inconstienta, adanc inradacinata din copilarie, conform careia nu meritam sa fim fericiti, iubiti si apreciati.

 

Reteta nefericirii

Comportamentul prin care ne inducem constant nefericirea tine de vesnica focalizare pe ceea ce nu merge bine sau nu a mers bine in viata noastra.

Oricand ne simtim coplesiti de nefericire sau insatisfactie este bine sa notam pe hartie lucrurile pentru care suntem recunoscatori, tintind perioada care tine de trecutul recent si de prezent.

Aceasta tehnica, banala in aparenta, ne ajuta sa vedem lucrurile din perspectiva recunostintei, a energiei hranitoare, fara dezamagire, insatisfactie, ura sau tristete.

Reteta nefericirii este personalizata si ne-am perfectionat-o in timp. De aceea, este bine sa analizam cu atentie si maxima sinceritate nu evenimentele care ni se intampla, ci felul in care reactionam noi la ele.

 

Influenta mediului

Este dovedit deja ca nivelul de nefericire si tendinta de a cumpara din ce in ce mai multe lucruri sunt strans legate intre ele.

Consumerismul incurajeaza aparitia personalitatilor narcisice, care cauta incontinuu atentie si validare din exterior si al caror intreg comportament poarta amprenta nevoii de prestigiu si de putere, pentru a-si masca lipsa de incredere.

Daca ne uitam in jurul nostru, consumerismul este ridicat la rangul de valoare (sa avem cat mai multe haine, masini, case etc.), se pune accent excesiv pe infatisarea fizica, pe competitie si comparatie, cu orice pret si prin orice mijloace.

O persoana careia nu ii este clar cine este si ce reprezinta, cu o stima de sine foarte scazuta, infometata de atentia si validarea celorlalti, se va compara incontinuu si va tinde sa fie asemeni celor care par puternici, frumosi, bogati, cunoscuti social.

Intrucat alearga dupa ceva iluzoriu, care nu vine din interiorul sau, va fi mereu tinta nefericirii.

 

Nevoia de control si perfectionism

Daca nu suntem multumiti de realizarile personale, pentru ca lucrurile nu au iesit conform standardelor autoimpuse, adica perfect, nefericirea si insatisfactia se insinueaza incet si sigur.

Nevoia de control ascunde asumarea in exces sau incapacitatea de asumare a responsabilitatilor, in tandem cu anxietatea ca nu ne vom ridica la inaltimea asteptarilor pe care chiar noi le-am stabilit.

Perfectionistul nu va fi niciodata multumit de ceea ce a obtinut si mereu va vedea minusuri in realizarile sale.

 

Increderea in sine si in oameni

La baza nefericirii gasim, cel mai adesea, lipsa de incredere in sine. Este vorba despre acei oameni care adopta rolurile de infranti sau resemnati in fata vietii, care nu cred ca au puterea de a influenta ceea ce li se intampla.

Mai exista si cei care, la un moment dat, au fost tradati, iar de atunci nu au mai putut acorda incredere nimanui. Si-au construit un zid de protectie, ce a alimentat si mai mult neincrederea si nefericirea.

Relationarea implica riscuri, dar si inimaginabile satisfactii, trebuie doar sa ne „deschidem“, chiar daca ne lasam la vedere, vulnerabili, umani.

 

Ce este de facut?

Starea de nefericire ne transmite un mesaj pretios despre ce trebuie sa rearanjam in prezent sau in viitor, astfel incat sa fim din nou multumiti de noi si de viata noastra.

Asadar, sa ne „ascultam“ nefericirea, sa fim curiosi, nu critici, legat de ceea ce are sa ne spuna. Nefericirea ne mentine conectati la lucrurile pentru care suntem recunoscatori si care ne fac placere.

Poate fi vorba despre faptul ca suntem sanatosi, ca avem un serviciu care ne permite o anume stabilitate, ca parintii ne sunt inca in viata etc.

Din aceasta zona de recunostinta si multumire, putem privi cu adevarat spre ceea ce ne-ar face fericiti si care sunt directiile pe care le avem de urmat.

Insa o stare permanenta de nefericire se poate traduce prin depresie, iar in acest caz este bine sa mergem la psiholog. Incurajarile celor din jur sau minimalizarea suferintei va adanci si mai mult izolarea si singuratatea pentru ca ne vom simti neintelesi.

De asemenea, trebuie sa fim atenti sa nu alunecam in „complexul salvatorului“, sa incercam sa salvam din propria nefericire pe cineva apropiat.

Este important sa lasam persoana respectiva sa-si traiasca nefericirea si sa iasa din ea atunci cand va fi pregatita.

 

De Patricia Stan, psiholog clinician, tel. 0728 196 242. E-mail:
[email protected]