De ce înjurăturile au rol terapeutic
Nu cred că există om pe lumea asta care să nu fi înjurat vreodată – poate călugării tibetani crescuți de mici la mânăstire, dar, și ei, cine știe ce au zis uneori în gând… Că suntem în trafic, ne-am lovit de pat la degetul mic ori o problemă de serviciu ne scoate din minți, scoatem la iveală arsenalul creativ sau concret de injurii. Când ne ajută asta și când nu?
De ce unii înjură mai mult
Cel mai probabil, pentru că unii oameni sunt mai furioşi decât alţii. Sau poate pentru că unii dintre noi sunt mai creativi decât alţii;
Citește și:
Dezvoltare personală: 3 lucruri pe care nu e niciodată târziu să începi să le faci
Cum devine narcisismul o formă de autosabotare
sau pentru că avem un anturaj mai „colorat“ şi atunci este parte din comunicarea şi identitatea găştii. Dar, de cele mai multe ori, înjurăm când se întâmplă ceva care nu ne este pe plac.
O altă percepție decât în trecut
Din percepţia mea populară (căci nu ştiu de vreun studiu făcut pe tema aceasta în România), mi se pare că am devenit mult mai toleranţi cu înjurăturile şi, de asemenea, nu ne mai ferim în faţa copiilor, astfel înjurăturile pierzându-şi din greutate.
Ţin minte că, în generală, dacă cineva gratula cu eticheta de „prost“ sau „proastă“ pe un coleg sau o colegă, fie urma un meci de box , fie o porţie straşnică de plâns şi asta, într-un cartier dintre cele sărace şi mărginaşe ale Capitalei. Astăzi, însă, surprinde limbajul foarte „expresiv“ întâlnit la tot colţul şi în toate păturile sociale şi culturale.
Diferențe dintre bărbați și femei
Cred că femeile mai mult blestemă, decât înjură. Era o vorbă din bătrâni: că bărbatul are puterea fizică şi femeia blestemul. Ştii tu, din categoria „săriţi-ar“, „întâmplaţi-s-ar“, „păţi-ai“ şi aşa mai departe.
Cred că, pe de altă parte, femeile nu sunt la fel de agresive în comportament şi atitudine precum bărbaţii şi atunci,vocabularul ameninţător şi jignitor este mai redus.
Într-un fel, înjurăturile sunt precum lătratul câinelui: omul care înjură nu muşcă sau nu muşcă atât de des. Un om cu adevărat agresiv nu-şi pierde vremea cu înjuratul. Ocara este folosită pe post de „stai la distanţă“ sau „o să ai de-a face cu mine“.
De aceea, dacă o să te uiţi în jur, prin cartier, o să vezi că cei mai duri dintre băieţi nu sar la gâlceavă şi înjurături, ci sunt relativ axați pe acţiune şi eficienţă, făcându-l pe cel din faţa lui să nu vadă roşu de furie, ci direct stele verzi.
A, şi ar mai fi o diferenţă: vei auzi mai rar o femeie înjurând cu folosirea terminologiei băgării de lucruri în lucruri, faţă de un bărbat. Cu toate acestea, graţie emancipării, am auzit uneori şi epitete masculine pe voci feminine…
Ce transmit înjurăturile
Un bărbat care înjură, cred că transmite slăbiciune şi faptul că limitele răbdării lui sau ale capacităţii de acceptare sau de înţelegere, sau de adaptare sunt greu încercate.
Nu cred că e vorba de putere când cineva scoate capul pe geamul maşinii şi „umple câteva frigidere de carne“ unui alt participant la trafic, dar stând cu uşa închisă şi cu piciorul pe acceleraţie.
Nu cred că se exprimă puterea nici când un temerar, depăşit de stresul emoţional al traficului, iese la bătaie precum pe vremea lui Gingis Han, şarjând vreun neatent sau răuvoitor.
Acestea sunt mai degrabă limite. Eu cred că partea bună a înjurăturilor este cea de supapă de presiune şi de exprimare a unei atitudini, chiar dacă într-un mod mai primar. Pentru că, să ştii, primar este şi eficient.
Când o femeie înjură, asta intră în conflict cu ideea de feminitate, de garoafe, trandafiri şi petale, de gingăşie şi imagine feminină, de puritate şi neprihănire.
Sigur că, de-a lungul timpului, s-a creionat câte o persona socială atât femeii, cât şi bărbatului. Şi sigur că unei femei nu-i stă bine în haine de golan, cum nu-i stă bine nici cu băutura în nas, la fel cum nu-i stă bine nici unui bărbat în aceeaşi situaţie.
Diferenţa nu este în substrat, ci în percepţie. Un bărbat beat este perceput mai bine, un bărbat care înjură e acceptabil, o femeie – nu.
De fapt, niciunul nu este în regulă, doar că, ţinînd cont de frecvenţă şi asocieri mentale, un bărbat este aşezat într-o poziţie privilegiată când este agresiv, iar o femeie, nu.
Pe de altă parte, cândva, înjurăturile făceau diferenţa între clasele sociale; acum, nu mai este cazul, iar diferenţele nu mai sunt vizibile. Înjuratul „ca la uşa cortului“, cum se spunea, este la fel de întâlnit la vilă, apartament sau palat, indiferent de etate, sex şi culoarea pielii.
Rolul social al vorbelor urâte
Sigur că un limbaj „colorat“ are farmecul lui. Înroşeşte obrajii domnişoarelor, aşază masculii în poziţii dominante, stârneşte râsul găştii, te face popular sau populară, în funcţie de context.
Şi, aşa cum aminteam mai sus, dacă toată lumea foloseşte „p-uri“ multe în anturaj, atunci cel care e pudic şi cumpătat, este exclus.
Până la urmă, suntem fiinţe sociale, iar înjurăturile fac parte din „penajul“ de impresionare sau ameninţare aflat la dispoziţia omului. La fel de bine avem situaţia în care „dacă înjuri, eşti de-al meu“.
Încearcă să mergi pe stadion cu un grup de cinci prieteni „la costum“, cu limbaj elevat și nivel de reputaţie ridicat şi să vezi acolo transformare!
Atât în comunicarea dintre ei o să apară cuvinte vulgare, cât şi în comunicarea emoţiilor, primele având rol de liant social, al doilea având rol de supapă de presiune şi exprimare.
Vulgaritățile sunt terapeutice
Când simţi un nod în gât, care trece numai pe bază de vorbe grele, când simţi că explodezi dacă nu dai drumul la „robinetul“ de vorbe de duh, atunci cred că înjurăturile au un rol terapeutic.
Nu cred că există om care să scape ciocanul din mână, când bate un cui, şi să spună „Doamne ajută“ – fireşte că are şi un rol terapeutic.
Înjurăturile nu mai au rol pozitiv…
…când sunt folosite să jignească, să umilească, să batjocorească, când sunt deplasate vizavi de rolul, locul şi contextul discuţiei.
Când sunt rodul mârlăniei, grosolăniei şi abuzului şi sunt folosite ca arme, nu ca eliberare, când sunt direcţionate împotriva cuiva şi nu menite să elimine o presiune.
De Alexandru Cojocaru, psihoterapeut analitic, tel.: 0724.539.589, www.alexandrucojocaru.ro, [email protected]
