Un psiholog căruia îi place tarotul! Sună bizar? Iată-i argumentele…

Eugen Hriscu este psihiatru și psihoterapeut pasionat de… tarot. Iată-l explicând ce anume poate aduce tarotul în ajutorul omului.

„Am început acest text așa: «Când oamenii află de interesul meu pentru cărțile de tarot, primesc adesea o privire mirată și întrebarea dacă eu chiar cred în așa ceva…».

Apoi așa: «Era în urmă cu mai mulți ani când, la o petrecere, cineva a adus un pachet de cărți de tarot. Deși…» Când mi-a devenit clar că nu va fi ușor să încep a scrie despre tarot, că această devoalare a unui interes pentru o zonă umbrită de temeri și prejudecăți este ea însăși împovărată de nesiguranță, am decis să apelez chiar la subiectul acestui text.

Citește și:

6 lucruri pe care le poți face pentru a scăpa de stres și oboseala mentală

4 moduri eficiente de a scăpa de anxietate

Cum să scriu despre tarot? – am întrebat tarotul. Am ales un pachet de cărți de tarot realizat recent de o artistă din Venezuela, Beatriz Inglessis (deși cunoscut încă din secolul al XV-lea, tarotul este un instrument viu, reinventat și redesenat în cadrul aceluiași sistem de 78 de cărți, de nenumărați artiști și graficieni).

Și o etalare simplă de trei cărți așezate una după alta, apoi încă o carte deasupra, indicând ce ar fi de făcut, și încă o carte dedesubt, pentru direcția pe care să nu o iau.

A rezultat următoarea imagine: Imaginile așezate în linie forțează mintea să formuleze un sens, cum din litere se construiește un cuvânt sau din cadrele de pe peliculă un film, adică o poveste.

Acest efort narativ este, în parte, declanșat de imaginile înseși și apoi continuat de narator, pe baza conținuturilor propriei minți – este un exercițiu de proiecție.

Testul Apercepției Tematice, de exemplu, oferă o serie de planșe în care sunt surprinse diferite scene și personaje, persoana testată fiind chemată să formuleze o poveste despre ce s-ar putea petrece în scena respectivă, cum s-a ajuns acolo și cum ar putea continua.

În tarot, povestea se creează legând imaginile între ele. Pornind de la cele trei cărți, aș putea să construiesc următorul enunț:

pentru a intra în Lumea tarotului (prima carte, Lumea) și pentru a ajunge să o iei în stăpânire (cartea a doua, Împăratul), este nevoie să-i cunoști regulile (cartea a treia, cunoscută și sub numele de Papa, tradițional asociată cu regulile și dogmele).

O formulă simplă care cristalizează o direcție de reflecție și de acțiune. Și este, probabil, o direcție bună, pentru că, tradițional, cărțile sunt asociate cu puteri supranaturale și clarviziunea, care nu necesită reguli, doar inspirație.

Dar există reguli în tarot și voi vorbi pe scurt despre ele: cele 78 de cărți sunt tot atâtea imagini sau simboluri, unele sunt mai puternice și impun respect, precum cele 22 arcane majore, purtând nume ca Nebunul, Împăratul, Moartea, Spânzuratul, Soarele sau Luna;

alte 40 de arcane minore (de la 1 la 10, în patru suite – cupe, dinari, bastoane și săbii) vorbesc despre lucruri mai lumești, fiecărei suite fiindu-i atribuit un domeniu al experienței umane – relațiile, banii, munca și, respectiv, sănătatea sau suferința.

În final, cele 4 suite sunt populate și de câte 4 figuri – paj, cavaler, damă și rege, în care cel care zăbovește asupra cărților poate vedea oameni reali din viața sa sau elemente ale propriei sale personalități (regele e un simbol al împlinirii, în timp ce un paj e abia un început de dezvoltare).

Pot fi folosite toate cele 78 de cărți sau doar arcanele majore. Poți extrage o carte sau mai multe. Cărțile pot fi lăsate libere, să construiască o poveste, sau li se pot aloca semnificații predefinite.

În structura de mai sus, am convenit că o carte va semnifica ce e de făcut și celalaltă – ce nu ar fi de făcut. The Chariot (Trăsura) este reprezentată tradițional ca având doi cai, unul alb și unul negru, imaginea vorbind despre abilitatea necesară pentru a ține laolaltă forțe contradictorii.

M-a dus instantaneu cu gândul la situația mea – psihoterapie și tarot, doi cai care nu sunt obișnuiți să tragă în același ham. Și totuși, nu este tarotul o formă de psihoterapie de dinainte de psihoterapie?

Oamenii au avut mereu întrebări, angoase, alegeri imposibile de făcut. Cei care astăzi venim în cabinetul de psihoterapie, am fi ajuns în secolul al XVII-lea la un preot care deschide cartea sau doar are un sfat bun la îndemână și darul ascultării în liniște, la un înțelept al satului, la o cititoare în cărți.

«Ideea de bază atunci când participăm la crearea a ceea ce îmi place să numesc povești utile pentru oamenii care au nevoie de îndrumare, se întemeiază pe premisa că un pachet de cărți poate fi considerat o unealtă pentru a descrie ceva pentru care nu avem cuvinte, dar pe care am dori să o vedem cristalizându-se sub ochii noștri» (Elias C., 2015, p.23).

A descrie acel ceva pe care persoana îl simte, dar pe care nu îl poate numi (the unthought known, Bollas C., 1980) nu este acesta sensul psihoterapiei? Mintea operează cu imagini, fie ele icoane, cărți de tarot sau meme.

Visele sunt o colecție de imagini asupra cărora psihanaliștii se apleacă aidoma cititorului în cărți de tarot, căutând un sens. Metaforele sunt imagini cu imensă putere de sugestie și de condensare a ceea ce este trăit.

Cu toții înțelegem ce vrea să însemne tichia de mărgăritar așezată pe o mândrețe de cap fără păr. Și imaginea unei reprezentante de sex feminin a ordinului suinelor privind cu îngâmfare din vârful unui copac ne ajută să descriem, într-o secundă, situația politicianului român proaspăt avansat într-o funcție importantă.

Suntem ființe văzătoare (peste două treimi din activitatea noastră cerebrală este dedicată văzului) și mai mulți neuroni sunt dedicați văzului, decât tuturor celorlalte simțuri la un loc.

Înțelegem lumea prin imagini și tot la imagini apelăm când lumea din jur încetează să mai aibă sens pentru noi. Tarotul este o colecție de imagini pentru cei care vor să construiască sensuri. Niște imagini cu o formidabilă tradiție.

Cât despre ultima carte, Justiția, cea care ar fi trebuit să indice ce să nu fac în acest articol, am interpretat-o ca fiind un îndemn la a nu argumenta, a nu încerca să conving de valoarea de adevăr a tarotului.

El este (doar) o colecție de imagini care, împreună, pot da naștere la povești generate la interfața dintre forța de sugestie a icoanei și experiența de viață a privitorului.

Și se mai spune că întreaga noastră identitate, ceea ce numim «eu» este (doar) o poveste pe care o spunem și respunem și o rescriem constant, pe măsură ce ascultăm povești noi. Asta e tot!

P.S. Există o tradiție: ca la finalul unei ședințe să fie cercetată ultima carte din pachet, cartea din Umbră. Oare ce ar putea să însemne această figură care se pregătește să facă voios pasul în abis? Cine ar putea să fie Nebunul?“

Foto: Shutterstock