De unde se naste ura

Este ura o emotie sau o decizie constienta, rationala? Ce trebuie sa stim despre ea si care sunt cele mai frecvente greseli pe care le facem, fara sa vrem…

Incerc sa-mi aduc aminte cand am simtit prima oara ura pentru ceva sau cineva si sincer nu reusesc. Cu siguranta am imagini clare cu momentele in care eram furios ca nu-mi iesea ceva sau ma supara cineva. Din acest punct de vedere, eu cred ura si furia sunt ca doua surori.

Cu toate ca au un parinte comun, au radacinile foarte diferite. Ura pare mai degraba un lucru invatat din exterior decat trait autentic. Caci emotiile autentice pe care le-as putea enumera sunt furia, dezamagirea, tristetea, supararea, revolta interioara, dar nu ura.

In psihanaliza ura era definita ca o stare a sinelui care vrea sa distruga sursa nefericirii sale, iar in psihologia moderna ea este prezentata ca fiind o emotie intensa si de durata care exprima animozitate, repulsie, furie si ostilitate catre o persoana sau un grup.

Ura poate lua mai multe forme, pe de-o parte poate fi individuala. In acest caz ea este tintita si orientata catre o anumite persoana. Pe de alta parte putem identifica ura de grup, cum ar fi cea de rasa, de religie, de gen, de clasa sociala, de statut.

Ura este o deprindere invatata

Ura este invatata si transmisa din generatie in generatie. Ea poate fi legata de incapacitatea de a intelege, asimila, accepta si de a ne adapta la nou. Prima tendinta a omului in contact cu necunoscutul a fost teama, reactia la teama a fost fie fuga, fie confruntarea.

Dar aceasta adaptare la nou reprezinta doar un prim pas in constructia urii, pentru ca nimeni nu se naste urand pe cineva de alta religie, de alta culoare sau cu un alt istoric de viata.

Oamenii trebuie sa invete de mici prin imitatie aceste comportamente. Pana la urma, mediul are o importanta majora si aici ma refer deopotriva la familie, la anturaj, la societate si mai tarziu la partener sau ideologie.

Gandindu-ne antropologic, omul este inclinat spre iubire, mai mult decat spre ura. Pentru ca primul contact cu lumea se face prin intermediul mamei.

Mama care, in conditii normale, si-a dorit sa aiba copilul si vrea sa-i ofere caldura, protectie, hrana si atentie. Inclusiv in burtica mamei, copilul are in primul rand protectie si hrana.

De aceea consider ca primul contact cu lumea, la nivel inconstient se face detasat complet de orice sentiment de ura. In consecinta este important ca noi din postura noastra sa nu-i invatam pe copiii nostri sau pe cei din jurul nostru sa urasca.

Iubire si ura – fetete ale aceleiasi monede

Cu toate ca ura este invatata, s-a descoperit in urma mai multor studii comportamentale si neurologice ca atat ura cat si iubirea romantica se formeaza in aceeasi regiune cerebrala.

Ura si iubirea par a fi, nu de putine ori, lipsite de orice urma de ratiune si pot da nastere unor comportamente, ce variaza de la eroism extrem pana la actiuni diabolice.

Cu toate acestea, chiar si studiile stiintifice si nu doar experienta de cabinet sustin existenta unei diferente majore intre cele doua.

Iubirea pare a fi integral emotionala, pentru ca regiunile cerebrale legate de judecata si ratiune sunt aproape complet dezactivate, pe cand in cazul urii ele raman predominant active.

Aceste descoperiri sugereaza ca ura are si ea o parte emotionala, dar este alimentata puternic de catre ratiune. De exemplu, furia ca emotie alimenteaza comportamentele rationale invatate. Cel care uraste, isi foloseste judecata si ratiunea pentru a face rau.

De aceea cand simtim furie si ura directionata spre o persoana, grup de persoane ar trebui sa ne punem intrebarea de unde izvoraste aceasta emotie. Este ceva ce am patit noi? De exemplu am fost talhariti de un anumit tip de persoana si aceea a nascut o ura pe toate persoanele care seamana.

Sau am fost invatati ca o anumita categorie diferita de noi, este detestabila, inferioara si nedemna de pretuirea noastra? Ori ne este foarte frica de ceva ce nu cunoastem si aplicam ura?

Daca descoperim izvorul urii, avem toate sansele ca in timp, cu suportul celor din jurul nostru, prin experienta de viata si sau cu suport calificat din partea unui terapeut, sa ne desprindem de propriile prejudecati si sa oprim cercul vicios si periculos al acesteia.

Greseli frecvente

Invidia, comparatia, tratamentul nedrept, inegalitatile si favoritismele, sunt lucruri care pot creste furia si rautatea unui copil catre fratele sau sora lui.

Parintii sunt responsabili de gasirea unui echilibru delicat, in care cei mici sa se simta protejati, iubiti, dar in acelasi timp, liberi sa se dezvolte si sa-si atinga abilitatile si capacitatile. In acest fel fundatia in care ura ar putea sa gaseasca mai tarziu un sol fertil sa nu existe.

Prejudecatile, adica lucrurile invatate si acceptate apriori ca fiind valide, sunt un combustibil inepuizabil pentru ura. Urasc persoanele de un alt gen pentru ca ele nu au valoare, dar nu am discutat niciodata cu aceste persoane si nu mi-am format o impresie personala.

Un mod de judecata periculos si foarte des intalnit. Incercati sa nu propagati prejudecatile voastre catre ceilalti si in aceeasi masura incercati sa vedeti de unde provin.

Generalizarile sunt o alta forma de exprimare care permite foarte usor extrapolarea urii de la un caz individual la un context general. De exemplu, am avut o experienta nefericita in relatia mea de copil cu parintii, iar mai tarziu, in dragoste, am generalizat ca toate femeile sau toti barbatii sunt niste nenorociti. De aici pana la ura nu e decat un pas.

Daca identificam comportamente sau prejudecati care reprezinta un rezervor de energie pentru ura, calea cea mai simpla ar fi sa nu le mai alimentam, si in timp ura noastra se va retrage.

Autor: Alexandru Cojocaru, psihoterapeut, http://www.alexandrucojocaru.ro/

Foto: Anger