De ce vrem sa stim viitorul?

„Da, vad foarte bine, toate problemele voastre se termina!“ Cele doua prezicatoare cu har pe care le-am consultat mi-au prezis evenimente adevarate, pe care le putem anunta rezonabil oricarui jurnalist de varsta mea: propuneri profesionale, schimbari in cadrul redactiei la care lucrez, o carte, calatorii si, intr-un viitor mai indepartat, o despartire de sotul meu, dar, uf! o intalnire cu un alt barbat.

Astfel, am vazut aparand in jocul lor un baietel, o femeie pe care o voi ajuta, o alta mai in varsta, care, fara a-mi cere nimic, asteapta foarte multe de la mine, o a treia care ma invidiaza, un unchi, un verisor pe care nu il prea vizitez, dar cu care imi face mereu placere sa ma intalnesc.

Eu eram cea care trebuia sa atasez un nume acestor siluete, sa pun cap la cap faptele intre ele, astfel incat sa stabilesc o poveste coerenta. O consultatie seamana putin cu scrierea unui roman in doi.

Progresiv, textul prinde contur. Mai intai, copilaria care a determinat problemele din prezent, apoi viitorul, apropiat sau indepartat, in care aceste dificultati actuale vor fi rezolvate. Gratie imbunatatirii situatiei profesionale, gratie intalnirii cu dragostea, gratie nasterii unui copil…

„Da, da! Vad foarte bine, toate supararile iau sfarsit. Cartea asta inseamna triumful!“

Stiinta ce zice?

O echipa de psihologi (Jean Melon, Pascal Gregoire si Martine Stassart) de la Universitatea din Li¨ge, Belgia, a vrut sa distinga mecanismele psihologice in joc pentru clarvazatori, supunandu-i pe 12 dintre ei la testele de personalitate Rorschach si Szondi. „Se desprinde foarte clar la ei o capacitatea de a prezenta stari de constiinta modificate, un refuz visceral al instinctelor lor agresive si convingerea ca au un dar, ca fac parte dintre cei alesi.“

In opinia celor trei cercetatori, aceasta certitudine este o ramasita a sentimentului de atotputernicie care il anima pe copil. Totusi, clarvazatorii prezinta o personalitate suficient de socializata si capacitati de autocritica care ii impiedica sa cada in delir.

Clientul este pentru ei, prin definitie, o fiinta aflata in suferinta, care are anumite lipsuri si ale carei defecte trebuie surmontate. Am putut sa constat acest lucru in timpul anchetei: prezicatoarele nu apreciaza clientii care vin din curiozitate, ca turisti. Ei trebuie sa simta o suferinta. Trebuie sa „merite“ consultatia: printr-o temere suficient de verbalizata, care va interpela idealurile de reparare ale persoanei.

„Sora dvs. are un yorkshire“. Aceasta anecdota, destul de tulburatoare, mi-a fost relatata de una dintre prietenele mele: „Ii arat tigancii o poza cu sora mea. Ea imi spune atunci: «Vad ca aceasta tanara are un caine, un caine mic, de altfel o catelusa, as spune ca este un yorkshire. Isi face multe griji pentru sanatatea ei, dar eu nu vad nimic grav». Este adevarat: sora mea are un yorkshire in varsta de zece ani, care este pe punctul de a orbi.

Dar cred ca aceasta neliniste pe care tiganca a simtit-o la sora mea este, de fapt, a mea: sora mea tocmai iese dintr-o depresie si sufera de singuratate. Atunci cand o aud cum se nelinisteste pentru catelusa, imi spun ca daca i s-ar intampla ceva acestui animal, ar fi insuportabil pentru ea. De altfel, trei luni mai tarziu, sora mea l-a intalnit pe barbatul vietii ei, iar acest lucru, clarvazatoarea nu l-a vazut!“

In opinia psihanalistei Elisabeth Laborde-Nottale, fiecare poate exprima starea de constiinta care face viziunea posibila, cu ocazia unei sedinte de sofrologie, de relaxare sau de vizualizare. In favoarea acestei stari de „transa“ lejera, clarvazatorul vede defiland sub ochii sai un fel de vis in stare de reverie.

Reprezentari, simboluri, nume proprii sau de locuri se impun, pe care se forteaza sa le descifreze. El se intoarce la acest stadiu arhaic din copilarie, unde, pentru ca nu puteam vorbi, produceam imagini interioare, ideograme, care ne servesc la reprezentarea noastra proprie si la a ghici emotiile mamei – emotii captate in favoarea unei legaturi pe care Elisabeth Laborde-Nottale o califica drept „telepatica“.

Aceasta aptitudine de comunicare extrasenzoriala dispare, in general, atunci cand accedem la limbaj si devenim capabili de a stabili contacte gratie cuvintelor. Viitorii clarvazatori isi pastreaza aceasta capacitate si fac din ea un mecanism de aparare contra unui sentiment de nesiguranta permanenta, care face sa planeze mereu amenintarea unei dezintegrari a eului.