Despre abundenta: o perspectiva neconventionala
Despre abundenta exista deja o literatura bogata (cum altfel?) care sustine ca aceasta este de fapt o stare normala, cum este si cea de sanatate, iar ideologiile despre lipsa, ce proiecteaza asupra abundentei aura exceptionalului si care s-au consolidat pana intr-acolo incat au capatat puterea unor institutii, nu ar avea prea mult temei din acest punct de vedere.
O stare mentala
Cum mintea este arena in care se dau cele mai multe dintre bataliile noastre, se decid invingatorii si invinsii, dar este si ieslea ascunsa unde iau nastere dorintele si nazuintele noastre, se cuvine sa aruncam o privire asupra felului in care aspiratia spre abundenta prinde contur in noianul nostru de ganduri si sentimente.
Cum bine se zice, inainte de a fi un cont in banca sau alte posesiuni de tot felul, abundenta este o stare mentala, un complex de idei si emotii, de care trebuie sa ne ingrijim cu atentie, mai ales cand este doar un lujer plapand.
Propun o abordare putin piezisa a felului in care ar fi optim sa ne raportam la abundenta. Este un subiect care nu lasa pe nimeni nepasator, indiferent ca vorbim de prosperitate financiara, de cate destinatii turistice am vizitat, de cate relatii am avut, de cata informatie am acumulat, acestea nefiind decat cateva dintre multele avataruri ale dezideratului de abundenta.
Tocmai pentru ca este atat de importanta in viata noastra, naste multa emotie, patimi chiar, in noi si intre noi.
Ne dorim abundenta cu fervoare, ii detestam / invidiem, tacit sau vocal, pe cei care au atins-o intr-un fel sau altul, o cautam neincetat, iar dorinta de a o obtine ne anima multe din gandurile si faptele noastre.
Puterea gandurilor
Conform unui principiu pe care literatura de dezvoltare personala ni-l prezinta deja de ceva vreme, cu cat dorim mai tare un lucru, cu atat avem mai putine sanse sa-l obtinem.
Cu cat alergam mai mult dupa abundenta, cu atat ea se indeparteaza si ne ocoleste. Este aici vreun mecanism pervers al universului? Nicidecum.
Goana noastra febrila, tanjirea noastra dupa ea (doar am spus ca abundenta naste emotii puternice, mai ales atunci cand credem ca nu am atins-o) ascund / releva de fapt o constiinta a lipsei, o convingere a absentei din prezent.
Cu totii putem gasi in experienta noastra imprejurari cand ne-am dorit intens ceva, acel lucru nu s-a concretizat intr-un anumit interval, dupa care ne-am resemnat si atunci acel lucru a aparut din senin, cand nu-i mai dadeam vreo sansa. Nu resemnarea a ajutat, ci faptul ca am renuntat la dorinta, cu alte cuvinte ca ne-am detasat de ea.
Si iata-ne asadar ajunsi la miezul problemei. O dorinta obsesiva ne desparte de fapt de lucrul care a declansat-o. O dorinta care ne consuma vine cu un intreg alai de griji ca nu se va indeplini, de temeri ca e peste puterile noastre, de nerabdare generata de absenta unor rezultate imediate.
Nutrind griji legate de cand, daca si sub ce forma va aparea abundenta in viata noastra afirmam de fapt ca ea nu exista acum si aici si de aceea suntem vulnerabili.
Castig prin detasare
Dorintele pot fi servitori foarte utili care ne jaloneaza viata si ne motiveaza, insa, daca devin stapanii nostri, nu ne vom mai gasi linistea niciodata.
Dorinta de abundenta, in special, este un subiect nevralgic, pentru ca abundenta de un fel sau altul ne legitimeaza (si) in mediul social. De aceea ni se pare mult mai greu sa renuntam la dorinta de abundenta, in sensul detasarii de ea.
Paradoxal, detasarea ne aduce intr-o pozitie de putere. Dimpreuna cu detasarea vine si luciditatea, o intelegere superioara a lucrurilor.
Incepem sa vedem, incetand cautarile febrile, ca abundenta exista deja in diferite paliere ale vietii noastre, ca ea este normala si ca suntem indreptatiti sa o avem, nu este premiul pentru ca am terminat o cursa cu obstacole.
Nu inseamna ca nu ne pasa sau nu o mai vrem, inseamna ca devenim mai receptivi la formele in care ea se manifesta deja in existenta noastra. Abundenta nu se vaneaza in jungla vietii, mai degraba este o vibratie inalta la care ne racordam.
Daca nu mai suntem obositi emotional de dorinta de abundenta si grijile aferente ca s-ar putea sa n-o descoperim, viata devine mai usoara si vom putea citi mai lesne, in siajul ei, indicii care ne conduc la surse de abundenta.
Detasarea de deziderat este, in acelasi timp, un lux si o necesitate pentru a-l putea atinge. Detasarea ne elibereaza de inchisoarea conditionarilor trecute si ne deschide spre aventura incitanta si creatoare a noilor posibilitati.
De-abia de aici incepem sa simtim briza abundentei. Pentru ca manifestarea abundentei presupune in primul rand deschiderea catre o abundenta de posibilitati.
De Eduard Bucescu, lector Fundatia Calea Victoriei
Foto: 123rf.com
