Dependenta de ceilalti si prietenia

Neurostiinta atesta nevoia noastra profunda de a fi intre oameni. Avem un adevarat creier social. Dragos Cirneci explica mecanismele dependentei noastre de ceilalti si felul cum prezenta prietenilor este o adevarata sursa de sanatate.

 

Psychologies: Cat de important este pentru om sa aiba prieteni, anturaj?

Dragos Cirneci: Este foarte important! Studiile arata ca oamenii care traiesc singuri, mor mai repede si sunt mai predispusi la boli de inima. De asemenea, oamenii care se simt singuri, care nu percep ca sunt sprijiniti de cei din jur, au probleme cu sistemul imunitar, care declanseaza actiuni proinflamatoare, ca si cum ar fi infectati cu virusi sau microbi.

 

Ce functii are creierul nostru social? Ce ne „face sa facem“?

D. C.: Functiile creierului social includ recunoasterea fetelor, gesturilor si miscarilor corporale, in general; citirea gandurilor si emotiilor altor persoane din expresii faciale, privire, gesturi, voce si actiuni; predictia comportamentului altor persoane; precum si comunicarea si schimburile sociale cu alte persoane (aici intrand cooperarea, competitia, moralitatea si corectitudinea).

Bineinteles, atasamentul este legat de social, dar nu este o functie doar a creierului social. Ne atasam de tot felul de lucruri impersonale, iar mecanismele biologice prin care ne atasam de oameni sunt similare cu cele prin care devenim dependenti de droguri, deci nu sunt ceva specific socialului.

 

In Biblie se spune, la Geneza, ca „nu e bine ca omul sa fie singur“. Cu toate astea, in tarile civilizate, tot mai multi insi de conditie buna prefera celibatul (in tarile nordice, in orasele bogate din SUA). Suntem sau nu facuti pentru cuplu?

D. C.: E clar ca suntem facuti sa fim impreuna, dar asta nu inseamna monogamie, cum ar parea la prima vedere. E greu de spus daca specia umana este una monogama sau poligama. De alt­fel, termenul este comparat in mod gresit cu ce se intampla in lumea animala.

Acolo, monogamie inseamna ca un animal, in momentul in care devine matur sexual, formeaza un cuplu, in cadrul caruia ramane toata viata. Deci, practic, are un singur partener/a toata viata. La oameni, monogamie inseamna sa nu iti inseli sotul sau nevasta – nu ca el/ea ar fi singurul tau partener dintotdeauna.

Cei mai multi oameni nu se casatoresc cu prima persoana cu care ajung sa aiba o aventura sau o relatie. Aici sunt si exceptii, cum ar fi unele miscari religioase, dar in cazul acesta este vorba despre o regula impusa cultural, nu de ceva natural, biologic.

Dupa parerea mea, omul este o fiinta poligama, la fel ca si maimutele antropoide, dar care, la un moment dat, isi asuma monogamia datorita unui model cultural impus in societatea noastra. Iar celibatul nu inseamna ca traiesti singur, ci doar ca nu esti casatorit cu acte in regula.

In rest, si la oamenii care au o relatie stabila, dar in afara casatoriei, se aplica aceleasi reguli privind fidelitatea, ca si in casatorie. Cred ca intrebarea viza mai degraba polemica casatorie versus celibat si nu nevoia de a fi cu cineva versus a trai singur.

 

Ce hormoni sunt implicati in afiliere, atasa­ment, respingere?

D. C.: Tehnic vorbind, „hormonii“ sunt doar o mica parte din chimicalele cu ajutorul carora functioneaza creierul. E adevarat ca, atunci cand vine vorba despre sex si relatii cu ceilalti, este incetatenit in folclor termenul de „hormoni“, probabil datorita asocierii lor cu pubertatea sau cu menstruatia.

Sunt mai multe chimicale implicate in atasament: dopamina, endorfinele, oxitocina si factorii de crestere neuronala. Altele, precum testosteronul, sunt implicate in cucerire si apararea relatiei, iar serotonina, vasopresina si cortizolul sunt sensibile la respingere si pierderea relatiei.

Pe langa acestea, insa, mai sunt implicate multe molecule din sistemul imunitar care comunica foarte strans cu sistemul nervos si raspund la toate fazele unei relatii. De exemplu, daca ne moare cineva apropiat, apar manifestari inflamatorii, care, daca afecteaza miocardul, pot conduce la infarct. De aici, si vorba „a murit de inima rea“.

 

De ce simtim, instinctiv, simpatie fata de unii si retinere sau chiar aversiune fata de altii (fara motiv aparent)?

D. C.: Trebuie facuta, din start, distinctia intre simpatie si atractie. E adevarat ca uneori se ajunge de la prima la a doua, dar acest lucru nu este o regula, iar la barbati este mai degraba o exceptie. Daca ne referim la atractie, nu cred ca exista o singura explicatie.

Sunt, sigur, mai multi factori implicati, de la experienta noastra de viata cu persoane similare, la modelul cultural (promovarea blondelor cu picioare lungi si sani mari) si pana la feromoni. In feromoni sunt informatii privind genele imunitare pe care le detinem.

Daca ne intalnim cu persoane de sex opus care detin o alta varianta de gene imunitare decat noi, ne simtim atrasi de acestea. Dar acest lucru nu mai e valabil la femeile care iau anticonceptionale. Deci, ele pot simti atractie fata de cineva inainte de a lua anticonceptionalele si apoi sa dispara atractia, odata cu tratamentul.

De asemenea, pentru ca pomeneam de femei, ele au preferinte diferite in functie de perioada lunii: prefera barbati mai macho cand sunt la ovulatie si mai putin macho, cand nu sunt la ovulatie. Chiar si la barbati se schimba preferintele, dar pe parcursul vietii, nu de doua ori pe luna…

 

Relatiile interumane pot rezista mult, mult? Ani de zile? Ce tine doi prieteni aproape? Ce fel de afinitati?

D. C.: Nu stiu daca te referi la prietenie sau la relatia de cuplu. Sunt lucruri diferite. In cadrul prieteniei, conteaza mult afinitatile comune si mai ales experientele traite impreuna.

Conteaza ca fiecare sa aiba posibilitatea de a spune ce crede, de a-i veni randul sa castige, de a fi respectat, de a sti ca poate sa aiba incredere in celalalt si de a percepe corectitudinea celuilalt.

In cadrul unui cuplu, conteaza si toate acestea, dar se pare ca cel mai mult conteaza toleranta la frustrare a partenerilor si abilitatea femeii de a aplana conflictele si de a trece cu vederea unele iesiri „masculine“.

 

Ce este eul nostru moral si cum se formeaza?

D. C.: Eul moral reprezinta suma comportamentelor considerate dezirabile intr-o situatie data. Le invatam toata viata si, ca atare, le aplicam sau le recunoastem cand ne intalnim cu contextele respective. Se formeaza, asa cum spuneam, prin invatare, observandu-i pe cei din jur, vorbind cu ei sau citind despre obiceiurile lor.

In creier sunt, practic, implicate circuite numite senzorio-motorii, care leaga informatia din simturi de structurile creierului care genereaza actiune, dar si de neuronii-oglinda (care raspund de caracterul social). Iar legatura se face prin recompensa si prin pedeapsa.

De aceea, moralitatea este foarte incarcata emotional. Oamenii care sunt mai capabili sa empatizeze, dar si care invata mai usor de frica, sunt mai morali. Iar oamenii care au mai slabe aceste abilitati, sunt mai putin morali. Este interesant ca studiile au aratat ca, intr-o companie, comportamentul imoral este mai frecvent cu cat se merge mai sus pe scara ierarhica.

 

Ce este empatia (neuronii oglinda etc.)?

D. C.: Empatia este abilitatea de a percepe corect starea emotionala a altcuiva si de a o intelege sau chiar de a o putea simti „pe propria piele“. Intr-ade­var, ca substrat biologic, ea se bazeaza pe asa-numitii neuroni-oglinda si alte formatiuni din creier, cu care acestia sunt conectati.

Prin aceste mecanisme, noi suntem capabili sa simulam in creier emotiile pe care le vedem pe fata cuiva sau le simtim in vocea cuiva. Practic, empatizam cu durerea cuiva daca se activeaza in creierul nostru aceleasi structuri prin care noi simtim durerea emotionala.

E acelasi lucru ca si in cazul cascatului molipsitor: cei care simt ca le vine sa caste atunci cand vad pe cineva cascand, sunt mai empatici. Circuitele lor de „importare“ in creier a expresiilor de pe fata cuiva sunt foarte eficiente. Iar odata ajunse in creierul nostru, expresiile faciale ale cascatului activeaza nervii care produc cascatul si astfel ajungem sa cascam.

 

E posibil sa se schimbe tesatura sociala a unui grup mare de oameni (romanii) in perioade de timp nefaste (comunismul) care sa il faca sa fie mai agresiv, nepasator, indolent etc.? Exista, deci, o psihologie colectiva?

D. C.: Oamenii reactioneaza diferit la stres. Unii raspund agresiv, altii mai constructiv, unii devin apatici, iar altii vesnic tensionati. Deci, poate exista o psihologie colectiva a unor grupuri de oameni care sa se incadreze in fiecare din aceste categorii, dar nu poate fi vorba despre reactia unitara a unui popor intreg.

Nu se poate vorbi despre „cum reactioneaza romanii, in general, la stres“. Studiile arata insa ca, pe fond de criza sociala sau incertitudine prelungita, oamenii tind mai usor sa generalizeze gresit, sa creada in conspiratii si sa devina mai superstitiosi. Iar in cazul acesta, sunt mai, usor de manipulat de catre lideri charismatici care se erijeaza in „salvatorii neamului“.