Now Reading
De ce ne amintim mai bine intamplarile in care sunt implicate anumite emotii?

De ce ne amintim mai bine intamplarile in care sunt implicate anumite emotii?

Revista Psychologies

Amintirile insotite de o emotie puternica sunt deseori mai usor retinute decat unele episoade mai banale; ne amintim mai usor .primele. noastre experiente: prima iubire, primul premiu sau prima medalie castigata, prima piesa de teatru sau prima calatorie in strainatate.

memorie, emotie

Acelasi lucru este valabil si in cazul evenimentelor sociale socante (denumite .amintiri-flash. De catre Roger Brown si James Kulik [1977], de la Universitatea Harvard), care pot bulversa existentele individuale. Acestia considera ca, intocmai ca flashurile care lumineaza perspective ce urmeaza a fi fotografiata, un eveniment public exceptional pune in valoare o amintire personala.

Cercetarea lor este inspirata de ancheta organizata de o revista de tip Paris-Match in care niste personalitati erau intrebate ce faceau si unde se aflau atunci cand au aflat ca a fost asasinat presedintele Kennedy. In general, amintirile sunt foarte precise: „Julia era in bucatarie si manca supa”, „Billy se afla pe terenul de golf”, „Philippe participa la o cursa de raliu” etc. Acest fenomen fusese deja remarcat de Charles Blondel inca din 1934.“

Asadar, amintirile-flash implica rememorarea circumstantelor care coincid cu aflarea vestii depre un eveniment public important. Astfel, in ancheta lui Brown si Kulik, 39 de albi din 40 si 40 de negri din tot atatia au o amintire-flash privind asasinarea lui John Kennedy. Observam insa ca importanta politica a evenimentului este in functie de un anumit grup social, prin faptul ca negrii au mai multe amintiri-flash asociate cu asasinarea lui Luther King sau a lui Malcom X (lideri de culoare); situatia este inversa in cazul tentativei de asasinat a presedintelui american Gerald Ford sau al mortii generalului fascist spaniol Franco.

Concluzie

Neurobiologii (LeDoux, 1994) au aratat ca, in creier, in apropierea hipocampului, care permite inregistrarea noutatilor, este atasata o alta structura, amigdala (nu o confundati cu amigdalele din cavitatea bucala). Amigdala creierului are functia de a-i transmite acestuia daca evenimentul este fericit (pozitiv) sau trist (negativ). Atunci cand evenimentul suscita o emotie puternica (de exemplu, mania sau teama), un anumit tip de molecule este trimis la hipocamp, care de]ine cea mai bun capacitate de inregistrare a lor.

Astfel, experientele pe animale de laborator (soareci, sobolani) arata ca deprinderile asociate unor socuri electrice dureroase sunt mai rapide decat cele pozitive (hrana), iar memoria este, de asemenea, mai durabila.

Fara sa se stie din ce motiv, tatal lui Sacha Guitry a aplicat acelasi mecanism. Acesta din urma povestea ca, dupa ce a intalnit-o pe Sarah Bernhardt la sfarsitul unei piese, tatal sau i-a dat o palma chiar dupa iesirea din loja celebrei actrite: „Asta ca sa-ti aduci aminte, fiule, ca ai intalnit-o pe marea Sarah Bernhardt…”

Mai multe despre emotii si amintiri, in cartea

Experimente de psihologie pentru dezvoltarea persoanala, Alain Lieury, Editura Polirom

Experimente de psihologie pentru dezvoltarea persoanala

de Alain Lieury

Editura Polirom

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top