De ce facem shopping in loc de terapie
„Aveti in terapie oameni care isi rezolva problemele emotionale la shopping? Ce le spuneti ca sa-i dezvatati?” Asta am intrebat trei psihoterapeute, prietene ale revistei. Iata ce povestesc.
Miruna Stanculescu – „Legatura stransa dintre shopping si emotii…”
„Am avut mai rar clienti la terapie care sa fi declarat, de la prima sedinta, ca asa isi rezolva ei (fie el sau ea) problemele. Dar asta nu inseamna ca nu este o metoda destul de des intalnita de rezolvare aparenta (a se citi «evitare») a problemelor emotionale.
Inseamna doar ca nu este perceputa neaparat ca fiind una. Tipul acesta de comportament are de trecut de linia fina dintre «sunt la moda» si «am o problema», linie incomod de trecut, de vreme ce doar varianta din urma se lasa cu ceva de rezolvat.
Pe de alta parte, am vazut in cabinet, nu o data, ca echilibrarea emotionala are ca efect renuntarea la comportamentele de compensare (shopping-ul fiind unul dintre acestea).
Amuzant este ca renuntarea la cumparaturi poate fi, in prima faza, sursa de ingrijorare («Inainte, imi petreceam macar o zi din week-end la cumparaturi; acum, nu mai ajung asa de des… Sa fie ceva cu mine?»)
Asadar, ca psihoterapeut, intalnesti deseori situatia in care mersul la cumparaturi devine comportament de compensare prentru o problema emotionala.
Il intalnim mai rar ca motiv explicit de apelare la psihoterapie, pentru ca are nevoie sa afecteze serios viata individului pentru a fi perceput ca o problema.
Fie probleme financiare, fie numarul de achizitii, ceva are nevoie sa devina o problema vizibila. Chiar si atunci, de cele mai multe ori, problema nu e semnalata de persoana care o experimenteaza, ci de familie sau de partenerul de viata.
Ajungem aici prin legatura stransa dintre shopping si emotii. Cele doua sunt conectate chiar inainte de a pleca la cumparaturi.
Pana la urma, o reclama se bazeaza pe comunicarea de emotii si oricare dintre noi ajunge sa asocieze o marca si cu un anumit tip de imagine sau de personalitate.
Daca adaugam aici si inclinatia noastra catre actiune (vrem sa obtinem ce ne dorim), devine logic cum ajungem sa credem ca vom putea capata statut social, fericire sau incredere in noi prin intermediul cardului de credit.
Asadar, mersul la cumparaturi poate avea, cel putin aparent, o motivatie rationala, dar actul cumpararii unui lucru anume este aproape intotdeauna unul emotional.
Comportamentele adictive, in general (inclusiv dependenta de cumparaturi) sunt un semn de fuga din calea unui anumit set de emotii declansate de lipsa a ceva.
Fie ca vorbim de tristetea generata de lipsa unei relatii semnificative sau de anxietatea declansata de o stima de sine scazuta (sau orice altceva), devine tentant sa le ascunzi in spatele unui act social incurajat si acceptat (shopping-ul).
Putem astfel obtine un beneficiu de rapid, adica momentul de fericire generat de achizitia unui obiect anume. Care, insa, se consuma repede si este inlocuit de vinovatia generata de cheltuieli care nu se justifica, realist vorbind.
In acest moment, am de ales intre alternativa neplacuta a reintoarcerii la problema reala, care ma preocupa, sau la cautarea unui nou moment de fericire.
Asa ajung sa ma invartesc intr-un cerc comportamental, in care alternativa emotionala pozitiva tine putin si costa mult, dar pare mai avantajoasa, pentru ca cealalta, negativa, este inalt inconfortabila, desi gratuita.
Eu cred mult in psihoeducatie, adica in explicarea principiilor din spatele reactiilor noastre si a mecanismelor care ne ajuta sa cooperam cu realitatea.
Asa ca primul pas este sa fac transparent mecanismul prin care ajungem sa simtim nevoia sa achizitionam stima de sine, bucurie sau incredere in propria persoana de la mall. Si nu numai mecanismul in sine, ci si inutilitatea lui.
De cele mai multe ori, acest lucru ajuta persoana sa accepte ca are nevoie sa adreseze cauza emotionala care determina comportamentul ca prim pas, iar apoi sa gaseasca un comportament de inlocuire mai potrivit si adaptat la viata de fiecare zi.“
Miruna Stanculescu este psiholog expert in psihoterapie cognitiv-comportamentala si hipnoterapie
Alina Stepan – „M-a parasit iubitul? Nu-i nimic, ma duc la mall.“
„Departe de a fi un comportament derizoriu, rezolvarea conflictelor emotionale prin debuseele oferite de mersul la cumparaturi incepe sa fie din ce in ce mai des intalnita in randul clientilor cabinetelor de psihoterapie.
Cu atat mai mult, cu cat mediul comercial devine din ce in ce mai ofertant. Este un mod relativ usor de mascare a imposibilitatii de moment de a accepta si gestiona sentimente de durere sau disconfort emotional si, pana la urma, de nesatisfacere a unei dorinte.
Subconstientul deplaseaza atunci sursa gratificatiilor dinspre o persoana sau o situatie, spre cumparaturi.
Compensatoriu, cumparaturile ofera un mod simplu de a ne oferi placere imediata si usoara in locul celei care ne-a fost refuzata.
Confort, placere, gratificatie, rasfat – iata ce cauta (si uneori gaseste, chiar daca pentru scurta vreme) un om care a fost ranit, refuzat, indepartat.
De multe ori, in alt plan si intr-un mod aproape existential, shopping-ul poate avea un rol teleologic, in sensul ca poate compensa lipsa unei directii, a unui scop in viata, a unui sens, prin umplerea unui vid existential.
Intr-o oarecare masura, terapia prin shopping se inrudeste cu hoarding-ul (comportamentul de acumulare compulsiva de obiecte).
Ambele presupun o deplasare a sursei de satisfactie dinspre o persoana sau o relatie care le refuza (persoana aceea poate fi chiar pacientul insusi!), catre un obiect fizic al dorintei, mai usor de obtinut.
Rezolvarea conflictelor emotionale prin shopping este vazuta ca un debuseu lipsit de risc pentru neimplinirile personale acumulate.
Terapia in cabinet reia procesul invers. Ea presupune identificarea insatisfactiei curente, inventarierea asteptarilor neimplinite si ajutarea clientului sa isi gaseasca beneficiile emotionale ale actului de cumparare, care nu apartin neaparat acelui act.
Clientul este rugat sa faca paralele cu tipurile de asteptari emotionale pe care le are fata de persoane si relatii din viata lui sau a ei, asteptari care sunt refuzate, negate sau respinse de catre cealalta persoana.
In multe situatii, dupa trecerea euforiei momentului cumparaturilor, apare sentimentul de vinovatie cu privire la cheltuirea unor sume mari de bani.
De asemenea, odata ajunsi acasa, obiectele cumparate isi pierd aura din magazin si par banale sau chiar inutile.
Intarirea eului, dezvoltarea unor mecanisme de coping si aparare cu un grad mai mare de maturitate etc. sunt unele dintre directiile pe care se lucreaza in cabinetul de psihoterapie cu aceasta categorie de clienti.“
Alina Stepan este director la Ipsos Romania si psihoterapeut la Mind Essence
Cristina Elena Lupascu – „Cand shopping-ul este o metoda de reglare a anxietatii, el nu va putea fi un leac real…“
„Nu am pe cineva exclusiv cu problema cumparaturilor… «terapeutice». De multe ori, oamenii vin la terapie fara sa stie exact ce e in regula si ce nu e in regula in viata lor. Si e firesc sa fie asa.
Cel mai probabil, cei cu o problema evidenta cu cumparaturile, iau acest lucru ca pe o gratificare, ca pe ceva pe care il merita, pentru ca au o «stare proasta» sau pentru ceva ce «trebuie» sa indure permanent.
Asa ca sunt slabe sansele, in acest caz, sa constientizeze ca ar fi o problema cu foamea lor de cumparaturi, cand pare mai degraba un leac pentru ei.
Cand shopping-ul este o metoda de reglare a anxietatii, el nu va putea fi un leac real, ci mai degraba un analgezic, care ne «acopera» durerea, dar nu o vindeca.
Dorinta de a cumpara ceva pentru sufletul nostru poate fi ceva relaxant, nevinovat. Nu ceea ce facem e neaparat problema, ci motivul pentru care o facem.
Iar acesta merita investigat in functie de impactul pe care il are asupra noastra: cat de important e acel lucru pentru noi, ce suntem dispusi sa sacrificam pentru a-l avea, ce beneficii ne aduce in realitate?
Sa construim un exemplu. Clara (un nume aleatoriu) este o femeie frumoasa, mereu imbracata ca din cele mai noi reviste de moda.
Are un serviciu decent, insa i-ar placea sa faca mai mult cu viata ei, simte ca poate face ceva pe cont propriu, dar sotul ei, sub diverse pretexte, unele chiar plauzibile, nu ii permite.
Adora sa mearga prin magazine sa isi cumpere haine si, desi primeste reprosuri din partea sotului ca este prea cheltuitoare, ele sunt facute intr-o maniera care mai degraba incurajeaza acest lucru.
Sotul Clarei adora sa se afiseze cu ea, asa ca, desi mesajul verbal descurajeaza «defectul» ei, cel non-verbal il incurajeaza.
In cazul Clarei, cumparaturile ascund de fapt o nevoie de confirmare a propriilor valori. Ea are nevoie de sustinerea cuiva, de validarea, confirmarea ca e bine sa faca acel ceva.
Este important pentru ea sa actioneze astfel. Daca ar face ceva independent, ar risca sa greseasca, sa atraga critici asupra ei, sa nu mai fie o sotie buna, un om bun, sa devina foarte anxioasa, sa piarda controlul.
Astfel, singura sustinere pe care o primeste si care o valideaza ca persoana, este cand face cumparaturi «pentru ea».
In felul acesta, satisface vanitatea sotului ei si se alege cu o stare de bine din faptul ca isi face sotul fericit, deci este o nevasta buna, mai mult, e un om bun. Stima de sine a fost pacalita de un ego satisfacut.
Barbatul ei nu e vinovat de nerealizarea sotiei. Foarte probabil, nici el nu-si intelege nevoile reale din spatele anumitor comportamente.
Nu din partea celor din jurul nostru trebuie sa vina increderea de care avem nevoie, ci din noi. Acest comportament (in care suntem incapabili sa avem succes, pentru ca ceilalti nu cred in noi si alegem sa facem ce-i multumeste pe cei din jurul nostru) este unul specific copiilor.
Ei aleg sa faca anumite lucruri in functie de aprobarea parintilor lor. De cele mai multe ori, aceste alegeri si aprobari au loc la nivel inconstient, motiv pentru care sunt si atat de greu de descifrat in viata adulta.
Nevoia reala nu e aceea de shopping. Aceasta este doar o nevoie exterioara, care ne satisface egoul. Este important sa revenim acolo unde ni s-a rupt firul si sa il reinnodam.
Acolo unde am incetat sa ne mai ascultam sinele si am ales ca ceilalti stiu mai bine decat noi ce ne trebuie. Nevoia autentica va fi aceea care ne va mangaia sinele; este in interior.
In cazul Clarei, nevoia de confirmare din spatele comportamentului ei poate fi un punct bun de plecare in rezolvarea multor probleme care se leaga intre ele.
Insa acest punct nu va arata ca o linie de start in terapie, ci poate iesi la suprafata in o mie de moduri, de fiecare data la fel de greu de descoperit. Nevoile nu sunt niste balauri care ne tin departe de fericire.
Trebuie doar descoperite cele autentice, respectate si constientizate. Si depasite sau adaptate atunci cand vedem ca ele erau mai degraba potrivite la trei ani.“
Cristina Elena Lupascu este psihoterapeut cu practica privata
Foto: shutterstock.com
