De ce e bine si placut sa radem
Ironia
Dincolo de rasul simpatic, atragator, sau de umorul cumsecade, mai exista si cel aparent.
De ce ii ironizam pe cei din jurul nostru atunci cand consideram ca o merita? Raspunsul vine tot din partea evolutionistilor.
Steven Pinker, psiholog evolutionist, considera ironia o adaptare sociala. Ea este o arma fina, care ne ajuta sa ii sugeram cuiva ca ne simtim jigniti, agresati de acesta, fara a suporta costurile unui conflict real.
Victoria, 34 de ani, medic, isi aminteste: „Mama m-a invatat intotdeauna ca unui om ii poti spune orice in gluma. Este modul cel mai elegant si mai sigur de a te descarca.
Daca el alege sa inteleaga o aluzie sau o mica ironie, este prefect; primul pas spre rezolvarea conflictelor cu el a fost facut.
Daca nu, oricum totul era spus in gluma, deci nu are de ce sa se simta afectat“.
Rasul, crearea unui context comic, zambetele, umorul, toate acestea pot fi mecanisme psihologice bune in diferite contexte sociale, dar si personale.
Hazul de necaz
Cristian Georgescu, trainer si psihoterapeut in consiliere experientiala individuala si de grup, vorbeste despre modul in care este vazut umorul ca mijloc de aparare in psihanaliza freudiana.
„In lucrarea sa Cuvantul de spirit si raportul sau cu inconstientul, Sigmund Freud studiaza umorul asa cu il putem gasi in piese de teatru sau opere literare.
Prin termenul «spirit», el se refera la umorul «premeditat», gandit in prealabil si transmis intr-un tip de mediu sau altul.
Desi gasim si aici informatii relevante, eseul sau din 1927, Umorul, discuta mai mult umorul spontan, asa cum apare in conversatiile cotidiene.
Ceea ce ne atrage in mod deosebit atentia este felul in care trateaza «geneza beneficiului de placere umoristica», pe care il pune pe seama principiului economic.
Despre ce este vorba? Freud ia ca exemplu situatia unui pungas care este dus la spanzuratoare intr-o zi de luni, iar acesta exclama: «Iata o saptamana care incepe bine».
Autorul continua prin a explica cum ar percepe un ascultator situatia de fata. Pungasul are, in acel moment, potentialul trairii unui afect negativ puternic, cu care ascultatorul va empatiza.
El neaga insa aceasta stare: nu da voce emotiilor sale si nu le comunica siesi sau celor din jurul sau, ci recurge la umor.
Astfel, este scutit de «risipa afectiva», care ar fi survenit odata cu confruntarea trairilor sale reale.
„Fara indoiala, esenta umorului consta in aceea ca ne economisim afectele pe care le-ar prilejui situatia si trecem peste aceasta cu o gluma despre posibilitatea unor astfel de manifestari“, afirma Freud in Comicul si umorul.
Umorul este unul dintre multele mecanisme de aparare descrise in psihanaliza, fiind considerat o arma defensiva sanatoasa.
O doza de umor ne poate ajuta sa trecem cu succes peste situatii critice, iar autoironia ne dezvolta un psihic adaptabil, deschis la noi informatii si capabil sa se adapteze la schimbari in mediul sau.
Teoria rasului, la Henri Bergson
Rasul are trei trasaturi fundamentale, sustinea filozoful Henri Bergson: este inteligent, aminteste de ce este uman si este neutru emotional.
Radem pentru ca intelegem o anumita structura a unor evenimente care ne sunt povestite, pe care le vedem, le auzim intamplandu-se altora.
O facem insa numai atunci cand nu suntem partasi la ele din punct de vedere afectiv. Nu noi suntem cei care aluneca pe o banana in comediile clasice si nici cei speriati in secventele de tip „camera ascunsa“.
Rasul este produsul ratiunii reci, detasate de orice implicare emotionala, credea Bergson.
In Filozofia rasului, ceea ce ne face sa ne punem pe ras, sustine el, este intalnirea – plina de contraste si imprevizibil – dintre rigiditatea „mecanica“ si flexibilitatea, mobilitatea presupusa de tot ce este uman si viu.
Iata, deci, de ce ne amuzam cand oamenii cad alunecand pe o coaja de banana: ei devin, spontan, victime ale legilor obiective si necrutatoare ale gravitatiei, pentru ca uita – subiectiv, emotional – sa fie atenti pe unde merg.
Ne amuza, prin urmare, inertia sau, dimpotriva, graba inteligentei confruntate cu un eveniment oarecare.
Radem si cand noi, privitori neimplicati si obiectivi, recunoastem emotia, vie si plina de surprindere, a celui care, confruntat cu o anumita situatie, ii cade victima intr-un fel sau altul pentru ca pur si simplu nu a priceput la timp ce i se intampla.
