De ce sunt barbatii innebuniti dupa fotbal

Pentru pasionatii de fotbal, indiferenta este pacatul capital. Cand sunt la meci, barbatii tipa, plang, se agita ca niste copii, se imbratiseaza, beau, se injura… „Este adevarat, imi permit emotiile pe care in alte situatii nu as indrazni sa le exprim, fie ca ar fi la job, acasa sau chiar de fata cu unii prieteni“, recunoaste Laurentiu. Fanii fotbalului fac parte dintr-un clan, dintr-un grup, dintr-o religie. Stadionul e oare biserica timpurilor moderne? Vin sa-si aclame zeii, sa ii salute pe idolii lor, sa se roage pentru victoria lor. Luptand sau incurajandu-si echipa sa invinga, fanii dobandesc o identitate. Se joaca de-a razboiul, ca atunci cand erau mici.

In aceasta vreme, cand patriotismul este greu de inteles, „suporterismul“ este un „ritual de prindere din urma“. „Inainte, in timpul si dupa meci, e cam la fel: ne telefonam, organizam intalnirea si speram sa castige echipa noastra; in acest timp, participam; dupa ce se termina, il comentam, mancand ceva impreuna. Pasiunea celor innebuniti dupa fotbal nu se stinge niciodata. Ei traiesc cu intensitate fuziunea cu echipa, orasul, regiunea sau tara lor.

Acolo le sunt radacinile. „Am jucat fotbal de mic“, spune Marius Clonaru. „Simti ca intri in lumea celor mari, cu echipament, culori de acelasi fel. Pentru un baiat, e cel mai mare pas, face parte din lumea celor mari, din lumea eroilor lor. Orice copil intrebat acum de cine-i place, raspunde «Banel» sau mai stiu eu care. Face parte din lumea eroilor lui. Dar fotbalul iti preda fairplay, spiritul de echipa, loialitatea. Dar si metode rele, neortodoxe de a castiga: cum sa faultezi fara sa fii prins, iti cultiva agresivitatea, dar in sens pozitiv. Impartirea sarcinilor, e ca-ntr-o familie. Te simti in siguranta, ca ai spatele acoperit.“

Cine sunt fanii? „Regina Angliei tine cu Arsenal Londra. Beatles tineau cu Liverpool. Daniel Craig, noul Bond, e cu Nottingham Forest. Sean Connery e suporter Glasgow Rangers. Alain Delon e fan Paris St. Germain. Albert Camus a fost portar la echipa Riad Casablanca. Julio Iglesias a fost portar la Real Madrid. Papa Ioan Paul al II-lea era suporter AS Roma. Mussolini – al Lazio Roma“, mai spune Marius.

O adevarata subcultura

Aceasta apartenenta la un grup trezeste in ei sentimentul ca fac parte dintr-un trib in care ritualurile sunt codificate, in care se formeaza si se regasesc, totodata. La acest joc, barbatii sunt mai puternici decat femeile. Dupa Freud, faptul ca toti poseda un falus ii face sa aiba un sentiment de apartenenta la un grup, grup din care fac parte cei care au, in opozitie cu cele care nu au. Alte doua motive explica inegalitatea intre cele doua sexe, cu privire la acest sport: mai intai, o disponibilitate mai mica a femeilor (timp, bani, sentimente). Caci adevaratul suporter este fidel si „da o parte din el“, negandindu-se nici la timp si nici la bani. Apoi, o relatie diferita cu timpul.

Fotbalul se traieste pe moment, dar si in trecut. Iar pentru ca femeile sunt cele care dau viata, se proiecteaza mai mult catre viitor. Ele folosesc mai putin vocabularul jignitor, chiar grosolan, consi­derat „viril“ – marca unui adevarat suporter. Ele sunt mai putin sensibile la forta si solidaritate, care se regasesc la fanii fotbalului.

Dar ce gasesc barbatii in el?

„Fotbalul reuseste sa stranga alaturi, in acelasi loc si in acelasi timp, in primul rand pe suporterii fenomenului (chiar daca asta presupune recurgerea la mijloacele de comunicare pentru «cooptarea» multimilor). Evident ca ei sunt divizati in mii de «parcele» viu colorate (in functie de culorile clubului) sau in sute de «parcele» (daca ne referim la culorile nationalelor de fotbal antrenate in diverse competitii intra sau inter-continentale).

Ce cred eu ca este determinant in toata aceasta «miscare» a maselor este impartasirea unui sentiment de a­partenenta, traire comuna a oamenilor, intelesi ca fiinte sociale, precum si «inchinarea» lor la aceleasi simboluri (de la simple culori la logo-uri complicate si multiplicate pe echipamente sportive scumpe, de ultima generatie, aducatoare de venituri nebanuite). Strigatele, scandarile si refrenele, de cele mai multe ori ad-hoc construite, repre­zinta un alt mecanism de indentificare si apartenenta, relativ inedit pentru cineva din afara feno­menului“, spune Marius Strambeanu, sociolog si suporter el insusi.

„Urasc fotbalul“

Marian O., profesor de Litere, vine cu o opinie… adversa

„Urasc fotbalul! Sa ma uit la un meci, mi se pare insuportabil!“ Cand eram mic, am jucat de vreo doua ori, dar mi se parea ridicol sa alerg dupa o minge. Mi-a fost de ajuns…

Nu numai ca sporturile de echipa nu-mi plac, dar fotbalul scoate in evidenta niste «valori» masculine care nu-mi apartin: ideologia celui mai puternic, a violentei, a sovinismului. Nu-mi place nici raportul artificial de identificare cu echipa: «Am castigat!» De ce «noi am», nu am inteles niciodata.

Toate acestea, amestecate si cu reactiile de pe stadion, imi arata o imagine primitiva a omului, impotriva idealului meu de evolutie. In plus, fotbalul a devenit o imensa afacere, intretinuta prin aparitii mediatice necugetate, prezentand toate simptomele «unei culturi obligatorii». Iata un adevarat sistem de oprimare, din care eu nu vreau sa fac parte.”

„Microbul fotbalului ti se inculca, de obicei, de copil“

Neinteles de femei si de unii barbati, fotbalul e mai mult decat un hobby, e o religie. Cum se vede el din interior? Iata explicatiile lui Marius Strambeanu, sociolog si suporter…

Este fotbalul o… subcultura?
Marius Strambeanu: Cand vorbim de subculturi, in cazul fotbalului, personal, cred ca vorbim mai curand de „ultras“. Ce sunt ei? Plastic vorbind, daca in Romania exista un fenomen „ultras“, atunci drama lui este ca expira jeturi de violenta fara sa fi inspirat in prealabil vreo molecula de cultura. Conform credintelor de „utrasi“, izvorate, poate, paradoxal, de cele mai multe ori, din spirite cultivate si citite, dar im­patimite peste masura de microbul fotbal de la „peluza“, a fi „ultras“

Inseamna a fi mai mult decat un simplu suporter. Un suporter nu e in stare de atatea sacrificii si nu intelege patosul. „Ultras“ inseamna a-ti respecta adversarii care merita respect. Dar inseamna si sa pastrezi rivalitatile istorice. „Ultras“ inseamna a nu intoarce si celalalt obraz, ci a reactiona intotdeauna la provocarile si insultele factiunilor adverse. Mai inseamna sa nu ai prea multe legaturi cu cei din conducerea societatii si sa fii autonom in alegeri, gandire si mai ales in manifestari.

Cum se explica fidelitatea „pana la moarte“ fata de o echipa?
Microbul fotbalului ti se inculca, de obicei, de copil. Are legatura directa cu cei apropiati, familie, prieteni din copilarie, vecinatate, colegi de scoala, etc. Personal, am devenit suporter (si de atunci tin si sufar pentru aceeasi echipa de fotbal) in urma unei decizii. Mie mi-a placut echipa X pentru ca nu mi-a placut deloc de cel mai mare adversar al ei, echipa Z. Deci, se poate si asa, desi nu este tocmai un mecanism des intalnit.

Indiferent de ceea ce se spune, microbistii sunt consecventi fata de propriile pasiuni pentru ca isi regasesc identitatea si sentimentul de apartenenta alaturi de cei pe care ii considera „de-ai lor“, „de partea lor“. Astfel, se si explica de ce, de cele mai multe ori, ii poti auzi exprimandu-se la persoana I plural atunci cand vorbesc despre ultimele transferuri de jucatori realizate de echipa favorita sau de una dintre fazele incinse din timpul ultimului meci, pe care arbitrul a decis sa o judece in defavoarea „lor“.

Text de Iuliana Alexa
Foto: dreamstime.com