Dependențele – Gaslighting: distorsionarea realității și manipularea psihologică

www.shutterstock.com

Termenul derivă din numele unei piese de teatru din 1938, Gas Light, ecranizată apoi cu mare succes în 1944 sub titlul Gaslight (cu Ingrid Bergman și Charles Boyer).

Literatura clinică și de specialitate a preluat termenul și îl folosește pentru a desemna un tip de manipulare emoțională în relația dintre doi oameni, menit să creeze confuzie și îndoială în mintea celuilalt, determinându-l astfel să se îndoiască de propria memorie, percepție și sănătate mintală. Practicanții unei astfel de manipulări pot fi bărbați sau femei, parteneri sau părinți, șefi sau colegi de muncă, prieteni sau rude, cu toții având în comun abilitatea de a te face să îți pui sub semnul întrebării propriile percepții, inclusiv percepția asupra realității.

Robin Stern, în cartea ei The Gaslight Effect, menționează că gaslighting este, în esență, responsabilitatea comună a partenerilor, ea considerându-l mai degrabă un fel de manipulare consimțită: unul aplică manipularea, celălalt este dispus să se îndoiască de propriile percepții pentru a menține relația. Cu participarea activă a celor doi interlocutori, se încinge ceea ce ea numește the Gaslight Tango.

Ca în oricare alt dans ce implică un partener, și în acest caz mișcările sunt inițial timide și fără amploare. Abia dacă se leagă un pas ca la carte. Însă muzica ce cântă instigă la repetiție și persistență.

Un exemplu-indiciu cum că o relație începe a fi atrasă în mirajul the Gaslight Tango este următoarea situație: când personajul manipulator face o remarcă de genul „Ești atât de neglijentă!“, o persoană ce nu rezonează cu melodia acestor cuvinte replică simplu „Cred că așa mă vezi tu“, pe când o persoană ce simte ritmul exclamă „Nu e adevărat!“ și se străduiește din răsputeri să schimbe percepția celuilalt despre ea – pentru că, în fapt, îi pasă foarte mult despre cum o vede acesta. Continuarea dansului se face din nevoia unuia de a avea dreptate pentru a-și păstra senzația de deținător al puterii și din nevoia celuilalt de a fi validat de persoana iubită. Zona interioară a acelui Sine ce așteaptă să fie umplută de iubirea și aprobarea celuilalt pentru a forma un întreg este boxa prin care răsună muzica de tip gaslight. Solistul va profita din plin, din nou și din nou, de ocazia afirmării.

Partea bună a dansului în doi în procesul de gaslighting este că, în clipa în care persoana manipulată decide că asta nu mai e muzica ce-i place, poate schimba coloana sonoră sau poate renunța la dans. Provocarea este însă aceea de a identifica tipul de muzică ce se cântă. În interiorul parteneriatului, lucrurile nu sunt așa de clare și de simple. Complicațiile vin din faptul că manipulatorul nu are un rol negativ previzibil, ba dimpotrivă. De cele mai multe ori, este vorba de partenerul de viață, de un prieten sau de un membru al familiei care insistă cu cât de mult te iubește, chiar dacă te subminează… iar dacă protestezi, te acuză pe tine de lipsă de iubire și respect pentru el. Te trezești azvârlit într-un cerc vicios cu senzația că ceva nu e în ordine, dar fără să știi ce anume.

Gaslighting este o formă de manipulare psihologică de o perversitate extrem de subtilă. Are o putere de a-ți da mințile peste cap mai mare chiar decât o are abuzul fizic. După un episod de violență fizică, rămân urme, ca dovadă a ceea ce tocmai s-a întâmplat. După un episod de gaslighting, dacă te porți ca și când ceva rău ți s-a întâmplat, abuzatorul livrează plin de vervă și încredere replici de genul: „Ești prea sensibil(ă)!“, „Dacă nici eu nu îți pot spune asta, atunci cine? Eu îți vreau binele, iar tu ești nerecunoscător(oare)!“, „Tot tu ești supărat(ă)?!“, „Învață să îți asumi responsabilitatea pentru ceea ce faci!“, „Exagerezi, ca de fiecare dată!“ …în totală contradicție cu propria percepție asupra evenimentului desfășurat. În cele din urmă, starea de confuzie te obligă să te întrebi dacă nu cumva ai luat-o razna, pentru că lucrurile par să fi avut loc doar în capul tău… poate chiar ai exagerat și e cazul să îți ceri scuze…

Confuzia este una dintre sursele de suferință ale oamenilor. Ambivalența raporturilor cu o persoană iubită – mă iubește/nu mă iubește – este generatoare de confuzie atât asupra relației, cât mai ales asupra valorii de sine. Persistența într-o relație ambivalentă duce, inevitabil, la creșterea nivelului de suferință. Dacă ieșirea dintr-o asemenea relație nu este soluția universal valabilă, analiza efectelor benefice și a șanselor de reconfigurare a relației în cauză reprezintă o atitudine sănătoasă.

Există în viața ta o persoană (iubit, prieten, șef, părinte) care are puterea să te facă să simți că, prin ceea ce ești și prin ceea ce faci, nu o poți mulțumi?
Că nu sunt niciodată suficiente eforturile tale de a îmbunătăți situația?
Cu cât te străduiești mai mult, cu atât pare că mai degrabă o dezamăgești?
Îți pierzi pe zi ce trece încrederea și stima de sine?
Simți că devii din ce în ce mai neajutorat și mai dependent de acea persoană?
Dispare speranța și bucuria de a trăi?

Ei bine, există o mare posibilitate să fii parte a unei relații ”de iubire” de tip ”gaslight”.

Lovelace (2013)

Despre programul de sclavie mentală aplicat femeii dintotdeauna, în numele ”principiilor” superioare ce vin de la însăși Domnul Dumnezeu și conform cărora femeia trebuie mai întâi de toate să fie supusă în fața bărbatului. Al ”său” sau al celui indicat de Acesta. Și, așa cum însăși Părinții Bisericii ne arată, femeia trebuie să fie preocupată în permanență să nu ridice ochii din pământul din care a venit și să facă totul ca să ”îi placă” Marelui Bărbat, celui căruia îi va închina viața și devoțiunea sa absolută.

Linda Lovelace este o tânără naivă care se ”îndrăgostește nebunește” de Făt-Frumos ce o ia din casa părinților săi și o duce în lume, pentru a-i fi soață și pentru ca să trăiască fericiți până la adânci bătrâneți. Lui Făt-Frumos tare îi mai place interacțiunea trupească cu mireasa sa, în special modul în care gura sa dulce ca mierea îi frământă bărbăția, lucru de mare rușine și aducător de adânci și neguroase pedepse ”după”, la Judecată. Însă Marele Bărbat nu se poate abține și în căutare permanentă de lovele realizează că dulcea și inocenta sa soție este dorită și de către alți Mari Bărbați, indiferenți la faptul că micuța făptură este deja ”începută” și aflată într-o sacră relație de iubire cu ”soarele vieții sale”. Așa că o vinde, împotriva voinței ei, și începe să o exploateze ca pe o simplă marfă, după care îi arată, uneori cu dojana vorbei, alteori cu pumnii, cât o iubește și care îi este locul con(sfințit) de la începuturile omenirii pe acest pământ.

Soarta li se schimbă atunci când, odată cu apariția casetelor VHS, investitorii caută actori porno care să performeze live în fața camerelor. Soțul-Stăpân-Mult-Iubit-Și-Stimat o prezintă imediat pe scumpa sa soțioară drept o performeră a blow-jobului și care reușește să ”termine” pe cel mai cel ”armăsar” în câteva mișcări, lăsând întreaga asistență cu gura căscată.

Este momentul în care ia naștere, din omul Linda Boreman, actrița Linda Lovelace, celebră pentru singurul ei film, care a scris istorie, pe nume ”Deep Throat”, expresie ce a intrat în arhetipul mental al umanității.

Ridicată în ”slăvi” pentru ”performanța” ei, este prezentată marelui public drept o mare capacitate de însuși Hugh Hefner, fondatorul Playboy, aflat pe atunci în plină ascensiune cu revista sa care cică a adus un plus de valoare ”universalului feminin”, deschizând noi ”porți” de progres și civilizație și dărâmând noi bariere și tabuuri care încorsetau femeia încă din zorii umanității. Prin urmare, performanța mișcărilor orale ale Lindei sunt prezentate drept ceea ce pot avea și face mai bun drăgălașele și mintoasele noastre companioane, demersul său fiind aplaudat frenetic la scenă deschisă.

Linda își continuă cariera de slujire a Marelui-Soț-Stăpân, scăpând arareori de violurile repetate cu care acesta sau acoliții săi o dezmierdau. Însă deși face o vizită chiar la părinții săi și uneori poliția este decisă să intervină, soția supusă și ”oarbă” își apără, așa cum se cuvine, ”iubirea vieții” și rămâne în relația ”de dragoste”, îndurând totul cu stoicism, așa cum se cuvine din partea unei bune creștine.

Intervenția brutală a unui regizor care o plăcuse și care îi aplică o ”corecție fizică” Soțului-Stăpân, punându-i în vedere că următoarea întâlnire va fi și ultima este singurul lucru care o scoate pe Linda din relația de co-dependență, aceasta reușind astfel să se refugieze la părinții săi și să își reia ulterior viața, lângă un bărbat care o va valoriza pentru ceea ce era ca om și alături de care a militat până la sfârșitul puținelor sale zile pentru drepturile și posibilitatea eliberării femeilor din șabloanele și clișeele psihologice care le mențin în starea de sclavie mentală de la începutul istoriei și până în ziua de astăzi.

Bogdan Brumă

Bogdan Brumă, născut în Botoșani, a absolvit ca șef de promoție liceul Economic în anul 1995. Olimpic național la disciplina filozofie, a continuat studiile la Facultatea de Filozofie din Iași și apoi la Facultatea de Psihologie și Științele Comunicării din București. A fost consilierul personal al ministrului culturii și cultelor, dl. Răzvan Theodorescu pe probleme de imagine și comunicare, coordonând activitatea de Relații Publice și Comunicare a Ministerului Culturii. Activitatea desfășurată în această poziție a fost apreciată prin decorarea sa cu Ordinul Meritul Cultural de către Președintele României. După anul 2004 a înființat propria firmă de Relații Publice și Publicitate, acordând în același timp atenție și zonei de dezvoltare personală, devenind instructor de AIKIDO și coordonatorul unor proiecte culturale diverse. Printre acestea se numără și activitatea de traducător, care s-a concretizat la Editura Herald prin apariția cărților Zen-Poarta Autentică, de Koun Yamada (lansată oficial în cadrul târgului de carte Gaudeamus 2015), În căutarea Ființei, de G.I. Gurdjieff (2016), Realitatea Ființei, de Jeanne de Salzmann (2016), editor pentru Acționează cu dragoste (Herald 2017), Tulburarea de Spectru Autist (Herald 2017), și traducător al cărții Experiența Vidului de Sri Nisargadatta Maharaj pentru Editura Mix (2017). Traducător al operei principale a lui G.I.Gurdjieff, „Povestirile lui Belzebut către nepotul său”, este interesat de realizarea unui cadru în care oamenii să își poată depăși limitările și să își poată dezvolta abilitățile de comunicare cu sine și cu ceilalți.